E toamnă

E toamnă,
E vreme târzie,
E timp în răstimp,
E dor ce aleargă în pustiu,
E-un suflet ce-și caută drumul
Printre oameni ce trec,
Printre amintiri, printre șoapte,
Printre frunze ce cad melancolice
Pe pâmântul cel rece,
Atins de gândul
Ce zboară
Spre nori ce revarsă
Lacrimi ce se transfomă
În cristale de gheață.

Toamnă

E toamnă,
E un nou început
Al vieții cu tine
În liniștea
Pașilor pierduți
Printre rândurile
Așezate pe foaia
Îngălbenită
Nu de trecerea vremii,
Ci condeiul ce așează
Pe ea sentimente
În culoarea vieții.

Ştii viaţă…

Ştii viaţă,

Nu mai vreau s-acuz timpul

Că a trecut şi mi-a luat

Clipe multe netrăite

Îndeajuns.

Nu mai vreau

Să răsfoiesc cartea

Ce se numeşte Trecut

Şi stârneşte în al meu suflet

Un gol abisal.

Știi Viață

Nu mai vreau

Să-ţi cer

Să frângi ale timpului aripi

Şi să-l opreşti în loc.

Nu mai vreau

Să îmi las dorul

Să îmi transforme inima

În loc de promenadă al suferinţei.

În schimb aş vrea

La o cafea de vorbă noi să stăm,

Sub clar de lună

La masa versului venit din inimă,

Să-mi spui oful ce ştiu că te apasă,

Să-ţi spun despre al meu vis ce nu mă lasă

Şi că-mi doresc să te trăiesc cu sufletul-mpăcat,

Sorbind din cafeaua timpului

Şi ascultând al tău glas divin

Ce îmi vorbeşte despre al meu destin.

Ce zici?

Îmi oferi la noapte o cafea?

 

 

 

 

În umbra…

În umbra clipelor ce au trecut,

Adesea sufletul ni-l odihnim,

Sperând că timpul ce-a plecat grăbit

Poate măcar în vis la noi se va întoarce.

 

În umbra nopţii ce ne-nvăluie,

Adesea stăm şi retrăim

Acele clipe ce-au făcut

Din fiecare zi a vieţii o sărbătoare.

 

În umbra paşilor pierduţi,

Adesea ni-i ascundem pe cei ce încă

Nu-ndrăznim să-i facem,

Fiindcă încă râvnim

La ceea ce nu mai avem.

 

În umbra sorţii

Noi, Oamenii,

Mereu stăm fără a ne da seama,

Şi ne luptăm cu morile de vânt,

În loc să iubim viaţa mai presus de orice.

Ciudat

Ciudat.

Te caut prin viață,

Dar nu te găsesc.

În schimb îți văd pașii

Prin sufletul meu.

Ei umblă nestingheriți,

Căutând neîncetat

Ceva anume.

Eu sunt oare acel ceva?

 

Ciudat.

Te caut prin viață,

Te observ pe un gând

Stând pe o frunză în vânt,

Dau să te-ating,

Dar te ferești.

Nu vrei cu mine să vorbești?

 

Ciudat.

Te caut prin viață

Desculță alergând

Pe urmele tale,

Dar nu dau de tine,

Ci doar de iluzia regăsirii

Ce-mi spune că

Soarta a anulat

Întâlnirea noastră.

Așa să fie oare?

 

Ciudat.

Te simt,

Dar nu te văd.

Te aud,

Dar nu îți pot vorbi.

Oare ce vrea să-nsemne?

 

Ciudat…

O fi-nsemnând ceva…

Dar cine poate oare

Să descifreze ale vieții mesaje?

În felul meu

În felul meu

mă scald în izvorul vieţii

şi-i scorb dulceaţa zi de zi.

Mă înfăşor în ai săi stropi mari

ce-mi mângâie visurile.

Mă încalţ cu pantofii cameleonici

ai timpului, clipă de clipă

şi păşesc pe drumul presărat cu flori de nu mă uita

cu parfum de amintiri nemuritoare,

stropite de ploaia de gânduri

ce-mi bate în fereastra

prin care eu privesc în felul meu

cu o ceaşcă aburindă în mână,

plină cu şoapte ce au rămas fără de glas,

fiindcă în felul meu nu am putut să le rostesc.

Acum le sorb,

să le păstrez în sufletul în care eşti TU,

adiere caldă a vântului de vară,

ce poţi în mod paradoxal

s-aduni laolaltă

fărâme din prezentul de ieri, de astăzi sau de mâine,

şi să-mi bucuri în felul tău inima.