Banca pustie

Banca Pustie

 

Banca e pustie, timpu-i ruginiu,
Visul încă viu, scrie un poem,
Cu cerneală neagră, pe-o
Frunză, lipsită de vlagă.

Banca e pustie, toamna-i melodie,
S-aude în surdină glasul frunzelor,
Către cer înalță sfântă rugăciune,
Timpul să oprească, viață să le dea.

Banca e pustie, mi-e inima vers,
Strâng cuvântu-n brațe,
Să găsesc iubirea, în privirea toamnei.

Banca e pustie, doar în aparență,
Fantoma iubirii, vis de altădată,
Își scrie pe ea povestea minunată.

Adio

Adio frunză bătută de vânt
Bun venit vis sângerând
Anotimp dezbrăcat de dorințe vii
Te aștept de mult să-mi oferi
Cheia bătrânului oraș
Care înghite necontenit
Îndrăgostiți începători
Experți ai singurătății
Ce se pierd prin labirintul trăirii divine
Când Dumnezeu le pune dragostea în inimă
Iar iubirea le devine și lună, și soare
Și pământ, și apă, și aer.

Adio Frunza

Adio surâs al stelelor târzii
Bun venit glas ce se pierde în noapte
Bun venit lacrimă ce regretă apusul
Codrilor complici ai iubirilor mari.

Adio gând străin ce-mi cutreiera visul
Adio, ne vom revedea dincolo
De ceața ce-mi împiedică pasul
Să atingă calea spre iubirea eternă
A sufletelor care niciodată nu mor.

Deschide-ți sufletul!

Deschide-ți sufletul
Și lasă toamna să-i cânte!
Foșnetul frunzelor e sunetul
Iubirii ce vrea să te încânte.

Ascultă glasul dragostei ce te cheamă,
Privește spre lumină, spre acea damă
Ce te așteaptă pe o bancă,
Pe aleea frunzelor ce nu mai vor să tacă.

De-n mână vei lua o frunză de vreme-ngălbenită
Ea se va tranforma-ntr-o pană
Și îți va scrie despre iubirea menită
Să ne fie la amândoi hrană.

Deschide-ți sufletul
Și lasă ploaia ruginie să ți-l mângâie!
Nu e nălucă, nu e nici vis
Sunt stropi aurii de iubire ce te poartă spre paradis.

Când pământul se îmbracă în frunze
Iubirea nu moare, ci reînvie
Cu fiecare pas parcurs prin ploi de vise,
Cu fiecare cuvânt așternut pe frunza ce-l transformă-n vers.