Nu pleca

Nu Pleca

Nu pleca din zbuciumul inimii,
Mai stai pe penița mea ninsă,
În gradina versului meu,
Să mă mai îmbăt cu parfumul
Literelor ce iau chipul tău.

Nu pleca din freamătul sufletului
Când fiecare suspin se preface într-o
Literă diafană
Și sărută foaia eternității
Cu buzele sale calde și moi,
Dând poeziei viață.

Nu pleca alunecând din brațele visului cărunt
Care își poartă povara iubirii,
Abia respirând prin noaptea ce-și dezvăluie dorul
În lacrima ce se preface în izvor de cuvinte.

Nu pleca abandonând cuvântul,
Nu încercăna secunda ce te caută
În privirea timpului fără stare,
Care scrie poeme nemuritoare.

Nu pleca, mai stai în privirea mea,
Mai dă strălucire ochilor
Și zâmbet chipului rătăcit prin anotimpuri
Ce trăiesc într-o așteptare perpetuă.

Vorbește inima

Azi îmi vorbește inima de doi,
Doi nebunatici enigmatici
Un el cu-un glas vioi,
O ea cu ochi romantici
Pășesc prin foc, se ard de dor.

Azi îmi vorbește inima de doi,
Doi ochi căprui ce par ai nimănui,
Sufletu-i știe însă pe amândoi,
Sunt fericirea nopților albăstrui.

Azi îmi vorbește inima de doi,
Doi pași făcuți prin ploi cu noi,
Șuvoi de flăcări lasă în urma lor,
Se scrie gândul prin focuri,
E vremea poemelor.