Dincolo de timp

Dincolo de timp

 

Primăvară,
Copaci în floare.
Dincolo de timp, 
Tăcere.
Gândul rătăcit printr-un abis
De simțiri, privește, nostalgic,
La foaia palidă, de pe masa goală.
Ar vrea s-o atingă, dar se teme.
Are oare foaia nevoie de o atingere
De gând rătăcit?
Poate nu.
Dar, atunci, de ce are nevoie o foaie albă
Părăsită pe -o masă, într-un colț, dintr-o cameră
Scăldată-n tăcere, uitată în întuneric?
Poate de o rază de lumină caldă,
Poate de un condei plin de idei
Pregătite să se prefacă în cuvinte.
Poate nu are nevoie decât de ce are,
De tăcerea ce-și trăiește clipa,
Inspirând, expirând aerul ce intră
Liber pe fereastra deschisă.
Ce ironie…
Viața se scurge, secundă cu secundă,
Timpul e un actor grăbit, își spune rolul,
Răpește clipa și-a fugit…
Iar dincolo de el
Sunt eu, la o masă, în întuneric,
Bucurându-mă de răsuflarea primăverii,
Gândind, în tăcere că, ar trebui să scriu o
Scrisoare.
Cui?
Nu știu.
Poate mie,
Poate ție,
Poate nouă,
Poate tăcerii ce vrea să plângă,
Dar nu are lacrimi.
Poate vieții ce a lăsat-o fără ele,
Poate iubirii ce plânge
Că moare, și doare,
Și totuși, pe foaie
Voi scrie o scrisoare,
Primăvara,
Când copacii sunt cuprinși de flori,
Iar tăcerea doare…
Dncolo de timp. 


Dincolo de timp se află Cuvintele de luni, un îndemn de a scrie, pentru simpla noastră plăcere și din respect pentru cuvânt. Un joc minunat, menit să ne testeze creativitatea. Din dragoste pentru cuvânt m-am prins în joc încă o dată și m-am jucat cu: atingere, flori, scrisoare.

S-au mai prins și alții în joc. Articolele participante sunt:

Atingerea florii de mac

Flori puse la păstrat

Scrisori de dragoste pentru clipa în care voi fi prea bătrână să le scriu

Intaia poveste de neadormit

Azi vin cu flori și-ți scriu o scrisoare

Născocire

Într-o zi

În sunet de vioară a iubirii, m-am trezit deodată într-o altă lume,
Una în care fericirea aveam s-o cunosc.
Prin flori de primăvară, fără nume,
Am gustat din dulcele leac sufletesc.

Ne îmbrățișau florile nemuritoare în tăcere.
Inimile vorbeau șoptit între ele
Și își trăiau iubirea cu atâta plăcere
Încât timpul în loc s-a oprit, uitând să ne mai fure clipele.

Zi
Când te-ntâlnești cu iubirea,
De-o zi ai nevoie să cunoști fericirea
Ce sufletul ți-l scaldă în raze de soare
Chiar și atunci când norii îți zâmbesc…făcându-ți parcă o favoare.

Într-o zi,
Doi oameni,
Două inimi,
O singură iubire
Pot cunoaște toată fericirea din lume.
E acea zi în care și cerul și pământul le zâmbesc…oriunde ar fi.

Splendoare violet

Splendoarea violet a amintirii de catifea
Îmi mângâie ochii întunecați ai inimii,
Care pășește timid prin lumea de cafea,
Sorbind din aroma amară a patimii.

Arșita nopții albe, clipa de altădată mi-o mistuie.
Cenușa ei, pasul grăbit al vântului mi-o calcă.
Parfumul violet în vis mă bântuie,
Trezindu-mi glasul mut, în joacă.

Amețitoare e mireasma gingașei flori
Ce înflorește în primăvara trecută
Prin codrul dorului care îmi dă fiori
Și în care răsună iubirea cuibărită
Printre petalele ce vorbesc în șoaptă.

Splendoarea violet vraja și-o răspândește
Peste marea speranței ce se gândește
La valul de clipe ce vorbește
Despre amintirea care, pe veci, ne unește.