De câte ori…

De câte ori în visul meu ai apărut,
Mi-ai dăruit comori neprețuite,
Și pe furiș, un prea dulce sărut,
Trezindu-mi din apatie simțiri demult tăinuite.

 

De Câte Ori
De câte ori n-am vrut un fluture să fii…
Să vii, să îmi atingi gingaș, umărul gol,
Să te privesc duios în ochii
Sclipitori, dar enigmatici, asemenea unui oracol.

De cate ori n-am stat în vis noi doi…
Și ne-am iubit ca doi frumoși nebuni.
De câte ori n-am sorbit amândoi
Din licoarea divină ce face minuni.

De câte ori iubirea mi-a fost rugă,
În vis orice clipă ne-a legat,
Și orice pas l-am făcut în fugă,
Pe aleea dragostei ce ne-a devenit regat.

Stropi de ploaie…

Stropi de ploaie cad pretutindeni,
Cautând disperați visul cu noi doi,
Și trezesc tăcerea pașilor vicleni
Ai iubirii ce se ascunde de amândoi.

Se-aud izvoarele cum plâng în noaptea cu lună plină,
Lacrimi de jar le curg din inima ca o văpaie,
Și ard privirea de felină
A sufletului gol din ploaie.

E foc și ger în sufletul scăldat de lacrimi,
E iarnă în primăvara de gânduri cuprinsă,
E-o luptă ce se dă între două inimi
Care ascund o iubire nespusă.

Peste Puteri

Te răscolesc în inimă prin vis.
Te scot din mine prin vorbe.
Arunc fărâme din tine
Ce urlă în sufletu-mi în agonie
Și cad pe lespezile ude
Din Ziua de Apoi a gândului trezit din amorțire.
Mi-e greu. Peste Puteri. Dar mă aplec
Și te adun, petală cu petală.
Te recreez…ești chip cu ochii blânzi,
Cu buzele ca fraga, cu un surâs ca mierea.
Ești parfum de Iubire…
Prin mine treci…mă sfărâmi în mii de șoapte,
Care se răspândesc în zări albastre.
Să te cuprind aș vrea,
Dar trupul ți-e departe.
Peste Puteri de mine,
De-atingerea care tânjește
Să-ți simtă sufletul aproape.
Curge mirosul tău prin amintire,
Îl savurez și mă hrănesc
Cu stropul viu de iubire,
Care îmi inundă simțirea…
Peste Puteri.
Te scot, te-adun, te-așez la loc în inimă.
N-aș vrea. Dar totul este…Peste Puteri.

Nu am uitat

Nu am uitat
Cum soarta din întâmplare
Pașii spre tine într-un vis de primăvară mi i-a purtat,
Cum inima la harpă o serenadă mi-a cântat,
Iar sufletul de fericire mi-a dansat.

Nu am uitat
Adierea caldă a vântului care ne-a învăluit iubirea mută
Ce s-ascundea în sufletul trezit de iubirea surdă.
Am tot strigat-o, dar nici că a putut s-audă.

Nu am uitat
Privirea caldă ce-mi tot spunea:
Rămâi, rămâi…nu pleca…
Dar soarta de mână m-a luat…
Și am pășit printr-o ploaie de gânduri timide,
La piept strângând amintirea ta.

Nu am uitat…
Nici amintirea nu a putut să uite…
Și stă mereu în al meu suflet
Pictând un tablou abstract din frânturi de clipe trăite
Într-un vis trecut de primăvară.

Noapte de vară

E o noapte de vară.

O noapte în care

O ploaie de stele argintii

Cade-n şuvoaie peste al meu suflet adormit

Şi îmi trezeşte şi visul,

Şi gândul,

Care se adăpostesc

La masa tăcerii

De sub sălciile plângătoare ale inimii.

Totul atunci în jurul se opreşte,

Căci visul de gând se apropie,

Un sărut îi fură

Şi-l înalţă pe culmile fericirii,

Acolo unde îl aşteaptă

Împlinirea iubirii.

 

E o noapte de vară

În care mută îmi este privirea

În faţa tabloului sublim

În care un vis

Şi un gând

Se iubesc fremătând

De dor neîncetat.

 

E o noapte de vară

În care un vis de primăvară

Se întâlneşte cu-un gând

Veşnic treaz,

Alergând

Spre acea clipă plângând

Dintr-o zi de demult.

 

E o noapte de vară

E vis,

E un gând,

Sunt un OM meditând

Într-un timp

Dintr-o viaţă.