Ploua Infernal

Ploua infernal

Sunt șoaptă cuibărită într-un vis,
Ești adiere a unui bătrân paradis,
Suntem pași făcuți la întâmplare
Pe o stradă pe care ploua infernal.

Sunt și ești doar un gând rătăcit
Pe epava amintirii de alaltaieri,
Sunt și ești pata de pe inima
În care ploua infernal cu iubire.

Ploua cândva infernal doar cu noi,
Din priviri ne vorbeam în tăcere
Și eram doar noi doi împreună
Două inimi căutând infinitul.

Tăcerea secundei de iubire

Tăcerea

Mă plimb prin gânduri de resemnări încărunțite,
Mă pierd prin timpul oprit să-mi mângâie așteptarea,
Tăcerea mă-nvăluie, m-alintă, îmi șterge durerea,
Îi simt prezența, știu că-i acolo,
Ascunsă-n parfumul secundei oprite în loc
S-asculte chemarea clipelor de care mi-e dor.
În mine ai rămas, ești o frunză ce-adie,
Se zbate, respiră, se luptă cu moartea,
Se preface în fluture și zboară din celulă în celulă
Și viață îmi dă, și focul reaprinde,
Și-mi e atât de bine prin gânduri pierdută,
În singurătatea iubirii ce știe să-mi fie
Dulce melodie ce poartă un nume
Pe care doar inima îl cunoaște.
Mă plimb prin gânduri aparent indiferente,
Te caut, te găsesc în ființa pierdută
În tăcerea secundei de iubire.

Neuitare absurdă

 

Neuitare Absurdă

M-a cuprins neuitarea,
O umbră a sinelui cutreieră
Pădurea dezfrunzită de gânduri
Și caută pe cerul înfășurat în jurul copacilor
Timpul trecut de prima tinerețe.
Totul e tăcere și tăcerea-i străpunsă de totul apatic,
Ramuri însetate de dulcele gust alt vieții
Se agață de mine purtându-mă prin tenebrele
Unei tăceri de lut pictate în albastru.
Minutul de aur îmi zugrăvește iluzia în necunoscutul agonic
Iar tu, tu fluture cu aripi invizibile
Zbori din mine cu o nepăsare nefirească
Lepădadu-te de iubirea stinsă în amurgul unui vis de cristal.
Și mă lași să te caut prin păduri aflate într-un zbucium de incertitudini,
Și mă faci să m-afund într-o neuitare absurdă,
Și scântei să aprindă în suflet lumină,
Să renaști firesc precum fulgul de nea iarna.

La o cafea…cu tăcerea

Cafea

Sursă foto: unsplash.com

Frânturi de cuvinte

Se ascund printre necuvinte.

În mine tăcerea se luptă cu sine.

Ar bea și-o cafea, dar n-are cu cine.

Tăcerea e tristă, mi-e milă de ea,

Cuvinte din mine să rupă ar vrea!

O viață ea are, și vrea să și-o dea,

Să devină discurs, spus, pe parcurs.

Și totuși, aș vrea, să-i ofer o cafea,

Să-i permit să-i simtă minunatul parfum,

Să o las să-i savureze gustul de catifea,

Să tragem amândouă, din țigară, un fum.

O viață avem, o trăim minunat!

Eu prin cuvinte, tăcerea prin mine.

Adunăm clipe, nu vrem să se termine,

Bem o cafea, savurăm ce ne este destinat.


La o cafea…cu tăcerea m-am prins în jocul Cuvintele de luni, un îndemn de a scrie, pentru simpla noastră plăcere și din respect pentru cuvânt. Un joc minunat, menit să ne testeze creativitatea. Din dragoste de cuvânt am savurat o cafea cu parfum de viață. De fapt, m-am prins într-o horă a simțirii alături de: cafea, viață, parfum.

S-au mai prins și alți colegi în această horă și au scris:

Miresme amărui de cafea

Cafea cu parfum de amintiri din altă viață

O altfel de carte

 

Fiind tăcere

Tacere

Mă caut! Printre șoapte smerite.
Mă găsesc! Printre litere aflate-n rugăciune.
Mă descopăr! În fața altarului de cuvinte.
Sunt tăcere. Mi-e versul o dulce mângâiere.

Privesc! Raiul naturii moarte.
Aștept! Ecoul să îmi poarte
Spre cer o șoaptă. Roade ale gândului
Să culeg. S-abandonez pieirea
Ce visul mi-l sugrumă.

Pășesc! Pe drumuri înghețate.
Mă pierd! Printre copaci stingheri.
Alerg! Caut căldura sufletului.
Deschid! A inimii ușă.
M-ascund! De frigul mut și surd.

Încerc! Să înțeleg zvâcnirea.
S-ascult! Glasul naturii mele.
Observ! În depărtări sordide
Un vis ce piere înainte de-a înflori.

Mă caut! Printre șoapte smerite.
Mă descopăr! Doar prin cuvinte,
Prin versul ce mi-a fost dat
Să-l scriu fiind tăcere.