• Poezii

    Nu va mai fi

    Nu va mai fi nimic din ceea ce a fost odată, Tăcerea ne îmbrățișează acum sufletul mut, Și amintirea lui ieri plânge pe umărul lui azi Chipul de altădată ce-mi picta surâsul pe obraz. Nu va mai fi parfum de primăvară, Nici poate-o lacrimă caldă de vară, Va fi uitare înfășurată în visare, Va fi doar o iubire fără adăpost. Nu trece nimeni pe strada părăsită de cuvinte, Doar niște pași de ieri ce nu se mai cunosc. Nu va mai fi nimic din ceea ce a fost odată, Tăcerea ne îmbrățișează acum sufletul mut.

  • Acum
    Poezii

    Acum

    Acum, când iarna umblă pe drumurile mele Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor, Îmi simt sufletul zvâcnind în versurile mele Ca valurile la prima întâlnire cu țărmul lor. Acum, când anotimpurile nu mai sunt ce-au fost, Când iubirile de altădată se pierd de timpul lor, Pictez pe-o foaie albă de hârtie al meu rost Și simt cum pot, oricând, să dau sens orelor. Acum, când arde-n mine un foc mocnit, Mă furișez în poezia ce îmi este casă Și îmi ascund în ea cuvântul izbucnit Din inima ce și-a dorit să fie înțeleasă. Și dor cuvintele ce iau ființă în poezie, Le-așez, timid, sperând la viață lungă,…

  • Dimineți Dezgolite
    Poezii

    Dimineți dezgolite de sens

    Dimineți dezgolite de sens Țipă în ființa timpului rănit De cuvintele ieșite din călimara Adăpost al literelor veșnic treze. În liniștea mormântală a copacilor Ce-și petrec pe ultimul drum frunzele, Un suflet pictează versuri cu cerneala gândului, Ascultând simfonia vieții la radioul zilei, Pe frecvența clipelor ce se vor pline de-nțeles. Dimineți dezgolite de sens Ascultă discursul clipelor Și respiră aerul proaspăt Al vorbelor creatoare de rost Într-o lume ce-și caută menirea.

  • Guest-Posts,  Poezii

    Guestpost: Thalassa!-versuri scrise de Anaphielle

      De ce nu poate fi viața o simțire din care chiciurii gândirii se opresc din a vorbi? În stânga se-aud tornade în dreapta un bolid accelerează Înainte şi înapoi oile behăie şi-apoi rumegă. Așa grăit-a Zarathustra susține Nietzsche. E plin de muște pretutindeni chiar și-n gânduri. Cică să găsim liniștea din noi   Aha!   ăsta va fi adevăratul strigăt Evrika! al omului O căutare de apă în deșert? Găuri de șarpe și vârf de Everest!   Poate că omul își caută propriul Thalassa!* însă nu-l va găsi cât timp este un bufon care la masa din colț joacă Bingo. Anaphielle scrie despre dezvoltarea personal și spiritual pe Căsuța…

  • Poezii

    Când sufletul lăcrimează în vers

    Când sufletul lăcrimează în vers Cuvintele îi șterg lacrimile Cu a lor batistă brodată Cu fir de înțelesuri Ascunse în pulsațiile Unei inimi ce respiră În singurătatea obosită De-atâtea căutări galopante Prin vântul ce dezmiardă Penelul ispitit să Rescrie iubirea ce Fuge din mine În eternitatea poeziei.

  • Poezii

    Mă iartă, toamna mea!

    Te fură gândul meu, Te dă cuvântului flămând, Vrea să îți simtă zvâcnirea ruginie Trezită din somnul dulce amar al Timpului îmbătat de parfumul Secundele pierdute în infinit. Un foșnet de frunze m-atrage În dansul plângerii, când vântul Își flutură pletele cântând în zori de zi. Valsez, îmbrățișez cuvântul Și îl așez pe-al versului val. Simt cum răsuflarea sa fierbinte Devine penel, pictându-ți chipul Palid și trupul gol, cu litere Rebele ce se așază cum vor ele. Mă iartă, toamna mea că rima Și chiar ritmul nu vor să te picteze În poezia mea! Mă iartă, toamna mea că în privirea-ți blândă Nu pot s-observ furtuna ce îți distruge visul…

  • Gânduri,  Poezii

    Dans al regăsirii cu iubirea

      Pleacă în călătorie visele. Mă poartă printre rânduri curcubeice, pe un tărâm necunoscut și mie. Se rup lanțurile vieții, zboară anii tinereții. Se înalță tot mai sus, se ofilesc clipele mele, mi-e atât de dor de ele. Privesc cum răsăritul îmbrățișează asfințitul, cum tălpile cântă o simfonie a pașilor prin timpul ce le poartă în direcția chipului fără infinit. Luna îmi mângâie ființa, sufletul-mi curge strop de lumină, gându-mi cunună de stele poartă, se simte ca o Sânziană a nopților mele. Mi-e frigul din inimă curtat de fiori îndrăzneți ai iubirii. Uitarea se contopește cu amintirea și frigul devine foc al risipirii. Mă poartă visul pe brațele sale, călătoresc…

  • Poezii

    Pot fi…

    Azi, de ziua poeziei, Pot fi ploaie, pot fi vânt, Pot fi gând pierdut prin ceață, Pot fi soarta unui vis, Pot fi vis din ăl promis, Pot fi toamnă-primăvară, Pot fi vară, Pot fi iarnă, Pot fi fulg de nea iară și iară. Pot fi o carte prea deschisă, Cu pagini îngălbenite de un timp îmbătrânit prea devreme. Pot fi carte așezată pe un scrin, La lumina plăpândă a ultimei răsuflări a unei lumânării albe, Pot fi acea carte care așteaptă să fie citită nu de vântul ce șuieră prin gări pustii, Nu de lacrima ce cade din ochiul ce-o pierde de dor. Pot fi acea carte pe care…

  • Poezii

    Dulce fior

    În liniștea nopții fără glas Am devenit neliniște. Am privit cerul infinit  Și am vrăjit stelele. Ne-am privit ochi în ochi, Iar iubirea ne-a tăiat Respirația. Dând dovadă de înțelepciune, timpul a încetat să mai bată din aripi. Ne-a surâs. Sosise vremea să întoarcem pagina, Și doar oprindu-se din zborul său Aparent haotic, doar arătându-ne Fereastra spre viitor, timpul monoton Putea semna tratatul de pace Cu prezentul devenit trecut. Cu pacea în suflet s-au vindecat răni Cu aromă de iubire, Cu cheia uitării s-au deschis temnițele durerii Și s-au eliberat frici ce nu cunoșteau decât întunericul eternității. Acestea au devenit slove și s-au prins în dans creând cuvinte, Și-au vindecat…

  • Poezii

    Limba mea română

    Limbă dulce, limbă străveche, Îmi ești rugă, îmi ești cânt, Îmi ești grai fără pereche, Ești al vieții dar prea sfânt. Limba mea cea strămoșească, Limbă cu gust dulce de miere, Ai făcut poeții în vers să te slăvească, Iar cuvântul tău a devenit o caldă mângâiere. Graiul meu sfânt românesc, Azi te-așez în al meu vers. Sufletul cu al tău cuvânt mi-l hrănesc, Iubirea pentru tine în poezie o revărs. Limba mea română, tu n-ai seamăn! Te port în inimă de când stăteam în leagăn, Iar din vocea mamei răsuna duios Un cântec atât de frumos.