Ropot de trăiri

Ropot

pixabay.com

fug gândurile pe foi ce visează

la fierbinți mângâieri de condei

li se luptă pașii pe drumuri necunoscute

ideile intră în coliziune

ziua naște versuri albe

le așază pe-o frunză de suflet

vântul să le bată

să zboare

să se înalțe

s-atingă zări albastre

în delir sunt adierile iubirii

ce nu apune nici când noaptea vine

timpul părăsește clepsidra

în toate e un rost

secunda nu mai e ce-a fost

nici vara nu mai are glas,

nici steaua nu mai străluce

pe cerul stins de clipa

pierdută de cuvânt

e-o nebuloasă

mâna face cale întoarsă

cuvântul dansează pe foaie

gândul se predă simțirii

se naște o poezie

în ropot de trăiri.


Cuvintele de luni ( delir, luptă, coliziune) m-au determinat iarăși să mă joc. A fost o joacă frumoasă menită să-mi testeze creativitatea. Te invit și pe tine să te joci. Cuvintele de săptămâna aceasta sunt: veșmânt, uitare, euforie. Spor la scris îți urez, suflet creativ!

Delirul cuvintelor de mătase

Plouă. Mi-e gândul desculț. Cu un rucsac de vise în spate, aleargă pe alei necunoscute, printre copaci bătrâni ce multe au văzut, dar nu pot spune.

Stropi mari îmi ating pașii, chipul de stele răvășit, spre caldarâm privește înmărmurit. Visele i se risipesc, udate fiind de lacrima cerului întunecat, care își varsă încet durerea.

E-atât de rece în marea noapte a lacrimilor care pe gând s-așază, căci gândul mi-e lipsit de apărare. Vântul, umbrela mi-a furat, din întâmplare. La piept aș vrea să-l strâng, să-i fie bine. Dar nu mă lasă. Îi place să alerge liber. Să facă naveta între suflet și minte, să țină mereu inima în delir.

cuvinte mătase

Viața îmi e precum un fir de ață de mătase. Firavă, se scurge prin lumină, îmbrățișând speranța ce-mi coase cu un ac invizibil, dorințele, pe valuri de iubire.

Mă lupt cu timpul. Vreau să-l înving sorbind din fiecare clipă. Alerg în viteză. Vreau să-l ajung din urmă…Dar…ce să vezi…după vreo 10km….constat că-s varză.

Mi-e atât de sete…Buzele mi-s uscate de atâta arșită. Groaznică luptă, îmi șoptește gândul plouat, râzând la mine, sfidător.

Spre el mă uit, și-i cer cu disperare un strop. Deși nu m-așteptam, pe buze mi s-așază un strop. Îl gust cu atâta poftă, dar brusc constat că nu-i un strop de clipă, ci o lacrimă de durere plină.

Dau de pe buze s-o îndepărtez, căci sufletul și trupul de sănătate au nevoie, nu de durere. Privesc spre soare în timp ce lacrima dispare. Surâd, și-l las să mă încălzească. Prind aripi. Sunt viezure, sunt ghiezure, sufletul din ascunzătoare iese.

Confuzie totală. E-o înghesuială de sentimente ce vor să iasă la iveală. Se îmbrâncesc, dar mare brânză nu fac. Nu știu că nu pot să iasă, până eu nu le scot. Le ignor. Îmi sunt străine. Merg cu gândul printr-un spațiu verde. Visez la călătorii în timp. Meditez. Mă opresc. Uite un cățel. Îl mângâi nițel. Mă frământ.

Sentimentele străine se revoltă. Cică nu-s străine. Urlă în mine, vor să iasă. Oare, nu-s străine? Sap adânc în mine. Mă uit, analizez și deodată observ unul patibular. Îl scot și-l agăț de colțul gurii. Apare surâsul, și-apoi bucuria.

Ploaia se oprește, gândul tot la fel. Scoate din ruscac un vis din cele care au mai rămas, și cu el se încalță. Fuge apoi spre metrou. Punctual fiind, nu vrea să întârzie la muncă. Are atâtea de făcut, nu-i vreme de stat. Pe condei trebuie să îl găsească, în vârful lui să se așeze și în cuvânt să se transforme.

Nu e ușor, dar e frumos să vezi cum gândul ți se preface în cuvânt, și-ți bucură tot ceea ce ai mai de preț, familia. Fericirea familiei e totul, iar pentru asta ai face oricând, orice.

Mi-e gândul în delir. Aude iubirea cântând un sonet. Privește un mânz ce paște liniștit, de fericire nechezând. Creează cuvinte de mătase, care-mi îmbrățișează Eul, paznicul sufletului tainic.

 

 

Delir

Delir îmi este zâmbetul ce-ți privește chipul visător.
Delir îmi este șoapta ce te strigă neîncetat,
dar tu nu o auzi, căci sunetul muzicii din suflet
e atât de tare, încât te împiedică să îmi auzi
glasul ce plânge după al tău dulce cuvânt.

Delir
Delir mi-s buzele înțepenite de murmurul
ce de ele s-a lipit când a-ncercat la tine să ajungă,
pentru a-ți spune că nu-i nimic că timpul trece,
că soarta o hoață de clipe este.
Sufletul meu așteaptă doar o frază să îți scrie
pe inima ce speră că încă îți bate pentru mine.
Delir îmi este iluzia regăsirii agățată de pasul amintirii
care se pierde în ceața deasă a anilor ce aleargă
la galop pe coama timpului
care în fiecare secundă mă sfidează.
Delir îmi este întreaga ființa fremătoare,
iar eu nu știu cum s-o alin.