Azi, de ziua poeziei,
Pot fi ploaie, pot fi vânt,
Pot fi gând pierdut prin ceață,
Pot fi soarta unui vis,
Pot fi vis din ăl promis,
Pot fi toamnă-primăvară,
Pot fi vară,
Pot fi iarnă,
Pot fi fulg de nea iară și iară.
Pot fi o carte prea deschisă,
Cu pagini îngălbenite de un timp îmbătrânit prea devreme.
Pot fi carte așezată pe un scrin,
La lumina plăpândă a ultimei răsuflări a unei lumânării albe,
Pot fi acea carte care așteaptă să fie citită nu de vântul ce șuieră prin gări pustii,
Nu de lacrima ce cade din ochiul ce-o pierde de dor.
Pot fi acea carte pe care nimeni nu o citește cum vrea ea,
Și devine o poveste citită în fuga de oameni
Care o înțeleg cum vor sau cum pot, printre rânduri.
Pot fi o țigară care se consumă prea mult, prea repede, prea cum vrea ea,
Pot fi o floare ofilită, uitată în glastră, neudată la timp de un strop de ceva…poate de iubire.
Pot fi o aripă frântă din care se scurg stropi de sânge,
Pe care nu-i vede nimeni.
Sunt stropi invizibili ai unei dureri fără glas…
Pot fi glas fără cuvinte și cuvinte fără glas,
Pot fi amintire pitită într-un colț de inimă sau doar într-un colț…întunecat, rece, sordid.
Pot fi suflet bun într-o lume (ne)bună,
Pot fi pas de gheață pe asfaltul fierbinte,
Pot fi zumzet de albină ieșită din stup
Să colinde lumea de salcâmi sau… poate o floare de nu mă uită.
Pot fi o lume pentru un suflet cald,
Pot fi un suflet cald într-o lume rece,
Pot fi întrebare fără răspuns
Și răspuns fără întrebare.
Pot fi rug pe care ard amintiri dintr-un timp pierdut
Printre lacrimi ce cuvântă despre un dor ce prin inimă se avântă.
Pot fi suflet (ne)iubit ce se ascunde printre litere
Ce dansează pe hârtie, mândra horă a unirii.
Pot fi multe în prea puțin,
Pot fi câte puțin din toate,
Pot fi toate dintr-odată,
Dar nu sunt.
Azi sunt trestie ce cugetă,
Sunt iubire,
Sunt speranță,
Sunt o lacrimă de dor,
Sunt un mugur ce așteaptă vântul cald de primăvară,
Sunt pământ lipsit de flori,
Sunt o umbră pe pâmânt,
Sunt al vieții glas ce spune:
Azi doar cuget, deci exist.