Acolo

Acolo

Cărarea mi-e pustie. Doar gândul
De ea știe. Umbra iubirii împrăștie
Ploi surde ce-mi ascund cuvântul, 
În vers divers, în amintirea vie.

Miroase a iubire. Parfum de nemurire.
Sufletul e-n delir. Îl simt, dar nu mă mir.
Trăiește să iubească. Blestemul să oprească,
Să sufere dorind, iubirea mereu să-l însoțească.

Printre cărări pustii, printre iubiri vii,
Sunt liniște ascunsă, sunt doar o filă
Întoarsă, dintr-o carte cu litere aurii,
Izbită în uitare, pe veci și fără milă.

Acolo mi-e privirea, iubind cuvântul
Care pictează, alinând trăirea.
Acolo, în cuvânt, și-a găsit împlinirea.
Acolo, pe-o petală de gând,
A descoperit nemurirea. 

Când mă uit…

Când mă uit în ochii vieţii

Văd în ei regrete

Ascunse în spatele

Şiroaielor de lacrimi.

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd ani ce au trecut pe lângă mine

Sperând că am să-i observ,

Şi am să-i poftesc

La masa vieţii

Împreună să ne înfruptăm din deliciile sale.

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd iubirea ce regretă

Că nu s-a putut uni cu viaţa,

Atunci când şi-a dorit.

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd enigme

Ce aşteaptă

Să fie desluşite.

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd suflete cu aripile frânte

Căzute pe corabia distrusă

A furtunosului destin.

 

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd două santinele

Ziua şi noaptea

Ce ne veghează cursul vieţii.

 

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd cum rând pe rând

Suntem chemaţi la apel.

Nu ne-am duce,

Dar nu avem încotro.

 

Când mă uit în ochii vieţii

Văd durerea despărţirii iminente,

Văd întrebări făr’ de răspuns,

Văd clipe ce aleargă,

Văd timpi ce se despart,

Văd contrarii ce totuşi se atrag.

Probabil de aceea viaţa

De mine îşi fereşte privirea

Şi-şi vede de-ale ei.

Ştie că dacă aş vedea prea multe

De ea nu m-aş mai putea bucura.

Şi totuşi văd,

Şi totuşi nu pot face nimic.

Viaţa-i un dar prea mare,

Eu sunt un om prea mic.