Irina-Cristina.ro

  • Acasa
  • Contact
  • Parteneri
  • Publicații
  • Vers de catifea
  • Conversații cu Viața
  • Acasa
  • Contact
  • Parteneri
  • Publicații
  • Vers de catifea
  • Conversații cu Viața

Cine sunt? Sunt Irina, un simplu om al cărui suflet a decis să-i vorbească. Și, când sufletul a început să-mi vorbească, l-am ascultat și i-am transformat gândurile în cuvinte. Altfel nu s-a putut, fiindcă am înțeles că doar așa pot să găsesc calea către fericire.

  • Recomandări

    Cum obții armonia în cuplu

    iulie 25, 2017 /

    Toată lumea își dorește o relație pline de armonie cu partenerul, în care să domnească dragostea și lipsa certurilor. De multe ori însă, această dorință rămâne doar la stadiul de aspirație a sufletului, mulți eșuând într-o relație plină de ceartă, de tensiuni puternice, de reproșuri grozave, de amenințări, jigniri urâte, care din păcate ajung să distrugă iremediabil o căsătorie sau un parteneriat. Există însă în jur și oameni care au găsit secretul fericirii în doi, care știu să comunice unul cu celălalt, să elimine disensiunile din viață lor, să își adreseze cuvinte amabile, drăgăstoase și pot vedea lucrurile și din perspectiva partenerului. Cuplurile acestea au învățat ce înseamnă rezolvarea problemelor,…

    citește mai mult
    Irina Cristina Țenu Niciun comentariu

    S-ar putea să-ți placă și

    Protejează-ți ecranul telefonului cu folie de protecție

    iunie 7, 2016

    Când prietenii nu sunt acasă stai la hotel

    iunie 24, 2016

    Cum să deschizi un petshop

    ianuarie 30, 2020

Articole recente

  • Tipuri de pălării ce merită atenția femeilor
  • Conversație cu Viața despre Flăcări Gemene scrisă de Oana Stroe
  • Ținute elegante cu buget redus
  • Top 7 avantaje ale unor cadouri personalizate
  • Avantajele cursurilor de engleză online

Cele mai apreciate articole

  • Conversație cu Viața despre Flăcări Gemene scrisă de Oana Stroe +2
  • Produse Femme Luxe din nou la mine au sosit +1
  • Cum să deschizi un petshop +1
  • Curiozități | Ce NU știai despre mâncare +1

Categorii

  • Curiozități
  • Featured
  • Gânduri
  • Gânduri despre cărți
  • Guest-Posts
  • La drum prin România
  • Lifestyle
  • Poezii
  • Recomandări
  • Reţete
  • Sfaturi
  • Sfaturi de frumusețe
  • Sfaturi despre fashion
  • Sfaturi despre fashion
  • Sfaturi despre sănătate
  • Sfaturi practice

Caută în arhivă

2022 ©Irina-Cristina.ro
Ashe Temă de WP Royal.