Iubire

Iubire?!

Iubire?! Mă primești?
Ai timp de umilul tău slujitor?
Aș vrea să mă spovedesc…
Să-ți vorbesc despre timp,
Despre clipa ce nu o mai simt,
Ce nu se mai lasă trăită,
De secunda ce nu se mai lasă iubită…
Mi-e dor. Vreau să-ți vorbesc despre dor,
Despre cel din casa părăsită a inimii,
Ce nu se vede, dar se simte…și doare.
Vreau să-ți aud glasul, să-mi mângâi chipul
Cu privirea ta incoloră și de nepătruns
Vreau să-mi alini singurătatea,
Vreau să-ți alin singurătatea,
Să ne fim tovarăși de pas
Prin vremea fără de popas,
Să mergem braț la braț
Prin toamna ce dezbracă natura de păcate,
Să privim pământul cum îmbrățișează visele
Care mor înainte de a fi trăite pe deplin.
Ce spui? Ai vrea să-mi devii confidentă?
Mi-ai putea păstra tainele?
Mi-ai elibera sufletul de povara grea
A frunzelor ce se desprind din copacul vieții
Și se duc…
Pătrund în lutul rece, dătător de viață,
Răpitor de viață…
Ești pregătită? Mă vei spovedi?
Unde te pot găsi? Pe ce stradă a destinului ai azi domiciliul?

Singurătate de safir

Singurătate

Sunt lumină ce-ți scaldă așteptarea
În valuri răscolitoare de secunde moarte.
Sugrum un întuneric ce mi-a devenit sclav,
Îl prefac în raze de viață, impuls să îți trimit
Pe calea rătăcită în timp primăvăratec 
Ce drum spre mine caută.
Sunt o clipă de imaginație, pictez
În mine, pe șevaletul simțirii, chipul tău
În nuanțe curcubeice de amintire,
Dau formă unui drum prin inima ce și-a făcut
Din trupu-mi o fortăreață de gheață.
Doar tu o poți topi, cu un pas de vei alinta
Sigurătatea mea de safir.


Cuvintele de Luni iar au trecut, eu iar am întârziat cu jocul lor. Dar cum niciodată nu e prea târziu, le las aici într-o zi de marți.

Tristețe ciudată

O tristețe ciudată
în noaptea cu vise argintii
a cuprins singurătatea înlăcrimată
de umbra ta ce dansează în mine,
privindu-mă în ochi…luându-și rămas bun….
M-agăț de visele care încep să se destrame,
te strig, dar nu m-auzi, căci ești deja departe…
De mine ai fugit, lăsându-mă cu inima în palme.
Te rog, vino înapoi și-o ia, căci e a ta!
Nu o lăsa să plângă dezgolită în palmele-mi reci,
bătute de crivățul din iarna despărțirii.
Alungă-i ei tristețea din ochii ce varsă
o lacrimă caldă ce se transformă în
albastre flori precum cerul senin de printre nori.
Zâmbește-mi în vis și cheamă-mă în paradis
să dansăm amândoi un dans în doi.