O Altfel De Lume

O altfel de lume

Ziua se lăsase în brațele nopții și eu nici nu-mi dădusem seama. De foarte mult timp nu mi se mai întâmplase să plec într-o călătorie a minții și să nu-mi dau seama cum trece timpul pe lângă mine.

Viața mă învățase să fiu atent la orice detaliu, indiferent de cât de semnificativ este sau nu este. Dar labirintul de trăiri în care mă atrăsese povestea pe care tocmai o descoperisem ștersese totul din jurul meu și mă aruncase într-un abis în care încercam să mă găsesc pe mine însumi, dar nu vedeam nimic. Mă simțeam pierdut dar în același timp regăsit. Ciudată senzație. Oare cum poți să simți două lucruri diametral opuse, în același timp?

Voiam să mă ridic din balansoarul vechi de stejar care scârțâia din toți rărunchii dar nici asta nu puteam face. Eram practic prins în niște lanțuri invizibile, într-o lume care îmi arătase că, dacă vrei să te vindeci poți, dar trebuie să dai dovadă de curaj.

Lumânarea de pe măsuța din partea mea dreaptă se stinse în tăcere, iar întunericul mă cuprinsese în brațele sale mari și vânjoase. Stăteam în balansoarul care abia se mai mișca, cu pătura acoperindu-mi picioarele lipite unele de altele, ținând strâns în mâinile tremurânde cartea care mă aruncase într-un hău imens dar care mă făcuse să renasc. Nu voiam s-o închid, îmi era teamă că dacă o închid nu mă voi mai regăsi, nu mă voi putea salva și voi rămâne gol, gol de sens. Și totuși îmi fac curaj și o închid. Îmi zic că nu e prima poveste al cărei prizonier devin și care, cuvânt cu cuvânt, îmi arată calea către adevăratul sens al vieții mele.

Pentru o clipă timpul îmi sugrumă respirația și aud în mine voci străine ce-mi spun răspicat: Fii liniștit. De îi vei găsi și îi vei scăpa, de libertate te vei bucura. Privesc înspre ușa alb-gâlbuie, dar nimic. Stă închisă vrând parcă să mă țină blocat în acea clipă în care simți că devii un alt om dar totuși ești încă gol de sens.

Întorc capul înspre fereastra deschisă și nu observ decât perdeaua dată la o parte de o pală de vânt curios să-mi afle tainele. În rest tăcere. Niciun sunet de nicăieri. Doar noapte. O noapte care mă mângâia cu muțenia ei asurzitoare, un trup care refuza să-mi răspundă la comenzi. Doar eu, eu cel care mustea de viață. Eu cel care mă simțeam asemenea unui nou-născut care abia descoperise o lume complet nouă pentru el. În lumea cea nouă, plină de necunoscut, tălpile reci abia atingeau pământul nerăbdător parcă să le simtă atingerea.

Demult nu mă mai simțisem atât de bine. Eram complet. Crezusem întotdeauna în puterea cărților de a vindeca suflete, de a deschide uși, de a arăta calea spre lumină, dar nu-mi imaginasem niciodată că eu am să o descopăr pe cea care, printre rândurile sale, ascunde mesajul aparent indescifrabil al destinului meu. Și ce voci minunate au cărțile! Doar ale lor putuseră fi vocile pe care le auzisem atât de clar în mine.

Bâjbâi după chibritul pe care știam că-l lăsasem într-un colț al măsuței pătate de ceara de la lumânarea care murise, pic cu pic, și încerc să o readuc la viață, o reaprind fiindcă simt nevoia să deschid din nou cartea.

Trebuia să evadez din nou din lumea mea profană în care incertitudinea îmi tăiase respirația determinându-mă să fac troc, să-mi dau sufletul în schimbul unei guri de aer. Trebuia să pătrund în lumea aceea pe care o iubeam de vreo jumătate de secol și în care poți să fii orice, poți să fii oriunde, poți face ce nu credeai că poți face vreodată. Simțisem o nevoie nebună de a descoperi mesajul care deține cheia eliberării mele din închisoarea neputinței. Îl scăpasem printre rânduri într-o clipă de neatenție.

Mă aflam în singurătatea mea mută și, în mod straniu, nu mai aveam senzația acea sufocantă, nu mai credeam că viața este o întrebare fără de răspuns. Inima care bătea uneori neregulat, era acum liniștită. Era mai calmă ca niciodată.

Ceva de dincolo de puterea mea de înțelegere mă ținea țintuit în acest balansoar vechi, nu într-o cameră de hotel, ci într-o cameră mică dintr-un apartament construit pe vremea când viața nu avea parcă atât de multe necunoscute. De fiecare dată când mi se puseseră întrebări despre perioada de dinainte de Revoluție, răspunsesem că niciodată nu o dusesem mai bine. Nea Nicu, acel om fără prea multă carte, ne oferise ceea ce nicio persoană dintre oamenii cu carte nu ne oferise. Siguranța zilei de mâine. Nu mă mai simțisem sigur pe nimic de ani de zile. Nimicul acela mă devorase treptat și nici nu-mi dădusem seama. Avusesem impresia că în preajma cărților care îi fuseseră tovarășe timp îndelungat ființei mele, nu mai am nevoie de nimic. Dar nu fusese așa.

Nu ești complet până nu înțelegi care îți este misiunea pe pâmânt și până nu o duci la îndeplinire. Misiunea îmi fusese dezvăluită, dar eu o ratasem. Stătea între filele cărții din mâinile mele, care aștepta nerăbdătoare să o deschid din nou, pentru a afla mesajul care îl avea pregătit pentru mine.

Îi mângâi chipul luminat cu bucurie de lumânarea pe care o readusesem la viață. Aș fi putut aprinde becul. Sunt conștient că trăim într-un secol în care cititul la lumina lumânării este o chestie depășită. Dar eu fac parte dintre cei născuți și crescuți multă vreme sub regim comunist, când nu aveam orice la discreție.  Avansul tehnologiei nu a avut un impact foarte mare asupra mea. E bun pentru tineri, nu pentru oameni învățați să se descurce cu ce au, fie ele și lucruri mărunte. Eu am rămas un om de modă veche. Nimic nu poate fi mai fascinant decât să descoperi o altă lume în care brusc poți să simți cum marea și valurile se contopesc furioase cu plaja scăldată de viață, la lumina unei lumânări.

Acea lume care te face să te întrebi cine ești, care îți amintește de lucruri pe care cândva le-ai trăit sau pe care ai impresia că le-ai trăit, nu poate fi descoperită decât în liniștea nopții devenite sfetnic credincios.

În acea noapte de primăvară sufletul îmi adusese înapoi amintirile cu fiecare pagină devorată de ochii mei flămânzi. Și se prefăcuse în vis renăscut și pătrunse în fiecare colț al lumii de printre rândurile care îmi dezvăluiseră cuvânt cu cuvânt mesajul destinului meu.

Brusc descopăr că nu mai sunt țintuit în balansoarul meu bătrân, ci cutreier cumva acea lume în care totul miroase a vid și a plajă, a mare, a viață trăită parcă la infinit, iar și iar.

Înțelesesem perfect acea viață. Avusesem în viață atâtea déjà vu-uri, încât mereu crezusem că trăisem iar și iar. Infinitul devenise între timp ceva definit.

Închid ochii, apoi îi deschid iar. Sunt din nou în camera mea luminată doar de-o lumină gingașă. Gândul îmi fuge de la acel personaj din hotelul cochet de pe autostradă și de la recepționera blondă și creață.

Cumva întâlnirea dintre cele două personaje îmi amintise de întâlnirea pe care o avusesem cu cea care se ciocnise de mine grăbită să ajungă la locul în care destinul dăduse unor oameni sentința. Și ea mă privise ciudat. Și în privirea ei, în acea fracțiune de secundă ce ne-a legat pe vecie, am văzut marea. Dar nu acea mare din lumea ce trezea în mine amintiri, cu fiecare cuvânt ce orbecăia prin mine în căutarea luminii, ci acea mare de neputință ce te ține prizonier în adâncul stăpânit de întuneric.

Luna îmi scaldă jumătate de chip în lumina ei neutră și degetele mele reci lasă în urmă încă o pagină din povestea în care m-am pierdut dar printre rândurile căreia mă regăsesc puțin câte puțin.

Mă întrupez în fiecare personaj care îmi apare dinaintea ochilor. Dar cumva mă regăsesc cel mai mult în personajul care încercase să mai existe, care nu-și dăduse seama dacă greșise lumea sau nu, care regăsise la întâmplare bucăți din ceea ce fusese cândva. Și o senzație de déjà vu mă cuprinse. Fusesem într-atâtea lumi până acum, trăisem atâtea vieții, dar niuna nu mi se păruse atât reală ca cea pe care o trăiam cu fiecare pagină pe care degetele mele nerăbdătoare o atingeau, dând-o la o parte.

Niciodată, nicio poveste nu reușise să mă facă să trăiesc viața fiecărui personaj în parte. Niciodată nu purtasem în suflet povară fiecărui suflet creat cu atâta acuratețe.

Sufletul îmi părăsise deodată trupul ce nu se mai mișca din locul în care se așezase dinainte de lăsarea nopții, pentru a cutreiera o lume complet nouă pentru mine. În ea nimic nu e așa cum mă așteptasem să fie. În această lume sunt un om dintr-o vară care a dispărut brusc. Sunt într-o gară, mă îmbulzesc,  să ajung într-un loc anume.

Apoi, deodată, sunt acea privire îndreptată spre doi tineri ce se iubesc cu foc, se pare. Și brusc sunt din nou în camera mea străbătută de un vânt rece de primăvară reîndrăgostită de viață, borboane mari de transpirație apărute pe frunte mi se preling pe ochii în care apar bucăți din ceea ce am trăit odată, chipuri stăpânite de suferință și de neputință. Iubiri curmate prea devreme de întâmplări cu miros de liliac.

Și brusc mi-e foame și frică, și sete. Și simt cum trec printr-o ușă albă vieți povestite în trecere. Sunt când personaj pozitiv, când personaj negativ. Mă scurg prin lume și lumea se scurge prin mine. Sunt când scriitor, când personaj. Meditez, creionez oameni, locuri și fapte.

Mâinile mângâie delicat fiecare pagină în parte, privirea îmi aleargă grăbită, sufletul îmi soarbe cu poftă fiecare cuvânt, câutând acel sens, acel mesaj ascuns printre cuvinte înșiruite pe foi aparent indiferente la cheia ce se ascunde între ele de privirea-mi ce simte că acolo-i răspunsul.

Trupul îmi fierbe de dor, acel dor de sens ce-mi lipsește. Transpirația sărată curge în neștire pe buzele-mi fierbinți. E o așteptare rece într-o noapte caldă. Aerul devine greoi. Timpul frenetic se agită în mine. Îmi sugrumă așteptarea ce moare încet. Și amintirea acelui pasaj deodată îmi străpunge ființa. Nu mă înșelasem, mesajul fremăta printre rândurile despre ei, fata cea simplă și băiatul timid cu privirea pierdută căruia aceasta îi ucise sufletul cu sânge rece. Luminița de la capătul tunelului se întrezărea treptat, cheia destinului prindea formă încet.

Întrebări mi se rostogolesc prin clipa sugrumată de vântul ce abia respira, incapabil să-și mai trăiască viața. Am eu curajul Mariei? Sunt eu capabil să curm suferința altora?  Sunt eu în stare să nu las sufletele din amintirile mele să umble goale prin lume?  Nu se aude niciun răspuns, de nicăieri. Mă simt asemenea unui filosof care nu încetează să-și pună întrebări răscolitoare. Și îmi e bine. Ciudat de bine, fiindcă înțeleg că acestea sunt doar interogații retorice. Un zâmbet delicat îmi apare în colțul buzelor umede. Înțelesesem în final care este misiunea mea în viață. Nu crezusem vreodată că poți descoperi cu adevărat care este scopul tău în viață.

Zorii unui nou început își făcuseră treptat simțită prezența, iar eu îmi adunam bucățelele de suflet de prin lumea în care alte suflete se pierduseră în tumultul unor trăiri intense, spânzurate de un timp neîndurător, obișnuit să creeze anotimpuri ce dispar brusc și oameni ce-și duc viața într-o capsulă de secunde ce mușcă din ei cu nesaț. În această lume sufletul meu își găsise leacul.

Fragment dintr-un proiect minunat…

 

Efemer strop de ploaie

Ploaie

Sursă: pixabay.com

 

Țigara moare, moare încet,

Gânduri veghează trecerea sa,

Veșnicia e-aproape, vine încet,

S-a scurs timpul din clepsidra sa.

 

În tăcerea încremenită în brațele nopții,

O lumină blândă mângâie în liniște

Mâna-mi ce curmă durerea țigării

Și așază cuvântul, pe altar, într-o carte.

 

Încremenită în cuvânt, inima bate.

Încremenit în inimă, cuvântul spune

Discursul iubirii și al mântuirii,

Eu ție-ți vorbesc, vis ce nu apune.

 

Țigara moare, moare încet,

Cuvântul doare, doare pe foaie.

Cartea îl inspiră, îl inspiră în scâncet,

Eu ție-ți vorbesc, efemer strop de ploaie.


Cuvintele de luni (liniște, gânduri, carte) s-au prins din nou în joc și au creat versuri care, poate, pot fi puse în rama unui suflet ce le va citi. Și tu, cel/cea ce citești aceste rânduri, poți lua cuvintele de luni la joc. Cuvintele de săptămâna asta sunt, delir, coliziune, luptă. Spor la scris îți doresc

Mesaj pentru iubitorii de carte

Astăzi am un mesaj pentru iubitorii de carte. Da, da, aţi citit foarte bine dragi iubitori de carte, am un mesaj important pentru voi. El se referă bineînţeles la cărţi. Ceea ce vreau să vă transmit astăzi este că, şi eu,  o mare iubitoare de carte de asemenea,  am descoperit de curând o nouă librărie online cu o mare varietate de cărţi. Această librărie se numeşte iuppy.ro. Aici voi poţi găsi cărţi din domenii diverse precum artă arhitectură şi design, beletristică, calculatoare şi It, educaţie şi învăţământ, limbi străine, ştiinţe umaniste, medicină şi multe alte domenii interesante pe care nu vi le spun, deoarece vă las plăcerea de a le descoperi singuri.

Untitled

Dacă vă întrebaţi de ce am ales să vă recomand această librărie, am să vă răspund foarte simplu. Am decis să v-o recomand pentru că de prima dată când am păşit în lumea Iuppy,  mi-au plăcut foarte mult cărţile pe care le-am descoperit aici,  şi de ce să nu recunosc,  şi promoţiile la cărţi. Atunci când dau peste o carte interesantă care poate contribui la dezvoltarea mea personală, şi dar şi  la cea  profesională, nu mă uit la bani. Dar, dacă o astfel de carte o pot lua la promoţie, mă bucur foarte mult.

Din acest motiv, am şi decis atunci când am văzut cărţile interesante care se găsesc pe această librărie online să vă vorbesc despre ea. Sunt singură că şi voi când veţi intra în această librărie, vă veţi îndrăgosti iar şi iar de cărţile puse la dispoziţia voastră. Cu ajutorul cărţilor pe care le veţi achiziţiona de aici, voi veţi avea şansa să porniţi într-o minunată călătorie numită lectură.

Această călătorie este mai frumoasă ca oricare călătorie pe care o putem face, deoarece cu ochii minţii şi sufletul putem fără probleme călători prin locuri unde niciun nu am visat să ajungem. Datorită cărţilor ne vom cunoaşte mai bine pe noi înşine, dar  vom putea cunoaşte  şi altfel de oameni, vom descoperi gândurile şi sentimentele lor ascunse printre filele cărţilor care pot fi o adevărată lecţie pentru noi. Cu fiecare carte pe care vom cumpăra din această librărie, vom deveni mai bogaţi spiritual şi informaţional.

Eu abia aştept să pornesc într-o minunată călătorie printre cele 365 de gânduri de aur ale lui Goldman Burt şi să aflu mai multe despre Elixirul dragostei de care ne vorbeşte Eric Emmanuel Schmitt. Vă invit şi pe voi să porniţi într-o călătorie minunată împreună cu Iuppy.ro şi cu cărţile pe care le găsiţi aici. Vă asigur că va fi o călătorie memorabilă de care vă veţi aminti mereu.

Citiţi dragilor, citiţi, cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, călătoriţi, luaţi lecţii de viaţă şi bucuraţi-vă de toate lucrurile minunate pe care o astfel de librărie vi le poate oferi! Lectură plăcută vă doresc!