Plimbându-mă pe drumul gândurile mele

Am dat de-un vis rătăcit

Ce stătea sub o  ploaie de lacrimi

Şi suspina a jale şi a dor.

În ochi l-am privit

Şi m-am pierdut,

Când deodată l-am recunoscut

Pe visul de iubire

Pe care îl căutam de atâta vreme.

De el am încercat să mă apropii

Să-i şterg lacrimile amare

Ce îi udau ochii frumoşi,

Dar gândurile un zid au ridicat

Şi m-au împiedicat de el să mă apropii.

Pe scara vieţii am urcat

Cât de sus am putut,

Spre vis am privit

Şi-am încercat să îi arunc

O batistă din speranţe făurită.

Imediat însă a intervenit raţiunea

Cea mereu sfidătoare

Şi mi-a furat speranţa

Ce-n suflet o păstram.

M-a privit drept în ochi

Şi din privirea ei am înteles

Ceea ce inima a refuzat să-mi spună.

Un vis de iubire

Va sta mereu sub o ploaie de lacrimi

Aşteptând clipa-n care

Soarta-l va transforma în realitate.

Când?

Nu se ştie niciodată…

Poate, atunci când şi ea va auzi

Ploaia de lacrimi ce cade peste

Visul de iubire mereu rătăcit printre gânduri.