Sens Unic

Sens unic

Speranța e o clepsidră obosită
De întoarcerea continuă a gândului nesfârșit
Neplecat în fața timpului călău de secunde

Pacea din suflet nu-și găsește calea
Pierdută în tumultul bătăilor de inimă
Se simte sufocată de neliniștea vieții

Pașii amețiți de vremurile incerte
Greșesc drumul și rătăcesc…
Prin toamna sosită nechemată
Și frigul amintirilor grele

Inima? Inima bate la ușa rațiunii
Ce-i arată mereu aceeași cale
Cea cu sens unic

Să Știi

Să știi

Mi-am dat cuvântul vântului pustiu,
Să-l descompună, literă cu literă.
Te iubesc e doar o umbră, acum știu.
Un dor ascuns în sufletu-mi peșteră.

Din trup de gând am făurit o carte,
Am răsădit comori ce nu au moarte,
Anotimpuri ce știu cum să o poarte
Pe umerii neînvinși de crivățul sorții.

Mi-am scris iubirea pe inima toamnei,
Pe moartea ce-i sărută buzele ruginii.
Uitarea șterge acum lacrimile vinei
Și îi alină durerea în tăcere…să știi.

Scriu

Am să îți scriu

Am să îți scriu în adânc de suflet
Numele c-o lacrimă de ploaie,
Să șteargă câte-o literă din cuvânt,
Ca să rămână-n mine, din tine,
Doar un simplu gând.

Și am să fur și acel gând,
Și am să-l ascund în inima arzândă,
Să se prefacă deodată în cenușă,
Să-l pot arunca în golul vieții,
Să piară visând la iubire.

Am să îți scriu în versul meu,
Acolo, printre rânduri incolore,
Și n-ai să vezi iubirea lăcrimând
Pe trupul gândului arzând.

Irina Cristina Țenu- Pagină de autor

Doar

Doar

Doar chipul tău se-arată în depărtarea ștearsă,
Doar inima mea ți-așterne privirea pe hârtie,
Iubire, știi că-mi ești cuvânt ce nu se șterge,
Umbră ce îi e teamă să n-o ucid uitând?
M-aș înveli cu luna
Și-aș adormi închipuindu-mi
Că-mi cânți noaptea-n surdină,
Că te aud cum murmuri fericirea
Fredonându-mi numele întruna.
Privesc seninul veșnic mut,
Cel ce nu rostește niciodată cuvinte,
Doar chipul tău mi-arată în depărtarea ștearsă
Să-i pot așterne privirea visătoare pe hârtie.
Tu-mi spui cumva fără să știi,
În visul de pe strada nopții,
Că doar timpul s-a schimbat,
Că restul e la fel
Precum doar inimile știu.
Acum

Acum

Acum, când iarna umblă pe drumurile mele
Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor,
Îmi simt sufletul zvâcnind în versurile mele
Ca valurile la prima întâlnire cu țărmul lor.
Acum, când anotimpurile nu mai sunt ce-au fost,
Când iubirile de altădată se pierd de timpul lor,
Pictez pe-o foaie albă de hârtie al meu rost
Și simt cum pot, oricând, să dau sens orelor.
Acum, când arde-n mine un foc mocnit,
Mă furișez în poezia ce îmi este casă
Și îmi ascund în ea cuvântul izbucnit
Din inima ce și-a dorit să fie înțeleasă.
Și dor cuvintele ce iau ființă în poezie,
Le-așez, timid, sperând la viață lungă,
E timpul lor, chiar de-i vremea târzie,
Le simt trăind, le-aud glasul cum strigă.
Pictez cuvinte pe care tot mai mult le-ador,
De mână merg cu viața, călcându-i urmele,
Acum, când iarna umblă pe drumurile mele
Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor.