Zâmbet de împrumut

Curge sufletul.
Tăciuni s-aprind,
mi-e inima ca o văpaie
și mă taie.
Lacrimile un izvor vor,
căci au secat pe chipul cu privirea-n zbor.
Dar n-are cine să le-audă. În pridvor e doar un actor.
Joacă rolul unui pictor cu un penel nemuritor.

Zâmbet                                                                                                 Sursă foto: pinterest.com
Schițează de zor pe chipul răpitor, un zâmbet uimitor,
răpit întâmplător, de la un privitor.
Îl văd, îl fur, și-mi zic:
E doar cu un împrumut, chipul să mi-l alint.
Las lacrimile să-mi spele chipul…
Nu există chip mai curat decât cel spălat de lacrimi.
Privesc zâmbetul prin clepsidra care scurge timpul.
E-o minune ce dispune dar nu spune că va apune.
E de împrumut…pentru o zi.
Curge sufletul.
De el prind zâmbetul
și deodată aud sunetul
penelului pe care îl mișcă artistul.
E-o liniște apăsătoare. O străbate
un zâmbet de împrumut ce răzbate
pe chipul pe care nimic nu se zbate.
E un zâmbet ca un soare pe un cer senin.
E un gând feminin pe care îl anin
de zâmbetul acesta divin.

S-a scuturat…

S-a scuturat copacul de speranță,
S-a îmbrăcat în flori de gheață,
Eu le-am cules cu aroganță,
Din ele mi-am făcut o cunună măreață.

S-a scuturat iubirea printre pașii rătăciți
Pe drumul uitării dintr-un timp prescris,
O caută inima cu ochii ațintiți
Pe fereastra dorului mereu scris.

S-a scuturat și gândul de amintiri trezite
De viscolul de vise din paradisul pierdut,
Și a luat calea lacrimilor stârnite
De suspinul tăcut.