Delirul cuvintelor de mătase

Plouă. Mi-e gândul desculț. Cu un rucsac de vise în spate, aleargă pe alei necunoscute, printre copaci bătrâni ce multe au văzut, dar nu pot spune.

Stropi mari îmi ating pașii, chipul de stele răvășit, spre caldarâm privește înmărmurit. Visele i se risipesc, udate fiind de lacrima cerului întunecat, care își varsă încet durerea.

E-atât de rece în marea noapte a lacrimilor care pe gând s-așază, căci gândul mi-e lipsit de apărare. Vântul, umbrela mi-a furat, din întâmplare. La piept aș vrea să-l strâng, să-i fie bine. Dar nu mă lasă. Îi place să alerge liber. Să facă naveta între suflet și minte, să țină mereu inima în delir.

cuvinte mătase

Viața îmi e precum un fir de ață de mătase. Firavă, se scurge prin lumină, îmbrățișând speranța ce-mi coase cu un ac invizibil, dorințele, pe valuri de iubire.

Mă lupt cu timpul. Vreau să-l înving sorbind din fiecare clipă. Alerg în viteză. Vreau să-l ajung din urmă…Dar…ce să vezi…după vreo 10km….constat că-s varză.

Mi-e atât de sete…Buzele mi-s uscate de atâta arșită. Groaznică luptă, îmi șoptește gândul plouat, râzând la mine, sfidător.

Spre el mă uit, și-i cer cu disperare un strop. Deși nu m-așteptam, pe buze mi s-așază un strop. Îl gust cu atâta poftă, dar brusc constat că nu-i un strop de clipă, ci o lacrimă de durere plină.

Dau de pe buze s-o îndepărtez, căci sufletul și trupul de sănătate au nevoie, nu de durere. Privesc spre soare în timp ce lacrima dispare. Surâd, și-l las să mă încălzească. Prind aripi. Sunt viezure, sunt ghiezure, sufletul din ascunzătoare iese.

Confuzie totală. E-o înghesuială de sentimente ce vor să iasă la iveală. Se îmbrâncesc, dar mare brânză nu fac. Nu știu că nu pot să iasă, până eu nu le scot. Le ignor. Îmi sunt străine. Merg cu gândul printr-un spațiu verde. Visez la călătorii în timp. Meditez. Mă opresc. Uite un cățel. Îl mângâi nițel. Mă frământ.

Sentimentele străine se revoltă. Cică nu-s străine. Urlă în mine, vor să iasă. Oare, nu-s străine? Sap adânc în mine. Mă uit, analizez și deodată observ unul patibular. Îl scot și-l agăț de colțul gurii. Apare surâsul, și-apoi bucuria.

Ploaia se oprește, gândul tot la fel. Scoate din ruscac un vis din cele care au mai rămas, și cu el se încalță. Fuge apoi spre metrou. Punctual fiind, nu vrea să întârzie la muncă. Are atâtea de făcut, nu-i vreme de stat. Pe condei trebuie să îl găsească, în vârful lui să se așeze și în cuvânt să se transforme.

Nu e ușor, dar e frumos să vezi cum gândul ți se preface în cuvânt, și-ți bucură tot ceea ce ai mai de preț, familia. Fericirea familiei e totul, iar pentru asta ai face oricând, orice.

Mi-e gândul în delir. Aude iubirea cântând un sonet. Privește un mânz ce paște liniștit, de fericire nechezând. Creează cuvinte de mătase, care-mi îmbrățișează Eul, paznicul sufletului tainic.

 

 

Azi

Azi vreau s-aud cuvintele rostind
Din gândurile zilelor ce au trecut tăcând,
Din șoapta vieții ce murmură plângând
După clipele ce au zburat cântând
Imnul timpului ce s-a-mbrăcat în haină de sărbătoare
Și a plecat zâmbind
De la oameni să fure
Vreun colind
Pe care să ni-l cânte din aripi fâlfâind
Spre Anul Nou ce va să vină vrând-nevrând.

Azi vreau s-aud cuvintele vorbind,
Dar vorbele au ales să tacă tot sperând
Că timpul va fi îndurător și blând
Și nu va trece răpind
Vraja sărbătorilor ce vin
Să ne dăruiască un moment divin.

Insomnie

Noaptea din nou mă îmbrățișează blând,

Gândul îmi zboară și se-așează pe o pană

Ce harnică de-ndată creează litere

Ce se transformă în cuvinte

În care te regăsesc pe tine.

 

Răsună glasul tău în mine

Și-mi îndreaptă pașii către tine

Aivea îmi apari în noaptea ce nu doarme,

Te simt, te aud, dar nu te văd.

Așa că, încerc să te privesc printre cuvintele

Ce curg din sufletu-mi ce-a rupt tăcerea

Și-ți invită sufletul sub clar de lună

Să valseze pe melodia stelelor ce cad

Pe lacul de vis al nopții.

 

Ce gând ce te gândește

Ce glas ce se aude

Ce ochi ce nu se văd

În noaptea cea trează

De dorul tău.

Meşterul

Astăzi…

Gândurile senine,

Bucuriile firave,

Curcubeul de vise,

Tristeţile făr’ de glas

Vor să iasă-n grabă

Dintr-un suflet care

Le-a fost adăpost

Vreme -ndelungată.

Ele au hotărât să călătorească

Într-o lume -n care

Se aude că trăieşte-un meşter

Tare priceput în a făuri

Simboluri ce se numesc litere

Şi pe care apoi, frumos le uneşte

Pentru a crea cuvinte…

toc cearneala

Astăzi însă,

Bătrânul meşter făurar

Nu vrea să se ridice

De pe scrinul său.

Astăzi, alege să ignore

Al gândurilor strigăt,

Al bucuriilor glas

Al viselor imbold,

Şi al tristeţilor rugăminţi fierbinţI.

Astăzi, el tace…

Şi-şi odihneşte peniţa

Cea din greu muncită.

Resemnate….

Gândurile, bucuriile, visele chiar şi tristeţile

Se-ntorc în sufletul care adăpost le-a fost atâta vreme.

Ştiu că sufletul este unicul care le poate ocroti

De orice furtună de pe ţărmul vieţii…

Fiindcă e mereu deschis,

Binevoitor, dar şi răbdător.

Tăcerea începe a se lăsă treptat

Şi să cuprindă totul în jur….

Condeiul, meşterul făurar cel tare priceput

Se odihneşte-n tăcere

Alături de sufletul ce-n astă viaţă

E-nvăţat să rabde…