Deschide-ți sufletul!

Deschide-ți sufletul
Și lasă toamna să-i cânte!
Foșnetul frunzelor e sunetul
Iubirii ce vrea să te încânte.

Ascultă glasul dragostei ce te cheamă,
Privește spre lumină, spre acea damă
Ce te așteaptă pe o bancă,
Pe aleea frunzelor ce nu mai vor să tacă.

De-n mână vei lua o frunză de vreme-ngălbenită
Ea se va tranforma-ntr-o pană
Și îți va scrie despre iubirea menită
Să ne fie la amândoi hrană.

Deschide-ți sufletul
Și lasă ploaia ruginie să ți-l mângâie!
Nu e nălucă, nu e nici vis
Sunt stropi aurii de iubire ce te poartă spre paradis.

Când pământul se îmbracă în frunze
Iubirea nu moare, ci reînvie
Cu fiecare pas parcurs prin ploi de vise,
Cu fiecare cuvânt așternut pe frunza ce-l transformă-n vers.

Port in mine

Port în mine înserări senine,
Așteptări ce-și vând clipele la amanet,
Gânduri ce nu se pot abține
Să ceară versului să le treacă pe-un bilet.

Port în mine ploi aflate în război
Cu vântul singuratic ce abia adie
În urma pașilor reci și goi…
Pierduți prin flori de păpădie.

Port în mine...flori păpădie

Port în mine rostiri sublime
Care-și ascund acum chipul de mine
În umbra uitării dintr-un suflet ce se teme
Să ceară vieții ce i se cuvine.

Port în mine o poveste,
Un dor înfipt în inima-mi flămândă,
Nostalgia nopților fără de veste,
Cuvinte ce nu vor iubirea să ți-o vândă.

Umed

Trec ploi prin amurgul naiv.
Zeița furtunii culege de pe nori
Un gând senin fără motiv,
Și picură în sufletul rănit albastre comori.
Umed
Roua atinge pasul rătăcit.
Păduri de dor urlă flămânde,
E noapte, e lună vie, e vis zăpăcit
De muzica cărărilor blânde.

Strofa își șterge pleoapele ude
De versuri de iubire mută.
Zeul din zmeu se face că n-aude
Cum pasul treptat gândul și-l strămută.

Bate vântul creanga vieții.
Se zbat secundele în craterul disperării,
Ne pleacă clipele dulci ale tinereții
Și ale iubirii din spatele trădării.