-
Sens unic
Speranța e o clepsidră obosită De întoarcerea continuă a gândului nesfârșit Neplecat în fața timpului călău de secunde Pacea din suflet nu-și găsește calea Pierdută în tumultul bătăilor de inimă Se simte sufocată de neliniștea vieții Pașii amețiți de vremurile incerte Greșesc drumul și rătăcesc… Prin toamna sosită nechemată Și frigul amintirilor grele Inima? Inima bate la ușa rațiunii Ce-i arată mereu aceeași cale Cea cu sens unic
-
Dimineți dezgolite de sens
Dimineți dezgolite de sens Țipă în ființa timpului rănit De cuvintele ieșite din călimara Adăpost al literelor veșnic treze. În liniștea mormântală a copacilor Ce-și petrec pe ultimul drum frunzele, Un suflet pictează versuri cu cerneala gândului, Ascultând simfonia vieții la radioul zilei, Pe frecvența clipelor ce se vor pline de-nțeles. Dimineți dezgolite de sens Ascultă discursul clipelor Și respiră aerul proaspăt Al vorbelor creatoare de rost Într-o lume ce-și caută menirea.
