Lacrimă de stea

 

Lacrimă

De-ar fi ca viața nemurire să devină
Aș bea cu sete din pocalul cu otravă
N-aș regreta nicio secundă
Timpul ce zboară și a sa ispravă
Dar viața nu e nemurire
Este mănunchi de zile ce se scurg
Precum curg râurile de iubire
Prin sufletele de poveste
Ce s-ar târî-n genunchi
De ar afla că, Doamne, tu,
Le vei permite în ploaia vieții
Veșnic să se scalde
Și să renască din lacrimă de stea.


Cuvintele de luni m-au provocat să mă joc cu otravă, ispravă poveste. Vă invit și pe voi să vă jucați data viitoare cu artă, culori, penel. Spor la scris!

Când iubirea ta a devenit marea mea

Iubirea

 

Când iubirea ta a devenit marea mea
M-am aruncat în valurile sale înspumate
Și-am mângâiat cu ele fiecare stea 
Din nopțile de primăvară parfumate.

Cu fiecare lacrimă a mării mi-am spălat durerea,
Cu fiecare șoaptă a valului am învins tăcerea,
Mi-am îndemnat inima să-ți declare iubirea,
Iar buzele să-ți sărute privirea.

Timpul însetat de dragoste ne-a unit pe-amândoi,
Am zâmbit fericirii ce pe chip ni se citea,
Mi-ai vindecat sufletul bolnav, plin de nevoi,
Când iubirea ta a devenit marea mea.