Dans al regăsirii cu iubirea

 

Dans

Pleacă în călătorie visele. Mă poartă printre rânduri curcubeice, pe un tărâm necunoscut și mie. Se rup lanțurile vieții, zboară anii tinereții. Se înalță tot mai sus, se ofilesc clipele mele, mi-e atât de dor de ele.
Privesc cum răsăritul îmbrățișează asfințitul, cum tălpile cântă o simfonie a pașilor prin timpul ce le poartă în direcția chipului fără infinit.
Luna îmi mângâie ființa, sufletul-mi curge strop de lumină, gându-mi cunună de stele poartă, se simte ca o Sânziană a nopților mele.
Mi-e frigul din inimă curtat de fiori îndrăzneți ai iubirii. Uitarea se contopește cu amintirea și frigul devine foc al risipirii.
Mă poartă visul pe brațele sale, călătoresc prin timp răstignit într-o primăvară cu haine de gală.
În parfum de lăcrămioare condeiul scrie o poezie, căutând printre crengi de dorințe chipul iubirii să-l descrie.
Mă înfioară clipa regăsirii. În oglinda de chillimbar a privirii sale sunt nimfă a trăirii supreme.
Inspir și expir aromă de amor, gust din fructul pasiunii proaspăt copt.
Sting focul ce-mi arde dorința și aștept în a mea tăcere de cleștar ca răsăritul să îmbrățișeze asfințitul.
Mă scald în izvorul lunii cu chipul ce-mi îmbrățișează visele, ascult simfonia pașilor cântată de tălpile tremurânde și simt cum mi se înfioară ființa în dansul regăsirii cu iubirea.

Pleacă în călătorie visele,
Mă prind într-un dans al regăsirii cu iubirea.

Deschide-ți sufletul!

Deschide-ți sufletul
Și lasă toamna să-i cânte!
Foșnetul frunzelor e sunetul
Iubirii ce vrea să te încânte.

Ascultă glasul dragostei ce te cheamă,
Privește spre lumină, spre acea damă
Ce te așteaptă pe o bancă,
Pe aleea frunzelor ce nu mai vor să tacă.

De-n mână vei lua o frunză de vreme-ngălbenită
Ea se va tranforma-ntr-o pană
Și îți va scrie despre iubirea menită
Să ne fie la amândoi hrană.

Deschide-ți sufletul
Și lasă ploaia ruginie să ți-l mângâie!
Nu e nălucă, nu e nici vis
Sunt stropi aurii de iubire ce te poartă spre paradis.

Când pământul se îmbracă în frunze
Iubirea nu moare, ci reînvie
Cu fiecare pas parcurs prin ploi de vise,
Cu fiecare cuvânt așternut pe frunza ce-l transformă-n vers.

În Mai

Mi-ai scotocit prin vise,
Ca un miner în căutare de arginți,
Mi-ai furat nopți, mi-ai furat zile scrise
Pe inima pe care aș fi vrut să mi-o alinți.

Să te urmez mi-aș fi dorit, dar ai plecat grăbit,
Răpind degrabă și liliacul înflorit
În luna mai în care viață am primit.
Spre soare tu privești, acum, uimit.

Mai

Te-aș întreba de ce îmi bântui visele cuminți,
De ce în ochi nu vrei să mă privești.
Dar n-am s-o fac, să nu mă minți
Cu flori de mai pe la ferești.

E luna mai și îmi doresc să zbor.
Să mă avânt spre locuri fără pic de dor.
Să văd cum gândul mi se așază pe un covor
De flori de amor pe care le ador.

E luna mai și stau cu poezia în palmă.
I-ascult versul ce-n șir reclamă
O urmă, de umbră, de iubire surprinsă
Pe frontul simțirii, într-o luptă, reaprinsă…în Mai.

Mici detalii

Din dor de glas ce murmură iubire
Am răpit cuvântul de printre necuvinte
Și l-am ascuns sub luna plină de vorbire
În codrul cu lupi ce urlă despre tine.

Sunt o enigmă înfășurată în vise rescrise
Pe o filă de timp pierdut în clipe,
Rup ramuri de urlet cuprinse
Și încerc să aud glasul pe care-l simt atât de aproape.

Sfarm gânduri nesătule, de pietre flămânde,
Când cerul senin are chipul tău.
Mi-aud respirația cu visuri plăpânde
Fugind prin suflet de al său călău.

Fac pași printr-o lume ce nu mi se arată,
Adun mici detalii despre ce poate fi iubirea,
Eliberez cuvântul ce caută rostirea adevărată
Și îmi îndrept spre ploaia de stele, privirea.

E un spectacol mirific despre un el și-o ea,
Despre doi enigmatici ce se ascund după vitralii.
Mi-e atât de greu să-i zăresc prin mulțimea
De gânduri viu colorate ce sunt doar niște mici detalii.

Tristețe ciudată

O tristețe ciudată
în noaptea cu vise argintii
a cuprins singurătatea înlăcrimată
de umbra ta ce dansează în mine,
privindu-mă în ochi…luându-și rămas bun….
M-agăț de visele care încep să se destrame,
te strig, dar nu m-auzi, căci ești deja departe…
De mine ai fugit, lăsându-mă cu inima în palme.
Te rog, vino înapoi și-o ia, căci e a ta!
Nu o lăsa să plângă dezgolită în palmele-mi reci,
bătute de crivățul din iarna despărțirii.
Alungă-i ei tristețea din ochii ce varsă
o lacrimă caldă ce se transformă în
albastre flori precum cerul senin de printre nori.
Zâmbește-mi în vis și cheamă-mă în paradis
să dansăm amândoi un dans în doi.