Încă puțin

Când inima deodată spune STOP,
O rog încă puțin
S-aștepte în gara vieții
Trenul rătăcit prin
Valuri de pasiuni ascunse.

Încă Puțin
Când nu mai pot nici Eu
Inima mă-ndeamnă
Să te scriu, scoțându-te
Din gând și așezându-te în vers.

Când nu mai pot să scriu,
Când din cuvinte sângele curge șiroaie,
Privirea către tine mi-o îndrept,
Și te citesc,
Și văd cum printre rânduri înflorești.

Când nu mai pot,
Tu poți.
Mă iei de mână
Și mă plimbi
Prin anotimpuri de amintiri,
Prin clipe costumate în iubire,
Prin zâmbete senine.

Când nu mai pot…
Mai pot încă puțin
Să îți ofer iubirea,
Prin versuri cu fir de amor țesute.
De-o vrei,
În gara vieții, pe peronul pustiu, stă o inimă
Ce ține la piept iubirea
Precum o mama își ține pruncul.
Și așteaptă trenul…ultimul tren…încă puțin. 

Port in mine

Port în mine înserări senine,
Așteptări ce-și vând clipele la amanet,
Gânduri ce nu se pot abține
Să ceară versului să le treacă pe-un bilet.

Port în mine ploi aflate în război
Cu vântul singuratic ce abia adie
În urma pașilor reci și goi…
Pierduți prin flori de păpădie.

Port în mine...flori păpădie

Port în mine rostiri sublime
Care-și ascund acum chipul de mine
În umbra uitării dintr-un suflet ce se teme
Să ceară vieții ce i se cuvine.

Port în mine o poveste,
Un dor înfipt în inima-mi flămândă,
Nostalgia nopților fără de veste,
Cuvinte ce nu vor iubirea să ți-o vândă.