Mângâie-mă!

Mângâie-mă

Mângâie-mă viață cu văpăia ta de clipe,
Mângâie-mă stea cu sclipirea ta nocturnă,
Mângâie-mă lună plină cu iubirea ta deplină,
Mângâie-mă timp hoinar cu secunda ta de jar!

Mângâierea e iubire, apă vie, e trăire,
Mângâierea e parfum, adiere, fericire,
Mângâierea, dulce grai, ochii spun,
Inima simte cuvântul de rămas bun.

Mângâie-mă poezie cu mireasma ta din vers,
Mângâie-mă palmă vie a cuvântului intens,
Mângâie-mă melodie a inimii ce bate-n mine,
Mângâie-mă pe vecie cu privirea ta străine!

Te simt în mine trăind

 

Te simt

Pixabay.com

Suspină vara, suspină ploaia,
Bat clopotele, tristă e marea.
Se zbate valul, plânge și salcia 
Iubirii tale nu-i simt răsuflarea.

Și totuși, aud, al inimii susur,
Și totuși, te simt, în mine trăind,
Izvorul iubirii e fără cusur
În vara ce suspină la tine visând.

Răbdare nu are orologiul bătrân,
Pe aripi în zbor îmi așază visele,
Le înalță spre cer, acolo rămân,
Le zăresc, zâmbind, dintre stele.

Iubirii tale nu-i simt răsuflarea,
Suspină vara, suspină ploaia.
Un dor invizibil cuprinde marea,
Și totuși, te simt, în mine trăind.

Ropot de trăiri

Ropot

pixabay.com

fug gândurile pe foi ce visează

la fierbinți mângâieri de condei

li se luptă pașii pe drumuri necunoscute

ideile intră în coliziune

ziua naște versuri albe

le așază pe-o frunză de suflet

vântul să le bată

să zboare

să se înalțe

s-atingă zări albastre

în delir sunt adierile iubirii

ce nu apune nici când noaptea vine

timpul părăsește clepsidra

în toate e un rost

secunda nu mai e ce-a fost

nici vara nu mai are glas,

nici steaua nu mai străluce

pe cerul stins de clipa

pierdută de cuvânt

e-o nebuloasă

mâna face cale întoarsă

cuvântul dansează pe foaie

gândul se predă simțirii

se naște o poezie

în ropot de trăiri.


Cuvintele de luni ( delir, luptă, coliziune) m-au determinat iarăși să mă joc. A fost o joacă frumoasă menită să-mi testeze creativitatea. Te invit și pe tine să te joci. Cuvintele de săptămâna aceasta sunt: veșmânt, uitare, euforie. Spor la scris îți urez, suflet creativ!

Suflet de crin

Sufletul meu de crin sălbatic
Cu tine aș alerga prin păduri de ploi,
Buzele dulci ți le-aș săruta haotic
Pe cărarea iubirii dintre noi.

Parfumul tău etern
Simțirea îmi inundă tern,
Iar vraja sa îmi închide pacea
În colivia sentimentelor vii.

Deșartică îmi e trăirea 
Ce-noată prin valurile nopții albe,
Stelele strălucesc și îi privesc unirea
Cu amintirea visurilor dalbe.

Șoapta ta e o melodie surdă,
Iubirea e-o taină sfântă
Ascunsă în timpul ce zburdă
Prin viața care în gând despre tine îmi cântă.

De printre frunzele uscate
Adun vorbe aruncate,
Înșir verbe justificate
De ochii ce plâng printre pleoape.

Pasul tremurat
Din trup de timp rupt se-nfruptă.
Copacii urlă a pustiu,
Luna îmi mângâie sufletul viu.

Mușc din remușcare,
Durerea stare n-are,
Trupul mi-l cuprinde într-o îmbrățișare.
Îmi sugrumă clipa care prin el trece,
Iubite…căutându-te prin mine.

Noaptea dansează zburând.
Ești vedenie sau te văd umblând
Prin păduri de ploi alergând,
Stropi de speranță adunând?

Alergând prin destin, mă caut printre taine

Mă pierd în mine alergând prin destin. Mă caut printre taine. Le adun, le strâng la sânu-mi. Sunt femeie. Privesc în oglindă și văd un chip ce prin sufletu-mi caută cu foame un sens.

Pe buze vorbele imi stau grele. Cântaresc  zeci de visuri împletite în inimă. Vreau să culeg, să le dezleg, să le interoghez, dar sunt mute. În ochi mă privesc și-mi zâmbesc ironic. Mă scufund într-o mare de (ne) înțelesuri care îmi învăluie gândurile.

Sunt gânduri de trăire răvășite. Iertare ar vrea să îmi ceară de dorul de (ne)dor. Dar totu-i lipsit de sens, de cuvânt fără de înțeles.

Alerg prin destin. Îmi aud respirația atât de greoaie. E ca la maraton. Simți că puterile te lasă, dar alergi…tot alergi…căci la finish tu încă n-ai ajuns. Mai ai atâția km de parcurs.

Zâmbesc. Mă arde soarele. Sunt femeie. Mi-ar sta bine cu o pălărie, nu una oarecare, ci roșie. E la modă acum. Și mereu mi-a plăcut să fiu chic, să fiu altfel.

Alergând prin destin- femeie cu palarie

Sursă foto: unica.ro

Poate e ciudat să vezi o femeie alergând prin destin, cu o pălărie roșie pe cap. Dar eu nu sunt orice femeie. Eu sunt acea Femeie. Mă trăiesc cum îmi place (pardon… ca la carte, cartea destinului plină de sens în nonsens). Descopăr acest psalm în fiecare clipă. Mi se deschide și îmi arată în fiecare zi câte o nouă taină.

O nouă cheie, un nou zăvor, o nouă ușă spre o nouă cale. Sunt umbre încătușate ce așteaptă să fie dezlegate. Mă cuprinde vraja unui curcubeu de visuri deodată regăsite. Aleargă și ele cu mine să prindă cheia și să îmi deschidă un drum pe care, cine știe,  îmi voi potoli foamea de sens. Așa să fie, oare?

Privesc spre cer, încerc să citesc printre stele. Dar ele nu vor să mi se dezvăluie. Ce-i dincolo de ele e secret. Ce-i în mine este trăire uneori intensă, alteori absentă… de la veselie.

Mă trăiesc de la răsărit până la apus printre o urgie de cuvinte. Mă răscolesc, mă caut, mă pierd prin mine încercând să mă înțeleg. Mă uimește tot ceea ce descopăr în oglinda care-mi arată o femeie alergând în maratonul vieții sale, dorindu-și să iasă învingătoare și să primească ca trofeu marele Sens.

Pictez curbubee de visuri, noaptea, le așez în rama sufletului și le poleiesc cu praf alb de speranță. Mă urc din mers în trenul vieții, din gara primăverii, în care ajunge în fiecare mai. Ar trebuie să-l întâmpin cu mare veselie, și totuși e o tristețe ce-n brațe mă cuprinde.

Alerg prin destin, în maratonul vieții mele, las vântul să-mi treacă prin păr, șoptindu-mi parcă la ureche: Hai, aleargă…nu te lăsa! Alergând prin destin descifrezi taina și descoperi sensul trăirii. Pierzându-te prin tine îți găsești menirea…

Mă caut printre taine, descifrez rând cu rând cartea destinului, menirea mi se arată în fiecare cuvânt scris și rescris de suflet, cu condeiul gândului.