Guestpost: 5 lucruri care trebuie sa fie bune, articol scris de Răzvan Lupitu

 

În acest articol o să fac o listă cu 5 lucruri care ne fac viața mai ușoară, dacă sunt de calitate. Eu sunt o fire ambițioasă, astfel că pentru a fi productiv, am învățat să îmi cumpăr lucruri care nu mă sabotează, care mă ajută în încercarea mea continuă de a fi mai bun.

Am pus pe listă lucrurile care mie-mi par absolut esențiale. Nu știu alții cum funcționează, dar eu de multe ori consider că sunt prea sărac să-mi cumpăr lucruri ieftine… Adică, în traducere, prefer să mă documentez înainte și să dau un bănuț în plus, decât să fiu nevoit să tot înlocuiesc lucruri, să mă frustrez și să pierd și o grămadă de timp.

Salteaua:

Este foarte important să dormim bine, astfel că orice listă pe care o voi face eu va începe cu salteaua. Dacă nu vom reuși să ne odihnim, nu vom putea fi productivi. Mie personal îmi place ca salteaua să fie puțin tare, dar totuși să n-am impresia că dorm afară, trotuar. E nevoie de documentare multă înainte de a cumpăra o saltea, iar secretul este să citiți review-urile lăsate după 6 – 12 luni de la achiziție, că atunci când e nouă, orice saltea e bună.

Perna:

Dacă nu vrei să te foiești de colo-colo (să ai un somn agitat, cum zic specialiștii), alege o pernă bună. Mie personal îmi plac pernele mari, dar aici ține de gusturi… E diferență mare între perna aia ieftină de burete și una manufacturată cu tehnologie modernă. Eu am o pernă Dormeo cu gel răcoros și spumă cu memorie, dar tot nu o bate pe aia făcută de către bunica, umplută cu pene.

Încălțămintea:

Știu, teneșii sunt mișto, dar ăia obișnuiți nu sunt deloc comozi, iar talpa fiind subțire, nu reduce din șoc atunci când călcăm pe pietre. Eu port încălțăminte de trekking (talpă dură, care amortizează șocuri) și adidași de running (talpă foarte moale, care face încălțămintea foarte comodă) când merg mai mult, că altfel mă dor picioare și mă ustură tălpile… Aleg în funcție de destinație.

În ieșiri am mers pe jos și câte 12-15 km, nu-mi imaginez cum ar fi fost picioarele mele dacă foloseam teneși obișnuiți.

Iar de banii pe care-i dai pe o pereche de converși (Converce – pentru specialiști), îți iei super pantofi de trekking, cu talpă Vibram și membrană Gore-tex.

Șosetele:

Astea trebuie să fie mereu bune, iar motivele sunt evidente. Oricât de spălat ai fi pe picioare și oricât de bună ar fi încălțămintea, încearcă să stai 8 ore încălțat cu ciorapi dinăia ieftini, de plastic… o să miroși rapid feedbackul.

Sunt bune șosetele din lână merino, țin mirosurile la distanță și păstrează piciorul cald sau rece, în funcție de anotimp. Oițele argentiniere sunt răsfățate special pentru a face lână moale și eficientă din punct de vedere termic.

Scaun bun de birou:

Dacă vă petreceți mult timp la birou, aveți nevoie să fiți productivi. Ca să fiți productivi, vă trebuie obligatoriu un birou care să vă faciliteze să stați într-o poziție naturală și un scaun bun și comod. Contează, mai ales dacă lucrați de acasă sau petreceți mult timp la un birou.

Nu știu cum funcționează alții, dar eu dacă nu stau comod nu pot să fiu productiv. Scaunele bune sunt scumpuțe, dar merită fiecare bănuț. Când aleg un scaun, mă duc întâi pe la magazine și le probez, iar apoi studiez review-urile scrise după 6-12 luni de utilizare.
Lucruri

PS.

Articolul a fost scris de către Răzvan, care de obicei are opinii despre experiențe personale, călătorii și oameni pe 99XP.ro. Răzvan îi mulțumește Irinei că l-a lăsat să publice un articol pe blogul ei. Lui Răzvan i se pare ciudat să scrie despre el la persoana a III-a.


După deja ați aflat, Răzvan Lupitu este autorul acestui articol util și interesant. Și Irina îi mulțumește lui Răzvan pentru „spargerea gheții” și publicarea primului articol în secțiunea de guestpost-uri. Îl mai așteaptă și cu alte articole la fel de interesante pe site-ul ei și îi urează mult succes în tot ceea ce face.

Sfaturi practice pentru a nu cheltui excesiv pe haine

Tot ceea ce este legat de textile, țesături și diverse materiale, are un limbaj propriu care este bine de știu. Dacă stăpânești acești termeni, nimeni nu te poate păcăli când mergi la cumpărături. Îți vei putea cumpăra ușor haine, fețe de masă, lenjerii de pat etc. Pentru a ști cum să evaluezi diferitele materiale îți voi  da câteva sfaturi.

Sfaturi practice pentru a ști cum să faci alegerea corectă

Bumbac. Acesta este realizat din fibre naturale de origine vegetală. Din el se fabrică țesături cu caracteristici foarte diferite. Este o parte importantă a multor țesături, împreună cu alte materiale sintetice care, combinate, formează materialul multor costume de pe piață.

Sfaturi utile tesaturi

Lâna. Este o fibră naturală de origine animală. Principalele calități: este un material cald și absorbant, flexibil și elastic, dar este dificil de spălat și este o pradă ușoară pentru molii. Este una dintre țesăturile cele mai folosite în compoziția diverselor materiale în prezent. Este folosită mai ales în tapițerie, covoare, costume, jachete, paltoane și pături.

In. Este o fibră naturală de origine vegetală. Principalele calități: foarte puternic, rezistent la clor (înălbitor) și la fierbere. Se udă rapid și se usucă rapid. Această țesătură este ideală pentru vremea caldă, deoarece dă o senzație plăcută de prospețime. Are însă și defecte, se șifonează repede și firele întrețesute îi dau un aspect neregulat. Inul este utilizat la fabricarea lenjeriei de corp, lenjeriei de pat, cămășilor și costumelor.

Nylon. Este o fibră sintetică rezistentă și fină. Printre defectele sale se află tendința sa de a se destrăma si de a fi o fibră foarte călduroasă. Se poate folosi în stare pură, dar, de obicei, se folosește în amestec la fabricarea tricotajelor ( lenjerie de corp, rochii, ciorapi, paltoane), tapițerie etc.

Poliester. Este o fibră sintetică moale, mătăsoasă, călduroasă (mai mult decât lână). Este ușor de spălat. Defectul său este că se murdărește foarte ușor, dar se spală și foarte rapid. Utilizare: în sport, lenjerie, pături, covoare și haine de ploaie.  

Vâscoză- (mătase artificială). Este o fibră artificială obținută printr-un  proces acetat  sau alte proceduri chimice. Aceasta este utilizată pe scară largă la fabricarea hainelor de seară.

Mătase. Este o fibră naturală de origine animală. Este flexibilă, călduroasă, elastică. Este o țesătură foarte delicată. Acesta este unul dintre cele mai mari defecte ale sale. Aceasta este utilizată la fabricarea îmbrăcămintei, lenjeriei de pat, lenjeriei de corp, hainelor de seară.

 Sfaturi despre recunoașterea unei țesături

Având în vedere prețurile pe care țesăturile le au în prezent și ținând cont de numărul considerabil de falsuri de pe piață, este foarte bine ca un cumpărător să poate distinge între ceea ce real și ce este fals, între un preț bun sau nu.

Pentru a scăpa de orice îndoială, există diferite metode de recunoaștere a autenticității unei țesături. Una dintre cele mai simple și precise este testul focului. Este o modalitate sigură de a recunoaște fibrele din compoziția unei anumite țesături.

Cere o mostră, separă două fire (cele care merg pe orizontală și pe verticală) și dă-le foc. Vei observa că:

  • Lâna arde fără flacără și miroase a piele arsă.
  •  Bumbacul arde rapid, fără fum. Miroase a vată iar cenușa este albă.
  • Vâscoza arde cu fum și fără miros.
  • Inul arde menținându-și forma.
  • Nylonul se topește răspândind un miros de țelină. Odată ars, acesta formează o minge tare, galben-portocalie.

Iată câteva sfaturi utile care sper să te ajute să nu cheltuiești foarte mulți bani pe haine. Sunt sfaturi de care îți recomand să ții cont. Spor la cumpărături!