Castraveți murați pentru iarnă, este o rețetă pe care o știu de la tatăl meu și pe care vreau să vă o împărtășesc și vouă.
Rețetă de castraveți murați
Ingrediente
– castraveți mici și proaspeți, de preferat cornișor
– usturoi
– cimbru
-mărar uscat
-țelină
-rădăcină de hrean
-boabe de muștar
– morcov
– miere de albine sau zahăr
Soluție
-1 litru de apă
– 30 g sare
– 2 linguri oțet
– 1 linguriță miere sau zahăr (de preferat miere)
Mod de preparare
Este bine să folosiți de obicei borcane cu capac de 0,800 l. Într-un borcan se pun 1-2 căței de usturoi, 1 bucățică de ardei iute, țelină verde tăiată. Se așează castraveții în borcan, în picioare până se umple borcanul. În spațiile dintre castraveți se așează câte un bastonaș de hrean și morcov, mărar uscat și boabe de muștar.
Se fierbe soluția în care se adaugă o crenguță de cimbru verde sau uscat. După 2-3 clocote se toarnă în borcane. Se pun capacele provizoriu, se lasă să intre în fermentație 24-36 de ore. După aceea se scoate soluția și se fierbe din nou. Se toarnă apoi peste castraveți și se capsează borcanele definitiv și se pun în cămara.
Castraveții astfel murați vor avea un gust foarte bun și vor rămâne tari. Pot fi folosiți ca și garnitură la diferite preparate, dar și ca ingrediente la diferite salate precum este salata de boeuf.
De regulă se pun la borcan începând cu sfârșitul lui iulie și continuând cu luna august. Se pot păstra astfel preparați până la 18 luni.
Dacă nu ați încercat până acum o astfel de rețetă, vă recomand să o faceți. Eu în fiecare an mă bucur de o astfel de castraveți datorită tatălui care are grijă să îi pună. Dacă încă nu ați pus castraveți murați, mai aveți timp să o faceți. Așadar, eu vă urez spor la pus castraveți. La iarnă, de sărbători un borcan cu castraveți va fi foarte bun atunci când veți pregăti o friptură.