Nu sunt

Nu sunt cer senin,
Sunt furtună.
Sunt ploaie ce cade
Pe un timp ce tot scade.
Mireasma de iarnă
În treacăt atinge
Picături de suflet
Ce se desprind din
Trupu-mi ce temelie le este.
Aleargă-n zigzag, fără țintă
Îmi evită privirea, nu vor să mintă
Afară e ger, dar ele ard
Pe rugul dorinței
Pitit în spatele iernii
Ce nu se lasă înșelată
De focul aparent indiferent.
Nu sunt o carte deschisă,
Sunt doar gând în vers,
Sunt picătură ruptă din suflet
Ce-și face plimbarea prin univers,
În pas domol, așezând pe șevalet
Cascade de cuvinte dintr-un timp neșters
Ce-și doarme somnul de veci pe al inimii
Sfânt bilet.

Scrum de ţigară

Privesc cerul.

E albastru şi senin.

Număr anii.

Se tot duc.

Unde?

Doar ei ştiu.

Ce mister!

O vioară se-aude.

Ce plăcere s-o ascult

Fredonând din al meu piept

Zi de zi

Un cântec cu parfum de viaţă!

Închid ochii.

Îmi aud paşii alergând

După anii ce se duc grăbiţi.

Mă uit în urma lor

Şi observ o ţigară pe-o etajeră,

Ce se preface-n scrum,

Puţin câte puţin…

S-o sting dacă pot,

Sufletul meu îmi spune.

E doar o ţigară,

De ce o vrea să lupt pentru ea?

Ştie el ceva…

Of, ce n-aş face eu!

Vântul l-aş stârni,

Pân’ la nori aş merge,

Ploaia aş porni-o

Dacă aş putea.

Dar totu-i în zadar.

Ţigara tot arde,

Scrumul din ea tot mai mult răpeşte

Şi-mi cuprinde anii ce duc

Către cer, se pare.

Dansul nuanţelor

S-au prins nuanţele vieţii

Într-un dans nebun

Şi m-au trezit din visul meu sublim

În care dansam cu fericirea.

Fără să vreau am devenit un spectator

Căruia i s-a hărăzit s-asiste

La spectacolul magic al nuanţelor.

Rând pe rând

Pe scena vieţii au urcat

Frumoasele nuanţe

Şi într-un dans s-au prins.

Nuanţa celestă a început a dansa cu cea terestră.

S-au învârtit în cerc voioase

Mereu privindu-mă în ochi,

Încercând parcă prin dansul lor să-mi spună

Că cerul şi pământul s-au unit,

Pentru ca Eu, Omul,

De viaţă să mă bucur.

Vrăjită de-al lor dans

Nu am observat că lor de-ndată li s-a alăturat

Nuanţa naturii ce de mână a luat nuanţa mării

Şi au început a dansa în ritmul valurilor.

La ele priveam înmărmurită

Când deodată o strângere de inimă am simţit.

În felul ei aceasta îmi spunea

Că şi a sa nuanţă îşi dorea

În dans ca să se prindă.

Dar nu oricum, ci alături de nuanţa sorţii.

I-am dat voie atunci inimii să plece

Pentru-a găsi nuanţa ce parteneră îi poate fi.

Ea tot aleargă şi încă caută

Acea nuanţă a sorţii ce tare îi lipseşte.

Eu încă stau şi o aştept

Privindu-le pe celelalte

Cum dansează pe a vieţii scenă,

Colorând-o în atâtea culori.