Trec oamenii pe drumul vieții,
Nepăsători
La durerea palidelor frunze
Ce au căzut
Pe asfaltul rece,
După ce au pierdut iubirea timpurilor calde,
Care s-au dus
Și-n urma au lăsat
Oameni mergând agale
Printre foșnet de frunze moarte,
Cu umbrela deschisă,
Ferindu-se de lacrimile cerului
Ce curg șiroaie.
Sunt trecători
Cu gânduri goale
Pe lumea cuvântătoare,
Care nu înțeleg
De ce trebuie sa joace
Pe scena morții
Veșnic necuvântătoare.
Lasă un răspuns