Posibilităţi

Copacii îşi leagănă agale crengile măreţe

Frunzele se lasă mângâiate

De adierea vântului

Şi-aleargă în ritmul timpului risipitor.

Sentimentele coboară din trenul vieţii, ostenite

Şi se aşează pe-o bancă din gara prezentului

Să-şi tragă răsuflarea.

Se pare că ele au ajuns la final de drum.

Stinghere privesc la trenurile ce vin şi pleacă

Spre destinaţii doar de soartă ştiute.

Ar vrea din nou într-unul din ele să se urce,

Pentru a se întoarce în trecutul atât de bine cunoscut,

Dar brusc îşi amintiră

Că ele în trecut nu acum să se întoarcă

Căci casă acolo nu mai au,

Fiindcă au pierdut-o.

Prezentul e confuz,

Iar viitorul le este complet străin.

Ce pot să facă oare?

Există posibilităţi şi pentru ele?

Priviră atunci, când cerul, când copacii, când frunzele

Ce alergau care-ncotro,

Căutând cu ochii sufletului un răspuns.

Iar el veni de la cine se aşteptau mai puţin.

Vântul vieţii în faţa lor se opri o clipă

Şi le dărui o frunză

Şoptindu-le să-şi şteargă lacrimile,

Pentru a putea vedea

Acele posibilităţi nenumărate

Ce lor permanent li se oferă.

Casă lor le poate fi şi cerul

Casă lor le poate fi şi natura

Ce piere şi-nvie mereu mai frumoasă.

Casă lor le poate fi oricine.

Doar ele trebuiau să fie pregătite

Să o cunoască….

Posibilităţi sunt nenumărate,

Dar sunt invizibile

Până când suntem pregătiţi să le observăm.