Și totuși

Și totuși

Și totuși se zbate în mine răsăritul
Amețit de înfrigurări uitate
Pe aripa unui gând căzut în dizgrație.
La colț de stradă turbadurul spune
Povestea unei lacrimi îndrăgostite subit
De obrazul unui chip îmbrățișat de un vis în alb.
Și totuși, străbate ceața unei inimi surde
Iubirea purtată pe brațe de un curcubeu.
Abia răsuflând în lumina unei speranțe,
Fură un dor de pe scrinul
Care multe în el adună
Și uită să spună,
Și începe să-și scrie a ei poveste
Privind pe fereastră surâsul răsăritului
Care o îndeamnă să lase totul să curgă,
Râu șerpuind de trăiri să devină
Și totuși, totul să cuprindă
Prefăcând chiar și amurgul în răsărit,
Și totuși, ea să-și revină, să
Șteargă lacrima de pe acel chip
Al cărui nume, totuși, nu contează.

Taină fără nume

Taină

Se lasă noaptea peste gândurile senine
condeiul se joacă pierdut în abis
cu un cuvânt agățat de un vis 
ce aleargă printr-o taină
fără nume, cu renume.
Pătrunde-n întunericul său
îi mângâie chipul uimit
și-l schițează în vers
din mers
și iubirea apare subit
într-un colț de gând răsărit
și cuvântul se zbate în suflet
de vis se desprinde și cade
și spaima îl cuprinde
și doare când din speranță
devine iluzie
și moare pe o frunză
rătăcită pe-un strop de iubire naiv
ce-a crezut într-un strop de fericire,
o taină fără nume, cu renume.

Suflet fără nume

Suflet fara nume

Azi sunt neliniște.
Azi sunt furtună născută din ochii ce ți-ai privit chipul pierdut printre valurile mării de dorințe infinite.
Pașii atingeau nisipul, privirea îți umbla aiurea, rătăcită prin gânduri. Să fi fost oare despre mine? Nu. Doar iluzii îmi învăluie misteriosul gând. 
Nu. Gândul îți este tăcere. Gândul îți este o notă muzicală așezată pe un portativ aflat în mâinile unui suflet necunoscut.
Nu mă întreba de ce, dar aș vrea să-l cunosc.
Să-i aflu privirea ce-ți mângâie chipul când zorii îți spun bună dimineața.
Nu-mi respinge cuvântul ce lăcrimează pe foaie. Nu-i șterge lacrima când o vei găsi. E a iubirii ce-n suflet te poartă.
Te las s-o furi, batistă a inimii tale să devină. Te-ndemn să o păstrezi înăuntrul tău și să o prețuiești. Să știi, ea este o comoară.
Mărturisesc. Probabil sufletul ar fi devenit întuneric, dacă nu ar fi ajuns cuvântul în inima mea.
Acum el este doar lumină, izvor ce îmi mângâie ființa.
Azi sunt neliniște. Da, recunosc.
Pustiul ascuns în trupu-mi firav aleargă prin ploaia de iubire ce cântă o simfonie. E-o dulce melodie. Nu o auzi, dar este pentru tine.
Nici versul nu-mi dă pace azi. Grăbit se așază pe hârtie, ținând de mână, strâns, ale sale rime cuminți. Și strofă după strofă, iubirea devine poezie, închinată ție…
…Suflet fără nume, răpit de vântul ce-mi flutură steagul singurătății.