Alergând prin destin, mă caut printre taine

Mă pierd în mine alergând prin destin. Mă caut printre taine. Le adun, le strâng la sânu-mi. Sunt femeie. Privesc în oglindă și văd un chip ce prin sufletu-mi caută cu foame un sens.

Pe buze vorbele imi stau grele. Cântaresc  zeci de visuri împletite în inimă. Vreau să culeg, să le dezleg, să le interoghez, dar sunt mute. În ochi mă privesc și-mi zâmbesc ironic. Mă scufund într-o mare de (ne) înțelesuri care îmi învăluie gândurile.

Sunt gânduri de trăire răvășite. Iertare ar vrea să îmi ceară de dorul de (ne)dor. Dar totu-i lipsit de sens, de cuvânt fără de înțeles.

Alerg prin destin. Îmi aud respirația atât de greoaie. E ca la maraton. Simți că puterile te lasă, dar alergi…tot alergi…căci la finish tu încă n-ai ajuns. Mai ai atâția km de parcurs.

Zâmbesc. Mă arde soarele. Sunt femeie. Mi-ar sta bine cu o pălărie, nu una oarecare, ci roșie. E la modă acum. Și mereu mi-a plăcut să fiu chic, să fiu altfel.

Alergând prin destin- femeie cu palarie

Sursă foto: unica.ro

Poate e ciudat să vezi o femeie alergând prin destin, cu o pălărie roșie pe cap. Dar eu nu sunt orice femeie. Eu sunt acea Femeie. Mă trăiesc cum îmi place (pardon… ca la carte, cartea destinului plină de sens în nonsens). Descopăr acest psalm în fiecare clipă. Mi se deschide și îmi arată în fiecare zi câte o nouă taină.

O nouă cheie, un nou zăvor, o nouă ușă spre o nouă cale. Sunt umbre încătușate ce așteaptă să fie dezlegate. Mă cuprinde vraja unui curcubeu de visuri deodată regăsite. Aleargă și ele cu mine să prindă cheia și să îmi deschidă un drum pe care, cine știe,  îmi voi potoli foamea de sens. Așa să fie, oare?

Privesc spre cer, încerc să citesc printre stele. Dar ele nu vor să mi se dezvăluie. Ce-i dincolo de ele e secret. Ce-i în mine este trăire uneori intensă, alteori absentă… de la veselie.

Mă trăiesc de la răsărit până la apus printre o urgie de cuvinte. Mă răscolesc, mă caut, mă pierd prin mine încercând să mă înțeleg. Mă uimește tot ceea ce descopăr în oglinda care-mi arată o femeie alergând în maratonul vieții sale, dorindu-și să iasă învingătoare și să primească ca trofeu marele Sens.

Pictez curbubee de visuri, noaptea, le așez în rama sufletului și le poleiesc cu praf alb de speranță. Mă urc din mers în trenul vieții, din gara primăverii, în care ajunge în fiecare mai. Ar trebuie să-l întâmpin cu mare veselie, și totuși e o tristețe ce-n brațe mă cuprinde.

Alerg prin destin, în maratonul vieții mele, las vântul să-mi treacă prin păr, șoptindu-mi parcă la ureche: Hai, aleargă…nu te lăsa! Alergând prin destin descifrezi taina și descoperi sensul trăirii. Pierzându-te prin tine îți găsești menirea…

Mă caut printre taine, descifrez rând cu rând cartea destinului, menirea mi se arată în fiecare cuvânt scris și rescris de suflet, cu condeiul gândului.

Iubeşte-te femeie!

Nu este zi în care să nu aud fie de la televizor, fie de la cei din jurul meu, de cazuri de violenţă domestică,  şi mă întreb de ce femeia renunţă la a se mai iubi şi respecta pe sine în momentul în care îl întâlneşte pe cel care îl consideră potrivit pentru ea. De ce femeia devine brusc pentru unii bărbaţi, nu  un partener de viaţă cu care ar trebui să împărtăşească din bucuriile şi tristeţile vieţii, ci sclava sa? Femeia este cea care trebuie să le ştie pe toate în casă, să muncească, să aibă grijă de copii, de soţ. De ea cine are grijă?  Femeia uită să se îngrijească pe sine, uită ce înseamnă să fii frumoasă şi elegantă, căci atât de rar se ocupă de propria persoană. De ce tot femeia este cea care trebuie să suporte accesele  de furie ale bărbatului, tăcută şi supusă, de frică ca nu cumva acesta să o agreseze? N-am să înţeleg niciodată cu ce e diferit bărbatul de femeie, ce are el în plus faţă de ea, încât îşi permite oricând are el chef să-i calce demnitatea în picioare, să o trateze ca pe o cârpă de şters pe jos.

Cred că legătura dintre doi oameni care se decid să-şi unească destinele ar trebui să fie bazată  pe respect şi încredere reciprocă, şi apoi pe dragoste. O viaţă avem, şi dacă nu o putem trăi în armonie alături de cel pe care l-am crezut potrivit pentru noi, mai bine punem punct,  cât încă nu este prea târziu. Sunt sigură că multe dintre voi, o să mă contraziceţi, zicându-mi că,  nu e  aşa uşor să pui punct, mai ales când este şi un copil  la mijloc care nu poate fi condamnat să trăiască fără tată. Eu cred că un copil nu poate fi condamnat să trăiască lângă un tata care nu ştie să preţuiască,  şi să respecte persoana care i-a dăruit un copil.  Din păcate, am asistat ani de-a rândul la distrugerea unui suflet de femeie de către un bărbat, căruia îi doresc  ca viaţa să-l răsplătească după faptele sale. A fost una dintre acele femei pentru care bărbatul ales a fost tot universul ei. A fost acea femeie care a renunţat la tot, inclusiv la propria persoană pentru a-l mulţumi pe el. Frica de el şi propria slăbiciune a împiedicat-o să pună punct la timp unui coşmar, care i-a distrus atât propria viaţă, cât şi pe cea a copilului.  Nicio femeie nu merită să treacă printr-un asemenea coşmar.

Nicio femeie nu trebuie să se lase  călcată în picioare!!!!! O viaţă are şi cred că merită să o trăiască frumos, cu demnitate şi încredere în propria valoare!!! Se poate, trebuie doar să dea dovadă de curaj şi putere!!!! Mai bine singură decât alături de un bărbat care nu ştie ce înseamnă  să dai dovadă de  umanitate şi să-l respecţi pe cel de lângă tine.

Iubeşte-te femeie şi nu permite nimănui să-ţi calce în picioare demnitatea şi să te transforme într-o marionetă!