S-au prins nuanţele vieţii
Într-un dans nebun
Şi m-au trezit din visul meu sublim
În care dansam cu fericirea.
Fără să vreau am devenit un spectator
Căruia i s-a hărăzit s-asiste
La spectacolul magic al nuanţelor.
Rând pe rând
Pe scena vieţii au urcat
Frumoasele nuanţe
Şi într-un dans s-au prins.
Nuanţa celestă a început a dansa cu cea terestră.
S-au învârtit în cerc voioase
Mereu privindu-mă în ochi,
Încercând parcă prin dansul lor să-mi spună
Că cerul şi pământul s-au unit,
Pentru ca Eu, Omul,
De viaţă să mă bucur.
Vrăjită de-al lor dans
Nu am observat că lor de-ndată li s-a alăturat
Nuanţa naturii ce de mână a luat nuanţa mării
Şi au început a dansa în ritmul valurilor.
La ele priveam înmărmurită
Când deodată o strângere de inimă am simţit.
În felul ei aceasta îmi spunea
Că şi a sa nuanţă îşi dorea
În dans ca să se prindă.
Dar nu oricum, ci alături de nuanţa sorţii.
I-am dat voie atunci inimii să plece
Pentru-a găsi nuanţa ce parteneră îi poate fi.
Ea tot aleargă şi încă caută
Acea nuanţă a sorţii ce tare îi lipseşte.
Eu încă stau şi o aştept
Privindu-le pe celelalte
Cum dansează pe a vieţii scenă,
Colorând-o în atâtea culori.
Lasă un răspuns