Când zorii zilei îmi zâmbesc,
Simt cum viața mă mângâie suav
Cu noi clipe oferite în dar,
Pe care le cuprind
Cu sufletul deschis,
Mereu pregătit
Să-mbrățișeze clipa
De dor nemărginit.
Când sărutul amintirilor
Mă atinge-n vis,
Zbor,
Mă înalț
Spre zări infinite,
Zâmbesc
Și trăiesc
Momentul regăsirii.
Când tăcerea îmi mângâie
Cuvintele ce dorm
În sufletul singuratic și stingher,
Îmi trezesc gândul
Și-l rog să-mi picteze
Chipul tău
Din litere adunate
Pe-un șevalet nemuritor.
Când mângâierea caldă
A nopților albe
Îmi inundă inima
De speranță
Fără de sfârșit,
Gândul pleacă tiptil
În călătoria iubirii
Al cărui final
Nu-l știe.
Lasă un răspuns