Adio

Adio frunză bătută de vânt
Bun venit vis sângerând
Anotimp dezbrăcat de dorințe vii
Te aștept de mult să-mi oferi
Cheia bătrânului oraș
Care înghite necontenit
Îndrăgostiți începători
Experți ai singurătății
Ce se pierd prin labirintul trăirii divine
Când Dumnezeu le pune dragostea în inimă
Iar iubirea le devine și lună, și soare
Și pământ, și apă, și aer.

Adio Frunza

Adio surâs al stelelor târzii
Bun venit glas ce se pierde în noapte
Bun venit lacrimă ce regretă apusul
Codrilor complici ai iubirilor mari.

Adio gând străin ce-mi cutreiera visul
Adio, ne vom revedea dincolo
De ceața ce-mi împiedică pasul
Să atingă calea spre iubirea eternă
A sufletelor care niciodată nu mor.

Zborul iubirii

Mi s-a trezit iubirea
Și zborul și-a luat.
Nu am să plâng
Fiindcă a plecat
Pe tine să te caute în neant.

M-ai dat uitării
Dar n-am niciun regret
Fiindcă într-un anotimp
Pe drumul vieții
Noi doi ne-am cunoscut.

Probabil,
Dacă iubirea mea
Te-ar fi găsit la timp,
Noi doi am fi făcut același pas
Pe calea inimilor
Ce bat la unison.

Ce păcat!
Iubirea s-a înălțat
Și dă din aripi
Printre norii înlăcrimați.
Nu a întânit-o pe a ta,
Ea se pare…
Că surâde…
Privind spre Soare.