Alimente care te ajută să slăbești cât stai acasă în perioada pandemiei

În prezent, trăim vremuri grele. Din acest motiv, mai mult decât oricând trebuie să avem grijă de alimentele pe care le consumăm. Fiindcă suntem nevoiți să stăm în casă, consider că avem obligația de a ne controla dieta, deoarece lipsa exercițiilor fizice ne poate face să ne îngrășăm.

Dacă vrei să pierzi în greutate, trebuie să urmezi o dietă variată din care să facă parte legumele, fructele și alimentele sățioase. Așadar, nu renunța la ouă, leguminoase, lactate și lichide.

Este adevărat. Ne aflăm în postul Paștelui, dar având în vedere situația dificilă prin care trecem, cred că, înainte de toate, trebuie să ne gândim la sănătatea noastră. Dzeu vede, înțelege și iartă. Cu toate acestea, decizia îți aparține. Trebuie să faci ceea ce crezi că te va face să te simți bine fizic și spiritual.

Dacă ți-ai propus să slăbești, trebuie să conștientizezi că nu există o metodă miraculoasă. Reține că pierderea în greutate necesită un efort din partea persoanei care urmează o dietă. Nu este o sarcină ușoară, cu atât mai puțin în momentele în care nu faci mișcare și ai și frigiderul atât de aproape.

Există multe suplimente care te pot ajuta să îți atingi obiectivele. Cu toate acestea, trebuie să ai mare grijă în privința dietei pe care decizi să o urmezi. Sub nicio formă nu trebuie să-ți pui sănătatea în pericol.

Va trebui să-ți controlezi caloriile și să oferi organismului toți nutrienții de care are nevoie, pentru a te bucura de sănătate.

O dietă nu ar trebui să fie niciodată o pedeapsă, trebuie să o privești ca pe o chestiune temporară care te ajută să-ți atingi un scop realist.

Trebuie să înveți să mânânci bine. Schimbarea obiceiurilor alimentare este mai scumpă decât respectarea unei diete stricte timp de o săptămână, în care vei pierde un kilogram și jumătate.

Iată câteva dintre alimentele pe care le poți consuma pentru a slăbi într-un mod sănătos.

Alimente pe care trebuie să le consumi pentru a pierde în greutate

Proprietățile următoarelor alimente te vor ajuta să slăbești. Lasă-ți imaginația să zboare prin bucătărie și profită de beneficiile următoarele alimente:

Ouă

Ouăle au fost mereu în centrul atenției, mulți spun că îngrașă, mulți spun că au colesterol și alții care sunt foarte benefice.

Se pare că, atunci când le consumăm inteligent, adică maxim 3-4 ouă pe săptămână (trebuie ținut cont și preparatele care conțin ouă, nu doar de oul ca atare), acestea sunt foarte benefice pentru sănătate și ne ajută să ne controlăm greutatea.

Oul este un aliment foarte bogat în aminoacizi esențiali și grăsimi sănătoase. Ne ajută să creștem masa musculară și să prelungim senzația de sațietate.

Pe de altă parte, vitaminele și mineralele sale ne oferă tot ceea ce avem nevoie pentru a ne simți sătui și plini de energie. Din acest motiv și nu numai, este un aliment perfect, care merită inclus în dieta ta.

Legume cu frunze verzi

Legumele cu frunze verzi sunt deosebit de benefice pentru pierderea în greutate și menținerea unei greutăți sănătoase. Merită să le iei în considerare din următoarele motive:

Legumele sunt sărace în calorii și bogate în antioxidanți. În plus, aceste alimente susțin funcționarea metabolismului, ajutându-ne la arderea grăsimilor acumulate.

Ele conțin o cantitate mare de fibre. Sunt alimente foarte sățioase.

Ajută la scăderea absorbției colesterolului rău.

Carbohidrații pe care ni-i furnizează sunt cu absorbție lentă și absorb în mod regulat glucoza.

Poți consuma spanac, varză, diferite tipuri de salate.

Alimente

pixabay.com

Piept de pui

Una dintre cele mai apreciate cărnuri când vine vorba de dietă este carnea slabă de pui. Este un aliment foarte versatil. Conține proteine ​​de înaltă calitate și ajută la întărirea masei musculare. Pe de altă parte, favorizează performanțele fizice și psihice, este bogat în calorii, sațios, dar cu toate acestea ne împiedică să luăm în greutate.

pixabay.com

Legume

Deși sunt mai bogate în calorii decât carnea de pui, legumele merită introduse în dietă, deoarece îți oferă energia de care ai nevoie, fiind bogate în proteine, fibre, vitamine și minerale.

Conțin puțini acizi grași, așa că ne fac să ne îngrașăm. Cu toate acestea, sunt foarte apreciate pentru aportul lor de energie. Legumele sunt ca un combustibil pentru corpul nostru. Este important să consumi legume pentru a elimina colesterolul rău din sânge.

pixabay.com

Avocado

Este o opțiune delicioasă pe care trebuie să o iei în considerare pentru a te bucura de un organism sănătos. Este un aliment plin de nutrienți esențiali.

Acizi grași sănătoși împreună cu carbohidrații te ajută să-ți îmbunătățești metabolismul.

Pe de altă parte, în ciuda faptului că este un aliment bogat în calorii, este eficient în combaterea obezității. Vitamina E și mineralele esențiale protejează organismul contra stresului oxidativ și îmbătrânirii.

pixabay.com

Fructe uscate

Fructele uscate, în ciuda faptului că sunt foarte bogate în calorii, sunt foarte benefice organismului. Trebuie însă să le consumi cu atenție. Nu trebuie să consumi mai mult de 30 de grame pe zi. Sunt o gustare foarte sănătoasă de luat între mese.

Ele te ajută să fii în formă fizic și mental. În plus, fibra dietetică ajută organismul să se simtă sătul mai mult timp.

pixabay.com

Cereale integrale

Cerealele integrale, cum ar fi pâinea integrală sau semințele, ajută la pierderea în greutate fără a-ți afecta în mod direct sănătatea. Acestea sunt bogate în fibre, contribuind la îmbunătățirea digestiei.

Sunt mult mai sățioase decât produsele din făină albă și cele rafinate. În plus, conțin acizi grași omega 3 care previn balonarea și apariția colesterolului rău în sânge.

Carbohidrații sunt absorbiți lent, nu îți va fi foame o perioadă mai lungă de timp. Vei avea sufucientă energie pentru a desfășura o activitate fizică chiar și în casă.

Alimente

În aceste săptămâni de izolare la domiciliu, nu ezita să introduci aceste alimente în dieta ta. Ai grijă de corpul tău pentru a te bucura de sănătate în această perioadă grea. Nu-ți neglija dieta în aceste săptămâni, deoarece te-ai putea simți fără vlagă. Gândește pozitiv! Simte-te la fel!

Urmează o dietă sănătoasă și fă zilnic câteva exerciții ușoare. În felul acesta organismul tău va fi în permanență activ, putând pierde mai ușor în greutate. Succes și multă sănătate îți doresc!

Sfaturi despre cum să începeți o dietă

A venit primăvara, iar vremea începe treptat să încălzească. Odată cu venirea căldurii, vom fi nevoite să ne expunem corpurile și să fim conștiente de felul în care acestea arată.  De cele mai multe ori ne simțim rău și decidem să facem o schimbare, să începem dieta.

Însă, datorită tentațiilor mari din perioada călduroasă, nu mai reușim să ne ducem obiectivele la bun sfârșit. Mai ales fiindcă de multe ori ne dorim rezultate imediate, care sunt cu adevărat greu de realizat și, astfel, apare frustrarea.

De aceea vreau să vă ofer câteva idei care să vă ajute să fiți constante și să găsiți motivație suficientă pentru a începe dieta, fără să vă stresați și să fiți neliniștite. Nu uitați că stă în puterea voastră să reușiți, vă trebuie doar un mic imbold.

Începeți dieta pentru voi înșivă

Înainte de toate, faceți-vă timp pentru voi înșivă și reflectați asupra motivului pentru care vreți să începeți dieta. Dacă răspunsul este legat exclusiv de alte persoane, procedați greșit. Primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să începeți să vă iubiți și să vă respectați pe voi înșivă. Doar când vă veți accepta corpul așa cum este, veți putea începe să-l faceți să arate mai bine.

Întotdeauna trebuie să fiți cu ideea în minte că începeți Dieta doar pentru Voi înșivă, pentru a fi sănătoase și în formă. Dacă o începeți pentru a mulțumi pe cineva, niciodată nu veți deține controlul și nu veți fi mulțumite. În plus, dacă veți depinde de aprobarea cuiva veți suferi. Amintiți-vă, opiniile celorlalți sunt doar opinii, nu adevăruri absolute.

Stabiliți-vă un scop real

Obiectivele sunt importante și vă motivează. Trebuie însă să fie obiective realiste. Adică, dacă țineți o dietă de slăbire și cântăriți 80 kg, nu vă așteptați să pierdeți 30 de kg într-o lună. Primul lucru care trebuie făcut este să vă informați despre greutatea potrivită pentru vârsta, înălțimea și constituția voastră.

Odată făcut acest lucru, stabiliți-vă obiective mici înainte de obiectivul final. Dacă este sănătos să pierdeți 30 kg, atunci încercați să pierdeți mai întâi 5. Dacă reușiți, încercați să mai pierdeți 10 și așa până vă îndepliniți obiectivul. Astfel, veți obține rezultate mai dese și veți avea satisfacție, ceea ce vă va motiva să continuați.

Alegeți o dietă sănătoasă

Aveți grijă cum vă alegeți dietele, unele vă pot ajuta să slăbiți rapid, dar vor avea consecințe nu tocmai bune pentru sănătate. Puteți afecta funcționarea corectă a metabolismului și aparatului digestiv. Puteți ajunge să suferiți de anemie.

Ținând cont de acest lucru, este mai bine să alegeți o dietă sănătoasă. Este posibil ca rezultatele să nu fie imediate, dar vor fi mai stabile și de durată. În plus, acest tip de dietă se poate ține toată viață, fără repercursuri asupra sănătății. Vă veți simți pline de energie și motivație, ceea ce vă va determina să continuați.

dieta sanatoasa

Începeți dieta cu o prietena

Dacă aveți o prietenă care vrea să țină dietă, determinați-o să țineți dieta împreună. O competiție sănătoasă este foarte bună. Sprijinul venit din partea altcuiva vă poate motiva. Îi puteți povesti despre reușitele voastre și să vă impulsionați reciproc când vă poticniți pe drum.

Însă, alegeți persoana potrivită, care să nu vă judece și să vă sprijine. Amintiți-vă…competiția  este pentru îndeplinirea obiectivelor nu pentru număratul kilogramelor. Fiecare organism este diferit și nu funcționează cu aceeași rapiditate ca altul. Așa că, fiecare va slăbi în ritmul său.

Eu am decis să țin dietă acum un an, și trebuie să recunosc că mi-a mers foarte bine. Nu am început dieta cu o prietenă, dar am avut alături familia care m-a sprijinit în acest demers. Am slăbit treptat, într-un an aproape 15 kg și sunt foarte mândră de acest lucru. Despre ce dietă am ținut, vă voi spune însă într-un articol viitor.

See you girls!