Idei de cadouri pentru 8 Martie

Vine, vine primăvara…prin oraș e zarvă mare…cadourile pentru femei sunt căutate tare…unde oare? Grea întrebare, greu răspuns. Oare unde pot fi găsite cadourile potrivite pentru noi, femeile?

Răspunsul rapid ar fi…peste tot. La cât de multe magazine există în prezent, este imposibil să nu se găsească rapid un cadou potrivit pentru noi. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, fiindcă noi, femeile, nu acceptăm orice fel de cadou. Cei care nu și-au dat seama încă de acest lucru, trebuie să afle că femeile merită cadouri cu totul speciale.

Și cum știu că găsirea cadoului potrivit nu este niciodată ușoară, m-am gândit să ofer celor care deja se găsesc la cadourile de 8 Martie, câteva idei despre ce ar putea cumpăra unei femei (și eu mi-aș dori un astfel de cadou…).

Idei de cadouri pentru 8 Martie/ Alegeți o carte

Lectura ne permite să pătrundem într-o lume aparent necunoscută nouă, una în care descoperim un alter ego care ne prezintă universul său fermecător.

Descoperit filă cu filă, acest univers în care ne regăsim ne poartă într-o călătorie a desăvârșirii, în care visurile prind aripi și imposibilul devine posibil.

Prin urmare, dăruiți o carte celei mai importante ființei din viața voastră.

În prezent, există o mulțime de librării online sau fizice, care vă oferă șansa să faceți un cadou aparte de 8 Martie.

Indiferent ce carte veți alege, ea se poate transforma într-un dar minunat, care merită  descoperit filă cu filă. Orice carte merită citită. Orice carte pe care o citim contribuie, mai mult sau mai puțin, la autocunoaștere.

Alegeți un imens buchet de flori

Florile sunt un cadou minunat în orice moment, nu doar de 8 Martie. Dar de Ziua mamei, a soției, a prietenei etc., cu atât mai mult.

Așadar, dacă nu știți ce cadou să faceți de 8 Martie, cumpărați un buchet de flori și printre flori strecurați un plic micuț, drăguț în care puneți niște bani.

Da, știu. Poate nu este foarte elegant să oferi bani drept cadou, dar mie mi se pare un cadou mult mai practic.

Decât să cumpărați un cadou nepotrivit, mai bine oferiți bani, pentru ca persoana care îi primește să-și poată cumpăra ce își dorește.

De exemplu, dacă aș primi de 8 Martie bani, mi-aș cumpăra o carte și, bineînțeles ceva de îmbrăcat de pe https://www.neer.ro/, unde am descoperit lucruri foarte drăguțe și convenabile la preț.

Cadouri

Așadar, dragilor, vă urez succes în alegerea celui mai potrivit cadou. Sper să alegeți înțelept!

Ești invitată la un Baby Shower? Iată cu ce o poți surprinde pe viitoarea mămică!

Baby Shower: petrecere organizată în cinstea venirii pe lume a unui bebeluș, o adevărată tradiție în America, dar și în România, mai ales în ultima perioadă.Baby Shower De regulă, în cadrul acesteia, mămicile aleg să își invite cele mai bune prietene acasă, într-o atmosferă intimă, în care au loc discuții pe marginea responsabilităților pe care le va avea odată cu nașterea puiului ei. Totodată, Baby Shower presupune și completarea trusoului bebelușului care urmează să fie adus pe lume: invitatele aduc daruri utile mămicii în următoarea perioadă.

Însă care crezi că sunt cele mai potrivite cadouri pe care le poți face unei viitoare mămici?

5 daruri ideale pentru Baby Shower!

Dacă urmează să mergi la un Baby Shower în calitate de invitat, este important să îți faci simțită prezența cu un cadou frumos, menit să fie de folos graviduței. Dacă ești în dilemă, întrucât nu ai experiență și nu știi care sunt prioritățile unei mămici, urmărește propunerile de mai jos și alege ceea ce crezi că îți va surprinde prietena:

  1.  Nu vei da greș niciodată dacă alegi să oferi viitoarei mămici un set cu o serie de accesorii indispensabile în carieră de mămică. Este vorba, mai exact, de seturi cu biberoane, suzete, tetine și alte accesorii. Dacă te încântă variantă aceasta, descopera aici produsele pe care le poți oferi tinerei mămici.
  2.   Împachetează un costumaș frumos cu mesaj inscripționat, o pereche de botoșei, o căciuliță și, bineînțeles, nu uita de drăgălașele șosetuțe. Cu siguranță, îi vor fi de mare folos prietenei tale.
  3.   În mod cert, unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți face cu ocazia petrecerii de Baby Shower este leagănul-minune în care cei mici se liniștesc că prin minune dintr-o criză de plâns. Împachetează-l frumos cu o fundiță și oferă-l mămicii care, mai mult că sigur, îți va rămâne recunoscătoare. Dacă îți dorești un leagăn inedit, intra pe IlBambino.ro și alege modelul care îți place cel mai mult.
  4. În funcție de sexul bebelușului care urmează să fie adus pe lume, oferă-i tinerei mămici o bijuterie specială, în cinstea micuțului ei. Dacă e fetiță, alege o pereche de cercei, iar dacă e băiețel, poți opta pentru o brățara. Așează cadoul într-o cutiuță specială și oferă-l mămicii care va fi încântată de cadoul primit.
  5. Achiziționează un carusel muzical pe care mămica să îl atașeze pătuțului lui bebe. Alege un model de carusel cât mai colorat, pentru a stârni atenția bebelușului curios. Melodiile care vor putea fi controlate printr-o telecomandă, jucăriile atașate caruselului și culorile atrăgătoare, îl vor ține pe micuț liniștit în pătuțul lui.

Iată 5 idei de cadouri inedite pentru petrecerea de Baby Shower. Alege una dintre sugestiile menționate anterior și, mai mult ca sigur, viitoarea mămică va fi fericita posesoare a unui trusou complet pentru micuțul care urmează să vină pe lume.
Bineînțeles că lista darurilor nu se încheie aici. Lasă-ți imaginația să își spună cuvântul și oferă-i prietenei tale un cadou frumos, pe care să îl folosească cu drag.

De ziua mea voi dărui bijuterii personalizate Lovebird

În doar câteva zile voi împlini o frumoasă vârstă ( ce vârstă…e secret 🙂 ). Sunt sigură că voi primi din nou, o mulțime de mesaje frumoase și bineînțeles, multe cadouri. Ador cadourile. Din acest motiv, am decis ca anul acesta de ziua mea să-mi fac și eu un cadou. Anul acesta vreau să-mi dăruiesc o bijuterie, dar nu vreau orice fel de bijuterie. Îmi plac lucrurile diferite, speciale. Alegerea unei bijuterii speciale este întotdeauna dificilă. Iar acum că trebuie să mi-o cumpăr mie e și mai dificilă.

Oare ce mi-aș putea cumpăra? Oare ce mi-ar bucura sufletul anul?  Bijuteriile sunt mereu ispititoare. Am o mulțime, dar niciodată nu mă satur de ele. Vârsta pe care o împlinesc este din punctul meu de vedere specială, de aceea cred că și bijuteria trebuie să fie specială, trebuie să mă reprezinte. Ce bijuterie poate oare să mă reprezinte cel mai bine? Bineînțeles, o bijuterie personalizată. Colierul inimă cu literă din aur de 14 k Lovebird, pe care vreau să mi-l dăruiesc, mi se pare cadoul perfect.

colier cu inima si litera

De ce sunt așa încântată de o astfel de alegere? Fiindcă este una specială și plină de mister, iar pe mine mă fascinează misterul. Inițiala unui nume într-o inimă poate spune multe…îi voi lăsa pe ceilalți să descopere misterul literei pe care o voi alege… O voi purta cu mare drag! Va fi cu un cadou de care mereu îmi voi aminti…

Și fiindcă nu aș fi împlinit o frumoasă vârstă, dacă nu mi-ar fi dat viața Mama, cred că de ziua mea, în semn de mulțumire pentru că pentru omul de ieri, omul de astăzi și omul de mâine,  se cuvine să-i dăruiesc și ei un cadou. Bineînțeles îi voi dărui tot o bijuterie personalizată. Cadoul pentru ea va fi un colier cu mesaj personalizat din aur de 14 karate.

banut personalizat

Este un cadou minunat, deoarece pe acest bănuț pot apărea câteva versuri special scrise pentru ea. Cu siguranță se va emoționa, atunci când i-l voi dărui și va citi:

Mamă…
Eşti izvorul vieţii
Eşti surâsul dimineţii
Eşti alinarea inimii
Eşti oceanul infinit al iubirii
Mamă…
Ești totul pentru mine.

Voi ce cadouri ați alege pentru o zi specială?