Plimbându-mă pe drumul gândurile mele
Am dat de-un vis rătăcit
Ce stătea sub o ploaie de lacrimi
Şi suspina a jale şi a dor.
În ochi l-am privit
Şi m-am pierdut,
Când deodată l-am recunoscut
Pe visul de iubire
Pe care îl căutam de atâta vreme.
De el am încercat să mă apropii
Să-i şterg lacrimile amare
Ce îi udau ochii frumoşi,
Dar gândurile un zid au ridicat
Şi m-au împiedicat de el să mă apropii.
Pe scara vieţii am urcat
Cât de sus am putut,
Spre vis am privit
Şi-am încercat să îi arunc
O batistă din speranţe făurită.
Imediat însă a intervenit raţiunea
Cea mereu sfidătoare
Şi mi-a furat speranţa
Ce-n suflet o păstram.
M-a privit drept în ochi
Şi din privirea ei am înteles
Ceea ce inima a refuzat să-mi spună.
Un vis de iubire
Va sta mereu sub o ploaie de lacrimi
Aşteptând clipa-n care
Soarta-l va transforma în realitate.
Când?
Nu se ştie niciodată…
Poate, atunci când şi ea va auzi
Ploaia de lacrimi ce cade peste
Visul de iubire mereu rătăcit printre gânduri.
Lasă un răspuns