Vorbește inima

Azi îmi vorbește inima de doi,
Doi nebunatici enigmatici
Un el cu-un glas vioi,
O ea cu ochi romantici
Pășesc prin foc, se ard de dor.

Azi îmi vorbește inima de doi,
Doi ochi căprui ce par ai nimănui,
Sufletu-i știe însă pe amândoi,
Sunt fericirea nopților albăstrui.

Azi îmi vorbește inima de doi,
Doi pași făcuți prin ploi cu noi,
Șuvoi de flăcări lasă în urma lor,
Se scrie gândul prin focuri,
E vremea poemelor.

Azi

Azi vreau s-aud cuvintele rostind
Din gândurile zilelor ce au trecut tăcând,
Din șoapta vieții ce murmură plângând
După clipele ce au zburat cântând
Imnul timpului ce s-a-mbrăcat în haină de sărbătoare
Și a plecat zâmbind
De la oameni să fure
Vreun colind
Pe care să ni-l cânte din aripi fâlfâind
Spre Anul Nou ce va să vină vrând-nevrând.

Azi vreau s-aud cuvintele vorbind,
Dar vorbele au ales să tacă tot sperând
Că timpul va fi îndurător și blând
Și nu va trece răpind
Vraja sărbătorilor ce vin
Să ne dăruiască un moment divin.