Nu va mai fi

Nu Va Mai fi

Sursă foto: Pexels.com

Nu va mai fi nimic din ceea ce a fost odată,
Tăcerea ne îmbrățișează acum sufletul mut,
Și amintirea lui ieri plânge pe umărul lui azi
Chipul de altădată ce-mi picta surâsul pe obraz.
Nu va mai fi parfum de primăvară,
Nici poate-o lacrimă caldă de vară,
Va fi uitare înfășurată în visare,
Va fi doar o iubire fără adăpost.
Nu trece nimeni pe strada părăsită de cuvinte,
Doar niște pași de ieri ce nu se mai cunosc.
Nu va mai fi nimic din ceea ce a fost odată,
Tăcerea ne îmbrățișează acum sufletul mut.
Acum

Acum

Acum, când iarna umblă pe drumurile mele
Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor,
Îmi simt sufletul zvâcnind în versurile mele
Ca valurile la prima întâlnire cu țărmul lor.
Acum, când anotimpurile nu mai sunt ce-au fost,
Când iubirile de altădată se pierd de timpul lor,
Pictez pe-o foaie albă de hârtie al meu rost
Și simt cum pot, oricând, să dau sens orelor.
Acum, când arde-n mine un foc mocnit,
Mă furișez în poezia ce îmi este casă
Și îmi ascund în ea cuvântul izbucnit
Din inima ce și-a dorit să fie înțeleasă.
Și dor cuvintele ce iau ființă în poezie,
Le-așez, timid, sperând la viață lungă,
E timpul lor, chiar de-i vremea târzie,
Le simt trăind, le-aud glasul cum strigă.
Pictez cuvinte pe care tot mai mult le-ador,
De mână merg cu viața, călcându-i urmele,
Acum, când iarna umblă pe drumurile mele
Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor.
Dimineți Dezgolite

Dimineți dezgolite de sens

Dimineți dezgolite de sens
Țipă în ființa timpului rănit
De cuvintele ieșite din călimara
Adăpost al literelor veșnic treze.

În liniștea mormântală a copacilor
Ce-și petrec pe ultimul drum frunzele,
Un suflet pictează versuri cu cerneala gândului,
Ascultând simfonia vieții la radioul zilei,
Pe frecvența clipelor ce se vor pline de-nțeles.

Dimineți dezgolite de sens
Ascultă discursul clipelor
Și respiră aerul proaspăt
Al vorbelor creatoare de rost
Într-o lume ce-și caută menirea.

Guestpost: Thalassa!-versuri scrise de Anaphielle

 

Thalassa

De ce nu poate fi

viața o simțire

din care chiciurii gândirii

se opresc din a vorbi?

În stânga se-aud tornade

în dreapta un bolid accelerează

Înainte şi înapoi oile behăie

şi-apoi rumegă.

Așa grăit-a Zarathustra

susține Nietzsche.

E plin de muște pretutindeni

chiar și-n gânduri.

Cică să găsim liniștea din noi

 

Aha!

 

ăsta va fi adevăratul strigăt

Evrika! al omului

O căutare de apă în deșert?

Găuri de șarpe și vârf de Everest!

 

Poate că omul își caută propriul Thalassa!*

însă nu-l va găsi cât timp este un bufon

care la masa din colț joacă Bingo.

Anaphielle scrie despre dezvoltarea personal și spiritual pe Căsuța unui Melc și versuri gânduri, cugetări pe blogul Despre tine.Despre suflet. Și scrie minunat. Vă recomand să o citiți, căci nu veți regreta.

 

*Thalassa! – expresia reprezintă strigătul de bucurie al celor zece mii de greci conduși de Xenofon, când, doborâți de oboseala unei retrageri de 16 luni, zăresc țărmul Pontului Euxin.

 

PS: Mulțumesc pentru popasul pe blogul meu, Anaphielle! Te aștept oricând în lumea cuvintelor mele!