chip

Și totuși

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Și totuși

Și totuși se zbate în mine răsăritul
Amețit de înfrigurări uitate
Pe aripa unui gând căzut în dizgrație.
La colț de stradă turbadurul spune
Povestea unei lacrimi îndrăgostite subit
De obrazul unui chip îmbrățișat de un vis în alb.
Și totuși, străbate ceața unei inimi surde
Iubirea purtată pe brațe de un curcubeu.
Abia răsuflând în lumina unei speranțe,
Fură un dor de pe scrinul
Care multe în el adună
Și uită să spună,
Și începe să-și scrie a ei poveste
Privind pe fereastră surâsul răsăritului
Care o îndeamnă să lase totul să curgă,
Râu șerpuind de trăiri să devină
Și totuși, totul să cuprindă
Prefăcând chiar și amurgul în răsărit,
Și totuși, ea să-și revină, să
Șteargă lacrima de pe acel chip
Al cărui nume, totuși, nu contează.

Lacrima chipului cu mască

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Curge lacrima
Chipul mască își pune
Frunza se dezbracă de adieri de vânt
Timpul își ia avânt
La porți nebănuite bate
Cu lacrima în palma-i tremurandă.
Dilema în suflet îi înmugurește.
Cine ești chip cu mască,
Cu lacrimă albastră ce nu te demască?
Ești amorul cu ochi de foc?
Esști aerul fără de care mă sufoc?
Ești vis?
Ești dor?
Ești izvor secat cu doar un strop rămas?

 

Lacrima
Ești amprenta vie de pe sufletul ce nu vrea amintirea să i-o las?
Ești glas fără de șoapte ce străbate viața dincolo de moartea fără glas?
Sunt suflet de femeie
Sunt roua dimineții fără de surâs
Sunt floare de gheață în vis făr’ de speranță
Sunt pescăruș al iubirii
Ce adună din valuri zgomotoase taine mute.
Sunt murmur de șoaptă îmbătată de parfumul tău
Sunt chip zidit în piatra scăldată în izvorul vieții
Sunt gând nepătruns încă
Sunt lacrima aleasă
Să iasă în față
Să așeze pe-un chip
Care nu spune nimic, în aparență,
Dar ascunde…în esență.
Timp, hoț bătrân…de clipe,
De viață fără vârstă,
Cu tine azi un troc aș vrea sa fac.
De te vei opri și o clipă îmi vei oferi,
Lacrima-mi chipul ți-l voi arăta.
Luna printre stele dansând o va lumina.
Ce spui, îmi dai o clipă
În schimbul unui chip fără de mască?

Zâmbet de împrumut

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Curge sufletul.
Tăciuni s-aprind,
mi-e inima ca o văpaie
și mă taie.
Lacrimile un izvor vor,
căci au secat pe chipul cu privirea-n zbor.
Dar n-are cine să le-audă. În pridvor e doar un actor.
Joacă rolul unui pictor cu un penel nemuritor.

Zâmbet                                                                                                 Sursă foto: pinterest.com
Schițează de zor pe chipul răpitor, un zâmbet uimitor,
răpit întâmplător, de la un privitor.
Îl văd, îl fur, și-mi zic:
E doar cu un împrumut, chipul să mi-l alint.
Las lacrimile să-mi spele chipul…
Nu există chip mai curat decât cel spălat de lacrimi.
Privesc zâmbetul prin clepsidra care scurge timpul.
E-o minune ce dispune dar nu spune că va apune.
E de împrumut…pentru o zi.
Curge sufletul.
De el prind zâmbetul
și deodată aud sunetul
penelului pe care îl mișcă artistul.
E-o liniște apăsătoare. O străbate
un zâmbet de împrumut ce răzbate
pe chipul pe care nimic nu se zbate.
E un zâmbet ca un soare pe un cer senin.
E un gând feminin pe care îl anin
de zâmbetul acesta divin.

Peste Puteri

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Te răscolesc în inimă prin vis.
Te scot din mine prin vorbe.
Arunc fărâme din tine
Ce urlă în sufletu-mi în agonie
Și cad pe lespezile ude
Din Ziua de Apoi a gândului trezit din amorțire.
Mi-e greu. Peste Puteri. Dar mă aplec
Și te adun, petală cu petală.
Te recreez…ești chip cu ochii blânzi,
Cu buzele ca fraga, cu un surâs ca mierea.
Ești parfum de Iubire…
Prin mine treci…mă sfărâmi în mii de șoapte,
Care se răspândesc în zări albastre.
Să te cuprind aș vrea,
Dar trupul ți-e departe.
Peste Puteri de mine,
De-atingerea care tânjește
Să-ți simtă sufletul aproape.
Curge mirosul tău prin amintire,
Îl savurez și mă hrănesc
Cu stropul viu de iubire,
Care îmi inundă simțirea…
Peste Puteri.
Te scot, te-adun, te-așez la loc în inimă.
N-aș vrea. Dar totul este…Peste Puteri.

Un cânt am fost odată…

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Ieri am fost un cânt
Care a plecat spre-un vis
Ce avea chipul tău.
L-a căutat umblând printre speranțe,
Dar n-a găsit decât un biet suspin
Abandonat pe o petală înrourată
De zorii tinereții de altădată.
Astăzi sunt doar un gând pribeag
Care dorește să îți vadă
Sufletul ce se ascunde
În spatele clipelor ce
Vor să-și doarmă somnul de veci.
Privește insistent spre ele,
Ar vrea nespus să le atingă,
Ca să le simtă chipul gingaș,
Dar se oprește, căci își dă seama
Că ele o nălucă sunt,
Iar portul numit iubire în care
Ar vrea să se adăpostească
E prea departe de inima
Ce cânt odată a fost
Pentru un suflet care acum
Are alt rost.