Mângâie-mă!

Mângâie-mă

Mângâie-mă viață cu văpăia ta de clipe,
Mângâie-mă stea cu sclipirea ta nocturnă,
Mângâie-mă lună plină cu iubirea ta deplină,
Mângâie-mă timp hoinar cu secunda ta de jar!

Mângâierea e iubire, apă vie, e trăire,
Mângâierea e parfum, adiere, fericire,
Mângâierea, dulce grai, ochii spun,
Inima simte cuvântul de rămas bun.

Mângâie-mă poezie cu mireasma ta din vers,
Mângâie-mă palmă vie a cuvântului intens,
Mângâie-mă melodie a inimii ce bate-n mine,
Mângâie-mă pe vecie cu privirea ta străine!

Valurile iubirii

Mă leagănă valurile sub soarele palid,
Sufletu-mi zboară haotic
În iarna ce-mi râde ironic
În timp ce te caut pe drumul invalid.

Mă leagănă valurile sub soarele palid,
Dar eu nu le simt mângâierea,
Căci gândul și simțirea mi-s departe,
Spre tine. Spre singurul port în care eu mă pot adăposti.

Mă leagănă valurile sub soarele palid,
Ascult pescărușii ce-mi cântă cu dor
Un cântec despre sufletul nemuritor
Care va fi mereu de iubire avid.

Mângâiere

Când zorii zilei îmi zâmbesc,
Simt cum viața mă mângâie suav
Cu noi clipe oferite în dar,
Pe care le cuprind
Cu sufletul deschis,
Mereu pregătit
Să-mbrățișeze clipa
De dor nemărginit.

Când sărutul amintirilor
Mă atinge-n vis,
Zbor,
Mă înalț
Spre zări infinite,
Zâmbesc
Și trăiesc
Momentul regăsirii.

Când tăcerea îmi mângâie
Cuvintele ce dorm
În sufletul singuratic și stingher,
Îmi trezesc gândul
Și-l rog să-mi picteze
Chipul tău
Din litere adunate
Pe-un șevalet nemuritor.
Când mângâierea caldă
A nopților albe
Îmi inundă inima
De speranță
Fără de sfârșit,
Gândul pleacă tiptil
În călătoria iubirii
Al cărui final
Nu-l știe.