Mister

 

 

 

 

Mister

Sunt oare o iarnă nerscrisă vreodată,
Gând spulberat de vremea incertă,
Sunt sunet de clopot strigându-și amintirea?

Mister! Întrebări aflate-n război se prăbușesc, fără milă,
Pe frontul descris în tabloul unui vis.
Le adun și le pun pe aripa unui timp
Dintr-o altă lume,
Își iau zborul spre nemărginirea vie
Ce se ridică ca o umbră și-mi pansează rănile
În care stă ascunsă tăcerea care-și împletește cosițe din cuvânt.
Aștept, gongul bate, frunze ale nerăbdării cad și mor,
Uscându-se de dor,
Totul se afundă într-o amăgire absurdă,
Iar așteptarea devine pasăre măiastră,
Ce se înalță-n spre o primăvară scrisă
De iubirea cu glas de ciocârlie,
Și-i cere pulsând în lumina timpurie
Să îmi spună doar mie, zarea să nu știe
Despre  eul ce s-ascunde în vers.
Ce-o fi oare? Iarnă, primăvară,
Amintirea prăfuită a unui gând divers?

 

 

 

 

 

 

Nu știu…așa să fie oare?

 

 

Nu Știu

pixabay.com

O fi oare zâmbetul candid al soarelui o renaștere a iubirii

Ascunse până acum printre norii negri ai Zeului Uitării?

O fi oare adierea de vânt o naștere subită

A unui inevitabil adio spus orgoliului nemăsurat

Al sufletului ce odată s-a scufundat în propria dezamăgire?

Nu știu…răspunse inima îmbrățișând speranța

În așteptarea iubirii…

Nu am habar ce va să fie…

Dar știu că eu cât îmi este dat să bat în tine

Voi privi soarele în fiecare dimineață

Și voi spera într-o renaștere a iubirii.

Mă voi ruga-n tăcere la o naștere

A unui nou început sub cerul senin

Lipsit de nori, scăldat doar de raze

Ce mândre dansează sub o ploaie

Ce cerne visuri cărunte,

Pregătite să înfrunte,

Vijelii ce nu iartă

Trădarea timpului ce a trecut

Fără să spună vreun cuvânt.

O fi oare vremea iubirii renăscute

Din cenușa reaprinsă de fiorul

Dragostei dintâi?

Întrebări confuze se zbat într-un

Inevitabil ocean de neînțelesuri.

Eu atunci tac

Și urmez acea singură cale…

Zeul Uitării îmi zâmbește ironic:

Ai văzut că tot lângă e mai bine?

Nu știu…așa să fie oare?


Cuvintele de luni au trecut…gândurile mele s-au pierdut pe drum…dar s-au regăsit și s-au adunat. Eu le-am prefăcut în cuvinte jucându-mă cu renaștere, naștere, inevitabil. Voi vă puteți juca săptamâna aceasta cu: pasăre, început, izvor. Spor la scris! Ieri a avut spor Dana care a scris despre:

Râsul sălbatic al hienelor

De ce?

Pe drumul vieții cândva ne-am întâlnit

Să fie oare întâmplare?

Sau destin?

Nu am înțeles,

Căci am plecat

După scurt timp pe un alt drum,

Rătăcind fiecare după împlinire.

De ce

Continui să merg pe drumul vieții

La întâmplare sau după destin…

Privesc în urmă

Și văd cum mă urmărește o-ntrebare.

De ce-ul tot aleargă să mă prindă,

Eu tot alerg să nu mă prindă,

Dar la un moment dat obosesc

Și mă cuprinde,

Îmi strânge sufletul

Și mi-l închide

Într-o minusculă colivie de gânduri plină.

Lupt sufletul să mi-l eliberez

Mă zbat și rog De ce-ul

Să-mi răspundă:

De ce ne-am întâlnit?

Ce-a fost, întâmplare sau destin?