Într-o zi din destin….

Într-o zi din destin
Am cules și-am ales
gânduri mute,
visuri surde,
clipe ude,
lacrimi curse
le-am legat,
le-am dezlegat
cu fir roșu de mătase
și le-am scos din sufletul pe care îl pătase.
Am răzbit
și-am zâmbit,
m-am văzut,
m-am revăzut
Cu un ochi
într-o oglindă,
căci pe unul l-am lăsat
să privească prin alt suflet
și să caute de zor
un dor fără de zăvor.

Destin

                              Sursă foto: cameliacraciunart.ro


Dar a dat peste-un copac
cu ramuri verzi, dar cam triste,
căci niște păsări turiste
pe ele și-au amplasat cuibul ca niște artiste.
Ciripesc un cuvânt,
mă avânt
să-l cuprind,
mă deprind.
Îl deznod.
Curg litere.
Îl înnod. E admitere
De sens imens.
Cu decență o reminescență
De mine se agață într-o dimineață.
E o zi dintr-un anotimp ce se trezește la viață
și pleacă să aleagă flori din piață.
Mi le dă să îmi fac un ceai cald, aromat
cu cuvinte fierbinți despre gânduri cuminți.
Îl sorb și constat că-i pentru mine un drog.
De nu-l beau zi de zi intru brusc în sevraj.
Într-o zi din destin
mă aleg, mă culeg, mă dezleg
de visuri din abisuri,
scriu versuri despre universuri,
mă hrănesc cu discursuri,
merg pe vârfuri fără să fac compromisuri.
Într-un zi din destin
sunt un om libertin
ce merge clandestin
printre litere ce cuvinte devin.
Într-o zi din destin
sunt doar un om de genul feminin

Delirul cuvintelor de mătase

Plouă. Mi-e gândul desculț. Cu un rucsac de vise în spate, aleargă pe alei necunoscute, printre copaci bătrâni ce multe au văzut, dar nu pot spune.

Stropi mari îmi ating pașii, chipul de stele răvășit, spre caldarâm privește înmărmurit. Visele i se risipesc, udate fiind de lacrima cerului întunecat, care își varsă încet durerea.

E-atât de rece în marea noapte a lacrimilor care pe gând s-așază, căci gândul mi-e lipsit de apărare. Vântul, umbrela mi-a furat, din întâmplare. La piept aș vrea să-l strâng, să-i fie bine. Dar nu mă lasă. Îi place să alerge liber. Să facă naveta între suflet și minte, să țină mereu inima în delir.

cuvinte mătase

Viața îmi e precum un fir de ață de mătase. Firavă, se scurge prin lumină, îmbrățișând speranța ce-mi coase cu un ac invizibil, dorințele, pe valuri de iubire.

Mă lupt cu timpul. Vreau să-l înving sorbind din fiecare clipă. Alerg în viteză. Vreau să-l ajung din urmă…Dar…ce să vezi…după vreo 10km….constat că-s varză.

Mi-e atât de sete…Buzele mi-s uscate de atâta arșită. Groaznică luptă, îmi șoptește gândul plouat, râzând la mine, sfidător.

Spre el mă uit, și-i cer cu disperare un strop. Deși nu m-așteptam, pe buze mi s-așază un strop. Îl gust cu atâta poftă, dar brusc constat că nu-i un strop de clipă, ci o lacrimă de durere plină.

Dau de pe buze s-o îndepărtez, căci sufletul și trupul de sănătate au nevoie, nu de durere. Privesc spre soare în timp ce lacrima dispare. Surâd, și-l las să mă încălzească. Prind aripi. Sunt viezure, sunt ghiezure, sufletul din ascunzătoare iese.

Confuzie totală. E-o înghesuială de sentimente ce vor să iasă la iveală. Se îmbrâncesc, dar mare brânză nu fac. Nu știu că nu pot să iasă, până eu nu le scot. Le ignor. Îmi sunt străine. Merg cu gândul printr-un spațiu verde. Visez la călătorii în timp. Meditez. Mă opresc. Uite un cățel. Îl mângâi nițel. Mă frământ.

Sentimentele străine se revoltă. Cică nu-s străine. Urlă în mine, vor să iasă. Oare, nu-s străine? Sap adânc în mine. Mă uit, analizez și deodată observ unul patibular. Îl scot și-l agăț de colțul gurii. Apare surâsul, și-apoi bucuria.

Ploaia se oprește, gândul tot la fel. Scoate din ruscac un vis din cele care au mai rămas, și cu el se încalță. Fuge apoi spre metrou. Punctual fiind, nu vrea să întârzie la muncă. Are atâtea de făcut, nu-i vreme de stat. Pe condei trebuie să îl găsească, în vârful lui să se așeze și în cuvânt să se transforme.

Nu e ușor, dar e frumos să vezi cum gândul ți se preface în cuvânt, și-ți bucură tot ceea ce ai mai de preț, familia. Fericirea familiei e totul, iar pentru asta ai face oricând, orice.

Mi-e gândul în delir. Aude iubirea cântând un sonet. Privește un mânz ce paște liniștit, de fericire nechezând. Creează cuvinte de mătase, care-mi îmbrățișează Eul, paznicul sufletului tainic.