Mă dor

Mă dor cuvintele nescrise
Pe drumul vieții prescrise
Cu o iubire ce moare
Plângând pe altarul
Clipelor ce ei i-au spus adio.

Dor

Mă dor pașii făcuți
Prin vremuri
Care-și scutură povara grea
A zilelor ce netrăite au trecut,
Lăsând în urma lor
Un covor de șoapte mute
Care strigă după ajutor
În felul lor,
Dar nu are cine e să le-audă.

Mă dor nopțile albe
Pline de visuri de amor
Spulberate de viscolul iernatic
Care a înghețat și luna
Ce-mi lumina speranța
Care din calea sorții
Nu vrea nicicând
Să se abată.

Mă dor
De dor
Și gândurile înlăcrimate,
Și zâmbetul răpus
De vântul rece
Ce-a înfrigurat privirea
Care cândva era atât de caldă.

Mă dor
Și anotimpurile ce peste mine au trecut,
Sufletul mi l-au dezgolit
Și au lăsat amintirile
Să-l ningă.

Strigătul verii

S-aude vocea verii
Pe drumul anotimpurilor
Ce vin și se duc.
Mă strigă.
Tresar, și rog timpul
Să se oprească nițel din zbor,
Să-și odihnească
Ale sale aripi ce fâlfâie neîncetat,
Și să-mi mai lase vara.
Dar rugămintea mea e în zadar.
Timpul tot zboară,
Vara-mi răpește,
Sufletul mi-l răcește,
Copacii mi-i golește.
Ce jale,
Ce dor,
De soare zâmbind,
De păsări cântând
În zori dimineața,
De pomi înfloriți,
De frunze trăind
Of, mă părăsește iar vara,
Mă îmbrățișează iar toamnă,
Și îmi așterne la picioare
Un covor de frunze arămii
Și în suflet doar gânduri pustii
Ce îmi șoptesc în tăcere
Să accept ceea ce timpul îmi oferă.

Un singur chip

un singur chip

 

Două lumi

Un singur chip

Două anotimpuri

Trecut şi prezent

În ringul vieţii

Zi de zi se-nfruntă

În timp ce de pe margine

Le arbitrez

Privind înapoi şi mergând înainte

Cu paşi mici nesiguri

Spre viitorul

Ce pare totuşi că

Timid  îmi surâde

Fericit că prezentul e hotărât

Să nu cedeze în lupta grea

Cu neîndurătorul trecut

Ce mă împiedică

Să merg

Privind doar înainte.