Scriind

Scriind

 

Scriind deschid fereastra sufletului,
Respir parfurmul iubirii de-altădată,
Privesc în ochi umbrele trecutului
Și zăresc lacrima clipei de niciodată.

Scriind răsfir petale de gânduri în dansul vieții,
Sunt eu. Sunt vis ce te recompune din clipe.
Ascult sunetul ploii ce-acoperă plânsul tristeții,
Mă îmbăt cu mireasma noastră, te simt aproape.

Scriind devin elixirul clipelor moarte,
Prin cuvânt respiră în mine râzând,
Și jură prin anotimpuri să-mi poarte
Iubirea ce nu vrea vreodată s-o vând.

Inefabil dor

Inefabil dor
Curge călător
Devenind izvor
De lacrimă sfântă
În privirea inalienabilei iubiri
Dintr-un suflet imuabil
Ce luptă-n zadar cu-un apus malefic
Al pasiunii strânse într-un buchet
De reminescențe ale unei mări de trăiri
Secate de arșița clipei
Care aparent a murit
În brațele inimii tale,
Himeră a inimii mele
Ce trăiește într-o
Asiduă frământare
Plămâdită în covata timpului necruțător
Cu dragostea din noi.

Inefabil Dor

Inefabil dor,
Rază de lumină
În întunericul nimicului
Ce adăpostește iubirea dintre noi
Care își scrie testamentul
Cu lacrima fiecărei ploi.

Tăcerea secundei de iubire

Tăcerea

Mă plimb prin gânduri de resemnări încărunțite,
Mă pierd prin timpul oprit să-mi mângâie așteptarea,
Tăcerea mă-nvăluie, m-alintă, îmi șterge durerea,
Îi simt prezența, știu că-i acolo,
Ascunsă-n parfumul secundei oprite în loc
S-asculte chemarea clipelor de care mi-e dor.
În mine ai rămas, ești o frunză ce-adie,
Se zbate, respiră, se luptă cu moartea,
Se preface în fluture și zboară din celulă în celulă
Și viață îmi dă, și focul reaprinde,
Și-mi e atât de bine prin gânduri pierdută,
În singurătatea iubirii ce știe să-mi fie
Dulce melodie ce poartă un nume
Pe care doar inima îl cunoaște.
Mă plimb prin gânduri aparent indiferente,
Te caut, te găsesc în ființa pierdută
În tăcerea secundei de iubire.

Neuitare absurdă

 

Neuitare Absurdă

M-a cuprins neuitarea,
O umbră a sinelui cutreieră
Pădurea dezfrunzită de gânduri
Și caută pe cerul înfășurat în jurul copacilor
Timpul trecut de prima tinerețe.
Totul e tăcere și tăcerea-i străpunsă de totul apatic,
Ramuri însetate de dulcele gust alt vieții
Se agață de mine purtându-mă prin tenebrele
Unei tăceri de lut pictate în albastru.
Minutul de aur îmi zugrăvește iluzia în necunoscutul agonic
Iar tu, tu fluture cu aripi invizibile
Zbori din mine cu o nepăsare nefirească
Lepădadu-te de iubirea stinsă în amurgul unui vis de cristal.
Și mă lași să te caut prin păduri aflate într-un zbucium de incertitudini,
Și mă faci să m-afund într-o neuitare absurdă,
Și scântei să aprindă în suflet lumină,
Să renaști firesc precum fulgul de nea iarna.

Mister

 

 

 

 

Mister

Sunt oare o iarnă nerscrisă vreodată,
Gând spulberat de vremea incertă,
Sunt sunet de clopot strigându-și amintirea?

Mister! Întrebări aflate-n război se prăbușesc, fără milă,
Pe frontul descris în tabloul unui vis.
Le adun și le pun pe aripa unui timp
Dintr-o altă lume,
Își iau zborul spre nemărginirea vie
Ce se ridică ca o umbră și-mi pansează rănile
În care stă ascunsă tăcerea care-și împletește cosițe din cuvânt.
Aștept, gongul bate, frunze ale nerăbdării cad și mor,
Uscându-se de dor,
Totul se afundă într-o amăgire absurdă,
Iar așteptarea devine pasăre măiastră,
Ce se înalță-n spre o primăvară scrisă
De iubirea cu glas de ciocârlie,
Și-i cere pulsând în lumina timpurie
Să îmi spună doar mie, zarea să nu știe
Despre  eul ce s-ascunde în vers.
Ce-o fi oare? Iarnă, primăvară,
Amintirea prăfuită a unui gând divers?