Beatitudine

Divinitatea prin suflet mi se plimbă,
Ziua, cascadă de lumină îmi este,
Privesc spre cer și-o rază albă
Îmi scaldă trupul dându-mi de veste
Că viața cu mine vrea să stea de vorbă.

E-atât de bine să-ți auzi inima bătând,
Semn că și azi viața te invită la cafea
Pe terasa timpului din aripi dând,
Prin grădina florilor de catifea.

Mă uit spre soare
Și viața-n raze îmi apare,
Respir și inspir aer plin de valoare,
Trăiesc. Clipele azi se pare că nu mai au scăpare.

Poartă-mă viață pe unde tu vrei!
Scaldă-mă prin fiecare clipă!
Dă-mi să gust din licoarea dragostei,
Să-i simt aroma de care nu voi face risipă!

Lacrima chipului cu mască

Curge lacrima
Chipul mască își pune
Frunza se dezbracă de adieri de vânt
Timpul își ia avânt
La porți nebănuite bate
Cu lacrima în palma-i tremurandă.
Dilema în suflet îi înmugurește.
Cine ești chip cu mască,
Cu lacrimă albastră ce nu te demască?
Ești amorul cu ochi de foc?
Esști aerul fără de care mă sufoc?
Ești vis?
Ești dor?
Ești izvor secat cu doar un strop rămas?

 

Lacrima
Ești amprenta vie de pe sufletul ce nu vrea amintirea să i-o las?
Ești glas fără de șoapte ce străbate viața dincolo de moartea fără glas?
Sunt suflet de femeie
Sunt roua dimineții fără de surâs
Sunt floare de gheață în vis făr’ de speranță
Sunt pescăruș al iubirii
Ce adună din valuri zgomotoase taine mute.
Sunt murmur de șoaptă îmbătată de parfumul tău
Sunt chip zidit în piatra scăldată în izvorul vieții
Sunt gând nepătruns încă
Sunt lacrima aleasă
Să iasă în față
Să așeze pe-un chip
Care nu spune nimic, în aparență,
Dar ascunde…în esență.
Timp, hoț bătrân…de clipe,
De viață fără vârstă,
Cu tine azi un troc aș vrea sa fac.
De te vei opri și o clipă îmi vei oferi,
Lacrima-mi chipul ți-l voi arăta.
Luna printre stele dansând o va lumina.
Ce spui, îmi dai o clipă
În schimbul unui chip fără de mască?

Suflet de crin

Sufletul meu de crin sălbatic
Cu tine aș alerga prin păduri de ploi,
Buzele dulci ți le-aș săruta haotic
Pe cărarea iubirii dintre noi.

Parfumul tău etern
Simțirea îmi inundă tern,
Iar vraja sa îmi închide pacea
În colivia sentimentelor vii.

Deșartică îmi e trăirea 
Ce-noată prin valurile nopții albe,
Stelele strălucesc și îi privesc unirea
Cu amintirea visurilor dalbe.

Șoapta ta e o melodie surdă,
Iubirea e-o taină sfântă
Ascunsă în timpul ce zburdă
Prin viața care în gând despre tine îmi cântă.

De printre frunzele uscate
Adun vorbe aruncate,
Înșir verbe justificate
De ochii ce plâng printre pleoape.

Pasul tremurat
Din trup de timp rupt se-nfruptă.
Copacii urlă a pustiu,
Luna îmi mângâie sufletul viu.

Mușc din remușcare,
Durerea stare n-are,
Trupul mi-l cuprinde într-o îmbrățișare.
Îmi sugrumă clipa care prin el trece,
Iubite…căutându-te prin mine.

Noaptea dansează zburând.
Ești vedenie sau te văd umblând
Prin păduri de ploi alergând,
Stropi de speranță adunând?

Într-o zi din destin….

Într-o zi din destin
Am cules și-am ales
gânduri mute,
visuri surde,
clipe ude,
lacrimi curse
le-am legat,
le-am dezlegat
cu fir roșu de mătase
și le-am scos din sufletul pe care îl pătase.
Am răzbit
și-am zâmbit,
m-am văzut,
m-am revăzut
Cu un ochi
într-o oglindă,
căci pe unul l-am lăsat
să privească prin alt suflet
și să caute de zor
un dor fără de zăvor.

Destin

                              Sursă foto: cameliacraciunart.ro


Dar a dat peste-un copac
cu ramuri verzi, dar cam triste,
căci niște păsări turiste
pe ele și-au amplasat cuibul ca niște artiste.
Ciripesc un cuvânt,
mă avânt
să-l cuprind,
mă deprind.
Îl deznod.
Curg litere.
Îl înnod. E admitere
De sens imens.
Cu decență o reminescență
De mine se agață într-o dimineață.
E o zi dintr-un anotimp ce se trezește la viață
și pleacă să aleagă flori din piață.
Mi le dă să îmi fac un ceai cald, aromat
cu cuvinte fierbinți despre gânduri cuminți.
Îl sorb și constat că-i pentru mine un drog.
De nu-l beau zi de zi intru brusc în sevraj.
Într-o zi din destin
mă aleg, mă culeg, mă dezleg
de visuri din abisuri,
scriu versuri despre universuri,
mă hrănesc cu discursuri,
merg pe vârfuri fără să fac compromisuri.
Într-un zi din destin
sunt un om libertin
ce merge clandestin
printre litere ce cuvinte devin.
Într-o zi din destin
sunt doar un om de genul feminin

Peste Puteri

Te răscolesc în inimă prin vis.
Te scot din mine prin vorbe.
Arunc fărâme din tine
Ce urlă în sufletu-mi în agonie
Și cad pe lespezile ude
Din Ziua de Apoi a gândului trezit din amorțire.
Mi-e greu. Peste Puteri. Dar mă aplec
Și te adun, petală cu petală.
Te recreez…ești chip cu ochii blânzi,
Cu buzele ca fraga, cu un surâs ca mierea.
Ești parfum de Iubire…
Prin mine treci…mă sfărâmi în mii de șoapte,
Care se răspândesc în zări albastre.
Să te cuprind aș vrea,
Dar trupul ți-e departe.
Peste Puteri de mine,
De-atingerea care tânjește
Să-ți simtă sufletul aproape.
Curge mirosul tău prin amintire,
Îl savurez și mă hrănesc
Cu stropul viu de iubire,
Care îmi inundă simțirea…
Peste Puteri.
Te scot, te-adun, te-așez la loc în inimă.
N-aș vrea. Dar totul este…Peste Puteri.