S-a oprit o literă prin frunzișul vieții
Și-a-nceput să-și strige dorul de cuvinte
Al cărui ecou s-a dus până la munții
De gânduri șoptite ca o rugăminte.
Auzind ecoul dorului divin,
Se trezi poetul din somnul cel fără de vise
Și culese litera ce stătea pe-un spin
Aflat din întâmplare pe cuvintele nescrise.
Un strop de sânge curse atunci din inima rănită,
Îl șterse rapid cu al său gând suav
Și așeză litera neprihănită
Pe al său condei brav.
De-ndată dorul dispăru
Și-n locul lui apăru
Un cuvânt ca prin farmec
Din litere prinse într-un dans sălbatec.
Lasă un răspuns