Inimă vândută

Inimă Vândută
Iubirea s-ascunde prin cuiburi de gânduri,
semințele apusului mi se plimbă prin vene,
neliniștea pictează-n memorie săruturi
din vremea de glorie a inimii vândute.

Se scurg orele prin mine, în ploaie.
Celulele trupului stârnesc războaie.
Mi-atacă inimă ce tace, pierdută,
de soartă se simte vândută.

Norii prevestesc iar furtună,
se prelinge din sufletul mut
o lacrimă ce naște în țipăt
de toamnă, un curcubeu
de iubire lăsat ca amintire
într-o inimă vândută.

Iubite, știi?

 

Iubite

Se ofilește iubirea, iubite, știi?
N-ai vrut licoare veșnică să-i fii.
I-ai lăsat inima să cadă în abis
Și sufletul să piardă și ultimul vis.

Un strop de fericire ei i-ar trebui.
De un sărut fierbinte, pe frunza verde-gălbui,
Iubirea ar avea nevoie, la viață să revină,
În inima ce răvnește una cu a ta să devină.

Iubite, de ce în amintire tu te-ai prefăcut?
De ce îmi bântui visele cuminți?
În sufletu-mi durerea lăcaș și-a făcut,
Nu ascultă de ale mele fierbinți rugăminți.

Iubite, știi, peronul vieții e acum, pustiu.
Doar zorii dimineții îl mai luminează.
Salvare n-am putut să-i fiu,
Mormânt îi e iubirii care se dă vitează.

Se luptă cu moartea,
În fiecare zi, aceasta sentința îi semnează.

Ai plecat

Ai plecat și ți-ai lăsat iubirea
în sufletul meu deschis inimii tale.
N-ai zis nimic. 
Te-ai lepădat de ea,
și ai plecat luând cu tine
doar timpul și clipele sale.
Poate nu știi, poate nu-ți pasă,
Sufletul meu însă te-așteaptă
să vii să-i dăruiești inima ta.

Ai Plecat


Ai plecat și ți-ai lăsat,
la colț de stradă,
amintirea prin timp rătăcită.
Te caută prin foșnet de frunze moarte,
și încearcă să-nțeleagă
ticăitul ceasului care-i trezește
dragostea pribeagă.
Ai plecat și ți-ai lăsat gândul
printre cuvinte așezate pe o foaie de hârtie
(de)vreme îngălbenită.
Ai plecat și ți-ai lăsat
umbra chipului pe frunza veșnic verde
a sufletului meu.
Ai plecat și ți-ai lăsat
nostalgia clipelor moarte,
prin păduri de sentimente curate.
Pasul meu le calcă, ele nu mai simt durerea.
Le privesc cum dorm, îmbrățișându-le tăcerea.
Ai plecat…distanța pe noi acum ne desparte.

Splendoare violet

Splendoarea violet a amintirii de catifea
Îmi mângâie ochii întunecați ai inimii,
Care pășește timid prin lumea de cafea,
Sorbind din aroma amară a patimii.

Arșita nopții albe, clipa de altădată mi-o mistuie.
Cenușa ei, pasul grăbit al vântului mi-o calcă.
Parfumul violet în vis mă bântuie,
Trezindu-mi glasul mut, în joacă.

Amețitoare e mireasma gingașei flori
Ce înflorește în primăvara trecută
Prin codrul dorului care îmi dă fiori
Și în care răsună iubirea cuibărită
Printre petalele ce vorbesc în șoaptă.

Splendoarea violet vraja și-o răspândește
Peste marea speranței ce se gândește
La valul de clipe ce vorbește
Despre amintirea care, pe veci, ne unește.

Nu am uitat

Nu am uitat
Cum soarta din întâmplare
Pașii spre tine într-un vis de primăvară mi i-a purtat,
Cum inima la harpă o serenadă mi-a cântat,
Iar sufletul de fericire mi-a dansat.

Nu am uitat
Adierea caldă a vântului care ne-a învăluit iubirea mută
Ce s-ascundea în sufletul trezit de iubirea surdă.
Am tot strigat-o, dar nici că a putut s-audă.

Nu am uitat
Privirea caldă ce-mi tot spunea:
Rămâi, rămâi…nu pleca…
Dar soarta de mână m-a luat…
Și am pășit printr-o ploaie de gânduri timide,
La piept strângând amintirea ta.

Nu am uitat…
Nici amintirea nu a putut să uite…
Și stă mereu în al meu suflet
Pictând un tablou abstract din frânturi de clipe trăite
Într-un vis trecut de primăvară.