O Altfel De Lume

O altfel de lume

Ziua se lăsase în brațele nopții și eu nici nu-mi dădusem seama. De foarte mult timp nu mi se mai întâmplase să plec într-o călătorie a minții și să nu-mi dau seama cum trece timpul pe lângă mine.

Viața mă învățase să fiu atent la orice detaliu, indiferent de cât de semnificativ este sau nu este. Dar labirintul de trăiri în care mă atrăsese povestea pe care tocmai o descoperisem ștersese totul din jurul meu și mă aruncase într-un abis în care încercam să mă găsesc pe mine însumi, dar nu vedeam nimic. Mă simțeam pierdut dar în același timp regăsit. Ciudată senzație. Oare cum poți să simți două lucruri diametral opuse, în același timp?

Voiam să mă ridic din balansoarul vechi de stejar care scârțâia din toți rărunchii dar nici asta nu puteam face. Eram practic prins în niște lanțuri invizibile, într-o lume care îmi arătase că, dacă vrei să te vindeci poți, dar trebuie să dai dovadă de curaj.

Lumânarea de pe măsuța din partea mea dreaptă se stinse în tăcere, iar întunericul mă cuprinsese în brațele sale mari și vânjoase. Stăteam în balansoarul care abia se mai mișca, cu pătura acoperindu-mi picioarele lipite unele de altele, ținând strâns în mâinile tremurânde cartea care mă aruncase într-un hău imens dar care mă făcuse să renasc. Nu voiam s-o închid, îmi era teamă că dacă o închid nu mă voi mai regăsi, nu mă voi putea salva și voi rămâne gol, gol de sens. Și totuși îmi fac curaj și o închid. Îmi zic că nu e prima poveste al cărei prizonier devin și care, cuvânt cu cuvânt, îmi arată calea către adevăratul sens al vieții mele.

Pentru o clipă timpul îmi sugrumă respirația și aud în mine voci străine ce-mi spun răspicat: Fii liniștit. De îi vei găsi și îi vei scăpa, de libertate te vei bucura. Privesc înspre ușa alb-gâlbuie, dar nimic. Stă închisă vrând parcă să mă țină blocat în acea clipă în care simți că devii un alt om dar totuși ești încă gol de sens.

Întorc capul înspre fereastra deschisă și nu observ decât perdeaua dată la o parte de o pală de vânt curios să-mi afle tainele. În rest tăcere. Niciun sunet de nicăieri. Doar noapte. O noapte care mă mângâia cu muțenia ei asurzitoare, un trup care refuza să-mi răspundă la comenzi. Doar eu, eu cel care mustea de viață. Eu cel care mă simțeam asemenea unui nou-născut care abia descoperise o lume complet nouă pentru el. În lumea cea nouă, plină de necunoscut, tălpile reci abia atingeau pământul nerăbdător parcă să le simtă atingerea.

Demult nu mă mai simțisem atât de bine. Eram complet. Crezusem întotdeauna în puterea cărților de a vindeca suflete, de a deschide uși, de a arăta calea spre lumină, dar nu-mi imaginasem niciodată că eu am să o descopăr pe cea care, printre rândurile sale, ascunde mesajul aparent indescifrabil al destinului meu. Și ce voci minunate au cărțile! Doar ale lor putuseră fi vocile pe care le auzisem atât de clar în mine.

Bâjbâi după chibritul pe care știam că-l lăsasem într-un colț al măsuței pătate de ceara de la lumânarea care murise, pic cu pic, și încerc să o readuc la viață, o reaprind fiindcă simt nevoia să deschid din nou cartea.

Trebuia să evadez din nou din lumea mea profană în care incertitudinea îmi tăiase respirația determinându-mă să fac troc, să-mi dau sufletul în schimbul unei guri de aer. Trebuia să pătrund în lumea aceea pe care o iubeam de vreo jumătate de secol și în care poți să fii orice, poți să fii oriunde, poți face ce nu credeai că poți face vreodată. Simțisem o nevoie nebună de a descoperi mesajul care deține cheia eliberării mele din închisoarea neputinței. Îl scăpasem printre rânduri într-o clipă de neatenție.

Mă aflam în singurătatea mea mută și, în mod straniu, nu mai aveam senzația acea sufocantă, nu mai credeam că viața este o întrebare fără de răspuns. Inima care bătea uneori neregulat, era acum liniștită. Era mai calmă ca niciodată.

Ceva de dincolo de puterea mea de înțelegere mă ținea țintuit în acest balansoar vechi, nu într-o cameră de hotel, ci într-o cameră mică dintr-un apartament construit pe vremea când viața nu avea parcă atât de multe necunoscute. De fiecare dată când mi se puseseră întrebări despre perioada de dinainte de Revoluție, răspunsesem că niciodată nu o dusesem mai bine. Nea Nicu, acel om fără prea multă carte, ne oferise ceea ce nicio persoană dintre oamenii cu carte nu ne oferise. Siguranța zilei de mâine. Nu mă mai simțisem sigur pe nimic de ani de zile. Nimicul acela mă devorase treptat și nici nu-mi dădusem seama. Avusesem impresia că în preajma cărților care îi fuseseră tovarășe timp îndelungat ființei mele, nu mai am nevoie de nimic. Dar nu fusese așa.

Nu ești complet până nu înțelegi care îți este misiunea pe pâmânt și până nu o duci la îndeplinire. Misiunea îmi fusese dezvăluită, dar eu o ratasem. Stătea între filele cărții din mâinile mele, care aștepta nerăbdătoare să o deschid din nou, pentru a afla mesajul care îl avea pregătit pentru mine.

Îi mângâi chipul luminat cu bucurie de lumânarea pe care o readusesem la viață. Aș fi putut aprinde becul. Sunt conștient că trăim într-un secol în care cititul la lumina lumânării este o chestie depășită. Dar eu fac parte dintre cei născuți și crescuți multă vreme sub regim comunist, când nu aveam orice la discreție.  Avansul tehnologiei nu a avut un impact foarte mare asupra mea. E bun pentru tineri, nu pentru oameni învățați să se descurce cu ce au, fie ele și lucruri mărunte. Eu am rămas un om de modă veche. Nimic nu poate fi mai fascinant decât să descoperi o altă lume în care brusc poți să simți cum marea și valurile se contopesc furioase cu plaja scăldată de viață, la lumina unei lumânări.

Acea lume care te face să te întrebi cine ești, care îți amintește de lucruri pe care cândva le-ai trăit sau pe care ai impresia că le-ai trăit, nu poate fi descoperită decât în liniștea nopții devenite sfetnic credincios.

În acea noapte de primăvară sufletul îmi adusese înapoi amintirile cu fiecare pagină devorată de ochii mei flămânzi. Și se prefăcuse în vis renăscut și pătrunse în fiecare colț al lumii de printre rândurile care îmi dezvăluiseră cuvânt cu cuvânt mesajul destinului meu.

Brusc descopăr că nu mai sunt țintuit în balansoarul meu bătrân, ci cutreier cumva acea lume în care totul miroase a vid și a plajă, a mare, a viață trăită parcă la infinit, iar și iar.

Înțelesesem perfect acea viață. Avusesem în viață atâtea déjà vu-uri, încât mereu crezusem că trăisem iar și iar. Infinitul devenise între timp ceva definit.

Închid ochii, apoi îi deschid iar. Sunt din nou în camera mea luminată doar de-o lumină gingașă. Gândul îmi fuge de la acel personaj din hotelul cochet de pe autostradă și de la recepționera blondă și creață.

Cumva întâlnirea dintre cele două personaje îmi amintise de întâlnirea pe care o avusesem cu cea care se ciocnise de mine grăbită să ajungă la locul în care destinul dăduse unor oameni sentința. Și ea mă privise ciudat. Și în privirea ei, în acea fracțiune de secundă ce ne-a legat pe vecie, am văzut marea. Dar nu acea mare din lumea ce trezea în mine amintiri, cu fiecare cuvânt ce orbecăia prin mine în căutarea luminii, ci acea mare de neputință ce te ține prizonier în adâncul stăpânit de întuneric.

Luna îmi scaldă jumătate de chip în lumina ei neutră și degetele mele reci lasă în urmă încă o pagină din povestea în care m-am pierdut dar printre rândurile căreia mă regăsesc puțin câte puțin.

Mă întrupez în fiecare personaj care îmi apare dinaintea ochilor. Dar cumva mă regăsesc cel mai mult în personajul care încercase să mai existe, care nu-și dăduse seama dacă greșise lumea sau nu, care regăsise la întâmplare bucăți din ceea ce fusese cândva. Și o senzație de déjà vu mă cuprinse. Fusesem într-atâtea lumi până acum, trăisem atâtea vieții, dar niuna nu mi se păruse atât reală ca cea pe care o trăiam cu fiecare pagină pe care degetele mele nerăbdătoare o atingeau, dând-o la o parte.

Niciodată, nicio poveste nu reușise să mă facă să trăiesc viața fiecărui personaj în parte. Niciodată nu purtasem în suflet povară fiecărui suflet creat cu atâta acuratețe.

Sufletul îmi părăsise deodată trupul ce nu se mai mișca din locul în care se așezase dinainte de lăsarea nopții, pentru a cutreiera o lume complet nouă pentru mine. În ea nimic nu e așa cum mă așteptasem să fie. În această lume sunt un om dintr-o vară care a dispărut brusc. Sunt într-o gară, mă îmbulzesc,  să ajung într-un loc anume.

Apoi, deodată, sunt acea privire îndreptată spre doi tineri ce se iubesc cu foc, se pare. Și brusc sunt din nou în camera mea străbătută de un vânt rece de primăvară reîndrăgostită de viață, borboane mari de transpirație apărute pe frunte mi se preling pe ochii în care apar bucăți din ceea ce am trăit odată, chipuri stăpânite de suferință și de neputință. Iubiri curmate prea devreme de întâmplări cu miros de liliac.

Și brusc mi-e foame și frică, și sete. Și simt cum trec printr-o ușă albă vieți povestite în trecere. Sunt când personaj pozitiv, când personaj negativ. Mă scurg prin lume și lumea se scurge prin mine. Sunt când scriitor, când personaj. Meditez, creionez oameni, locuri și fapte.

Mâinile mângâie delicat fiecare pagină în parte, privirea îmi aleargă grăbită, sufletul îmi soarbe cu poftă fiecare cuvânt, câutând acel sens, acel mesaj ascuns printre cuvinte înșiruite pe foi aparent indiferente la cheia ce se ascunde între ele de privirea-mi ce simte că acolo-i răspunsul.

Trupul îmi fierbe de dor, acel dor de sens ce-mi lipsește. Transpirația sărată curge în neștire pe buzele-mi fierbinți. E o așteptare rece într-o noapte caldă. Aerul devine greoi. Timpul frenetic se agită în mine. Îmi sugrumă așteptarea ce moare încet. Și amintirea acelui pasaj deodată îmi străpunge ființa. Nu mă înșelasem, mesajul fremăta printre rândurile despre ei, fata cea simplă și băiatul timid cu privirea pierdută căruia aceasta îi ucise sufletul cu sânge rece. Luminița de la capătul tunelului se întrezărea treptat, cheia destinului prindea formă încet.

Întrebări mi se rostogolesc prin clipa sugrumată de vântul ce abia respira, incapabil să-și mai trăiască viața. Am eu curajul Mariei? Sunt eu capabil să curm suferința altora?  Sunt eu în stare să nu las sufletele din amintirile mele să umble goale prin lume?  Nu se aude niciun răspuns, de nicăieri. Mă simt asemenea unui filosof care nu încetează să-și pună întrebări răscolitoare. Și îmi e bine. Ciudat de bine, fiindcă înțeleg că acestea sunt doar interogații retorice. Un zâmbet delicat îmi apare în colțul buzelor umede. Înțelesesem în final care este misiunea mea în viață. Nu crezusem vreodată că poți descoperi cu adevărat care este scopul tău în viață.

Zorii unui nou început își făcuseră treptat simțită prezența, iar eu îmi adunam bucățelele de suflet de prin lumea în care alte suflete se pierduseră în tumultul unor trăiri intense, spânzurate de un timp neîndurător, obișnuit să creeze anotimpuri ce dispar brusc și oameni ce-și duc viața într-o capsulă de secunde ce mușcă din ei cu nesaț. În această lume sufletul meu își găsise leacul.

Fragment dintr-un proiect minunat…

 

Articole fashion pe ManiaMall.ro se găsesc

Articole fashion pe ManiaMall.ro se găsesc. De asta au parte toate doamnele și domnișoarele ce intră în acest magazin. Nu știam, deși îmi place să fiu la curent cu tot ce ține de fashion. Tocmai am aflat. De aceea m-am decis să vă pun și pe voi la curent.

Vremea s-a încălzit bine de tot, așa că este nevoie să ne schimbăm garderoba sau să ne-o reînnoim. În plus, în doar câteva zile începe sezonul estival, și trebuie să fim pregătite cum se cuvine pentru mare, plajă, plimbări pe faleză.

Așteptăm de 1 an de zile să mergem la mare, să lăsăm valurile sale însumate să ne mângâie trupul, iar soarele să ne facă pielea arămie. Este minunat să ne trezim dimineața, să vedem cum soarele ne zâmbește și ne invită la o zi splendidă de plajă. Șezlongul ne așteaptă cuminte pe nisipul fierbinte. E timpul să ne pregătim bagajul. Timpul zboară repede. Imediat va fi veni ziua în care vom pleca în vacanță. De aceea este bine să ne facem o listă cu lucrurile de care avem nevoie pentru o astfel de vacanță:

  • Primul lucru care trebuie trecut pe lista noastră este costumul de baie. Este un articol vestimentar care nu trebuie să ne lipsească la mare. Există mai multe tipuri de costume de baie: costum de baie din două piese, costum de baie cu frajuri, cu slip brazilian, costum de baie întreg, cu talie înaltă, etc. ManiaMall pune la dispoziția clientelor sale diverse tipuri de costume. Gama este foarte mare. Alegerea foarte dificilă. Fashion pe ManiaMall.ro-costum baiePentru a ne pune în evidență pielea brozantă am putea alege un costum de baie Vivi alb exotic. Datorită modului în care este confecționat, acest costum ne permite să obținem un bronz uniform. Sutienul cu bretele detașabile, cu închidere la spate și cupe cu burete detașabil, ne permite să ne bucurăm de un bronz foarte frumos. Atât la sutien, cât și la slip există decorații metalice în V.
  • Rochița de plajă nici ea nu trebuie să lipsească din bagaj. Așa că, tot ceea ce trebuie să facem este să ne alegem dintre modelele de rochițe de plajă, modelul care considerăm că ni se potrivește.Fashion-rochiță plajă Din această colecție putem alege Rochița de plajă Camerun Portocaliu Exotic.  După ce ne-am ales costumul de baie avem nevoie de o rochiță de plajă cu care să-l asortăm.
  • Ochelarii de soare sunt, de asemenea, importanți. ManiaMall ne pune la dispoziție diverse modele marca Daniel Klein. Ochii noștri vor fi protejați de razele solare puternice de ochelarii fashion de cea mai bună calitate.
  • La mare nu se poate merge fără bani. Totul costă. Fie că ne luăm la noi cardul sau banii cash, avem nevoie de un portofel. Nu orice fel de portofel, ci unul de piele, de cea mai bună calitate.
  • Din bagaj nu ar trebui să ne lipsească nici geanta pentru plajă, prosopul, poate o umbrelă. Trebuie să le scoatem de la „naftalină”. Așteaptă de mult timp să fie folosite.

Noi de-abia așteptăm să mergem la mare, și mai ales, să dăm dovadă de stil de fiecare dată când mergem pe plajă. Noi, femeile, suntem fashion zi de zi. Moda pentru noi este foarte importantă. Face parte din garderoba noastră chic. Ne place să ne îmbrăcăm bine indiferent unde mergem. Ne place să atragem atenția asupra noastră. În vacanța 2017,  putem fi fashion la mare cu articole vestimentare cumpărate de pe ManiaMall. Soarele ne va zâmbi, ochii celorlalți ne vor zări și admira ținuta fashion de plajă. Mândre vom fi și tuturor le vom putea spune de acest magazin online unde se găsesc lucruri fashion la orice oră. Stilul este la un click distanță, așteptând să-l descoperim…

PS: Echipa magazinului poate fi contactată la tel: 0748 405 954. 

Păsările mor…amintește-ți zborul lor

E cerul albastru plin de nori. E-un suflet la apus de iubire, pe o plajă pustie de trăire. Aleargă hai-hui, desculț pe nisipul rece, fioru-i cuprinde inima ce-și caută trifoiul cu patru foi, verde, vioi.

Ochii ce abia s-au deschis se plimbă pe valuri de dor ce vin și se duc, se înalță-nspumate și taie nervoase ceața deasă de gânduri, care îmbrățișează marea de visuri dezgolite, tremurânde.

O pasăre cu aripi frânte, cu chip de înger răstignit de dorințe, de seceta de cuvinte (ne)rostite printre șoapta ascunsă sub masca surâsului ce-și joacă rolul magistral, caută într-un labirint de (ne)cuvinte, un vis deloc minor.

Păsările mor...amintește-ți zborul lor

E-un spectacol fantastic, o pseudo-comedie plină de veselie. E o adevărată ironie. Cuvintele vin, vin de nicăieri, urcă pe scenă buluc. Se îngrămădesc nerăbdătoare să devină vedete, ropote de aplauze să primească.

Dar…stai…e un paradox… e secetă de cuvinte (ne)rostite…și totuși e-un spectacol de cuvinte, o ploaie de șoapte se face auzită…o pasăre își cântă durerea, își spală cu o ultimă speranță rana adâncă, care nu se vede, dar se simte în trilul ce se vrea nemuritor…însă nu este.

Se vede disperarea în privire…o vede doar cel ce-i înțelege trilul surd. S-aud cuvintele (ne)rostite de vântul ce adie și-i  stinge flacăra ce în suflet arde în neștire.

Tăcerea-i mută pe plaja de trăire, nisipul e un sloi de gheață ce-i atinge aripile frânte. Privirea-i însă fierbinte, flăcări de viață plină de iubire îi ies din ochii pierduți în clipe răpite de un destin ce-a scris o (ne) poveste fără final (trăit) precis. Durerea să o pârjolească ar vrea. Dar primăvara costumată în verde vine cu o ploaie de lacrimi și le stinge, rând de pe rând.

S-a stins iubirea…

S-a dus amorul…

A apus cuvântul (ne) rostit

A răsărit un dor îndrăgostit

De trilul surd ce se aude în tăcere

În labirintul lipsit de vedere.

E-o primăvară îmbujorată

E-un vis ce nu vrea la drum a purcede.

Se uită cu speranță la inima ce bate-ngrijorată

În sufletul păsării ce-și vede

Cu ochii minții viața înnourată.

Își simte aripile șubrede

Și clipa mult prea repede furată

De timpul în care niciodată nu te poți încrede.

A fost odată o pasăre în zbor

Ce-a cântat un tril de dor…

Dar nu uita…păsările mor…

Amintește-ți zborul lor…