Trubadurul de pe strada lipsită de pași

Bate gongul, clipa-n suflet plânge. Pe o strada părăsită de pași, nu se vede, dar se aude în singurătatea trăirii, muzica iubirii. Într-un colț, stă stingher, pe gânduri pierdut, un trubadur. Îl ascult, e-o minune, fără nume.

Trubadurul

Sursă foto:www.artmajeur.com

E un strig mut ce-mi zice să-l ascult. Mă opresc din visare, merg pe a sa cale să dezleg misterul singurătății ce pare că leac are.

Mă apropii de acel trubadur, vreau să-l descopăr, să-i văd chipul de vânt mângâiat. Dau să plec, dar de mine se prinde un condei și-o hârtie. Îmi șoptesc:

– Ia-ne cu tine!

Cu mirare privesc acele banale obiecte, dar tac și le iau mine.

Îi zic gândului:

– Ce vor astea de la mine?

– Hmm…nu știi? mă întreabă gândul și dispare-n ceață.

Nu îl înțeleg, dar curiozitatea mă îndeamnă să urmez muzica ce se aude de undeva…de pe strada  părăsită de pași și de viață, dar totuși plină de ea.

La un moment dat…aud pe lângă mine niște șoapte blânde.

– Pe noi de ne vei folosi, rostul în viață ți-l vei găsi. Pe drumul vieții de vei merge, adunând fâșii de iubire ce te-nvăluie și-ți permit să te bucuri de sărutul fiecărui anotimp ce nu vine niciodată prea târziu, vei găsi împlinirea.

Plec la drum zâmbind, urmărind cu privirea strada cea pustie unde-și duce veacul trubadurul trist.

Drumul nu-i ușor, gândul nu m-ajută. Sufletu-mi suspină, muzica mă cheamă să mă prind în dans. Rătăciți mi-s ochii, caută în zare trubadurul trist și vioara sa.

Mare-mi fu mirarea să văd într-un colț, răsuflând agale, sufletu-mi cântând gândului ce-l credeam pierdut.

De el mă apropii. Vreau să îi vorbesc. Buzele-mi atinge cu lacrimi fierbinți.

– Taci, tu doar ascultă și prefă-te-n clipă, să-n înțelegi singurătatea trăirii prin muzica iubirii.

Tac, mă prefac în clipă. Partener mi-e timpul. Minunat e dansul clipei ce brusc înțelege că:

Viața-i încântare,

Muzica e-n suflet,

Sufletul e în muzica,

Muzica e în mine,

O aud, știu bine,

Mereu îmi vorbește,

O ascult și scriu

Cu condeiul pe hârtie,

Gânduri nerostite până acum.

Din al său colț de stradă, trubadurul îmi zâmbește fericit că am auzit în singurătatea trării, muzica iubirii care mi-a permis să mă joc în scris cu gândul din vis niciodată scris.

PS: Căutând trubadurul de pe strada lipsită de pași am dat startul Cuvintelor de luni, un îndemn oferit tuturor de a vă juca cu cuvintele M-am prins în dans, lăsându-mă fermecată de muzica din sufletul meu și m-am jucat cu: dans, mirare, muzică.

Vă invit să citiți alte articole participante:

 

Dansul nuanţelor

S-au prins nuanţele vieţii

Într-un dans nebun

Şi m-au trezit din visul meu sublim

În care dansam cu fericirea.

Fără să vreau am devenit un spectator

Căruia i s-a hărăzit s-asiste

La spectacolul magic al nuanţelor.

Rând pe rând

Pe scena vieţii au urcat

Frumoasele nuanţe

Şi într-un dans s-au prins.

Nuanţa celestă a început a dansa cu cea terestră.

S-au învârtit în cerc voioase

Mereu privindu-mă în ochi,

Încercând parcă prin dansul lor să-mi spună

Că cerul şi pământul s-au unit,

Pentru ca Eu, Omul,

De viaţă să mă bucur.

Vrăjită de-al lor dans

Nu am observat că lor de-ndată li s-a alăturat

Nuanţa naturii ce de mână a luat nuanţa mării

Şi au început a dansa în ritmul valurilor.

La ele priveam înmărmurită

Când deodată o strângere de inimă am simţit.

În felul ei aceasta îmi spunea

Că şi a sa nuanţă îşi dorea

În dans ca să se prindă.

Dar nu oricum, ci alături de nuanţa sorţii.

I-am dat voie atunci inimii să plece

Pentru-a găsi nuanţa ce parteneră îi poate fi.

Ea tot aleargă şi încă caută

Acea nuanţă a sorţii ce tare îi lipseşte.

Eu încă stau şi o aştept

Privindu-le pe celelalte

Cum dansează pe a vieţii scenă,

Colorând-o în atâtea culori.