Cum ne putem întări sistemul imunitar pentru a ne „ apăra” de inamicul invizibil nr. 1 

Nu am crezut vreodată că am să ajung să trăiesc ceea ce trăim în această perioadă. În fiecare dimineață când mă trezesc am impresia că ceea ce am trăit și auzit cu o zi înainte este doar un vis urât.

Deschid televizorul și ceea ce văd sau aud îmi demonstrează că nu am visat nimic, că ceea ce am trăit ieri a fost pură realitate, o realitate de coșmar.

De la un minut la altul apar noi date despre pandemie. Mulți își dau părerea, apar atât de multe informații încât nu știi pe care să le crezi și pe care nu.

Este cumplit. Suntem atacați de un inamic invizibil care, până în prezent, s-a devenit greu de ucis. Ce ironie…a trebuit să apară un inamic invizibil pentru a ne da seama că toți suntem egali în fața morții. Că între cel bogat și cel sărac nu există vreo diferență.

A sosit timpul să ne amintim ce înseamnă să fii om, să trăiești alături de ceilalți, să împarți cu cel asemeni ție și bine, și răul. A sosit timpul să ne concentrăm asupra binelui nostru și al celuilalt de lângă noi.

Cum putem să ne „apărăm” contra acestui inamic invizibil?

Mulți spun că, în contextual actual al pandemiei care înspăimântă omenirea, întărirea sistemului imunitar[1] ar trebui să fie una dintre prioritățile noastre.

Potrivit specialiștilor este foarte important să avem un sistem imunitar care să funcționeze corespunzător, care să recunoască antigenii și să poată forma anticorpi.

Având în vedere că nu există încă un vaccin contra coronavirsului, nici tratamente antivirale eficiente pentru a lupta contra acestui virus, specialiștii sunt de părere că este imperios necesară stimularea sistemului imunitar pentru prevenirea bolii.

Din nefericire, numărul celor infectați și al celor răpuși de acest inamic invizibil crește. În această situație nu putem acționa decât preventiv.

Cum ne putem întări sistemul imunitar?

Un rol important în întărirea sistemului imunitar îl joacă alimentația.

Deși stresul este foarte mare, desi mintea ne zboară la problemele care din ce în ce mai apăsătoare, nu trebuie să neglijăm orele de masa. Trebuie să ne alimentăm corespunzător.

Trebuie să facem mișcare. Știu, trebuie să stăm în casă. Dar putem face mișcare și în casă. Trebuie doar să profităm de orice sarcină domestică.

Dacă nu avem aparate de gimnastică putem folosi un scaun sau canapeaua. Astfel, putem face abdomene, exerciții pentru triceps, genoflexiuni sprijinind spatele de un perete, flotări.

De asemenea, este indicat să evităm fumatul ( având în vedere că s-a demonstrat că modifică funcționarea celulelor imune) și consumul exagerat de alcool

Nutrienți cheie pentru îmbunătățirea sistemului imunitar

În acest sens, există o mare varietate de minerale care îndeplinesc diferite funcții în organism, dar două dintre ele par a fi fundamentale pentru comportamentul sistemului de apărare: seleniu și zinc.

Studii recente au arătat că o concentrație adecvată de seleniu în sânge permite sistemului imunitar să apare mai bine organismul contra virușilor. Coronavirusul se pare că nu face excepție.

Alimentele bogate în mod natural în seleniu sunt în special scoicile și nucile. Este prezent și în produsele de origine animală, cum ar fi puiul, carnea de vită și legumele și leguminoasele cu frunze verzi.

Întărim Sistemul Imunitar

Potrivit specialiștilor în nutriție se pare că organismul uman nu este capabil să sintetizeze seleniul, prezența sa depinde de aportul alimentelor care îl conțin și, la rândul său, seleniul din acestea depinde de cât de bogat în seleniu a fost mediului în care au crescut.

De asemenea, aceștia consideră că, datorită consumului scăzut de alimente marine și a prezenței scăzute a seleniului în soluri, nu se mențin nivelurile suficiente și, de obicei, seleniul trebuie suplimentat.

Cu toate acestea, nu orice supliment de seleniu este la fel de eficient, astfel încât să-și facă efectul și ofere cele mai mari beneficii.

Aportul acestui mineral trebuie să fie unul ridicat, iar pentru asta este necesar să se țină seama de factorii care cresc sau împiedică absorbția acestuia, consideră nutriționiștii.

Celălalt mineral cheie din sistemul de apărare este zincul, ale cărui beneficii legate de sistemul imunitar au fost descrise de savantul Ananda Prasad, care în anii ’70 și-a dat seama că acest mineral ar putea ajuta organismul să se scurteze sau să reducă severitatea simptomelor de răceală.

Însă, unii specialiști imunologi sunt de părere că nu putem produce zinc în organism. Prin urmare, trebuie să-l obținem din alimentație.

Zincul este un mineral cu un rol important în combaterea infecțiilor. Acesta se găsește în carne roșie, fructe de mare, leguminoase, semințe și ciocolată neagră.

După cum se poate observa, important este să nu renunțăm la activitatea fizică, chiar dacă stăm în casă. De asemenea, trebuie să consumăm alimente sănătoase, care ne pot ajuta să ne întărim sistemul imunitar.

Totodată, este important să nu ne pierdem speranța. Vom trece peste asta. Într-o zi vom putea ieși din casă fără teamă, vom putea să-i îmbrățișăm pe cei dragi.

Până atunci nu ne rămâne decât să fim răbdători. Trebuie să înțelegem că unde nu este răbdare, acolo nu este nici iubire (Sfântul Grigorie Dialogul).

Așadar, să iubim, dragilor! Nu există armă mai puternică decât iubirea. Să #stămacasă în numele iubirii față de noi înșine și față de ceilalți!


[1] Sistemul imunitar este sistemul de apărare al organismului împotriva organismelor infecțioase și altor invadatori. Printr-o serie de pași numiți „răspunsul imun”, sistemul imunitar atacă organismele și substanțele care invadează sistemele organismului și cauzează boala.

Sistemul imunitar este format dintr-o rețea de celule, țesuturi și organe care lucrează împreună pentru a proteja organismul. Celulele menționate sunt celulele albe din sânge (leucocite) de două tipuri de bază, care se combină pentru a găsi și distruge substanțele sau organismele care provoacă boala.

Leucocitele sunt produse sau depozitate în diferite locuri ale corpului, inclusiv timusul, splina și măduva osoasă. Din acest motiv, aceste organe sunt numite „organe limfatice”. Leucocitele sunt, de asemenea, depozitate în mase de țesut limfatic, în principal sub formă de ganglioni limfatici, care se găsesc în tot corpul.

În organism, leucocitele circulă spre și dinspre organe și noduri prin vase limfatice și vase de sânge. În acest fel, sistemul imunitar funcționează într-un mod coordonat pentru a controla organismul în căutarea de germeni sau substanțe care pot cauza probleme.

 

Alimente care te ajută să slăbești cât stai acasă în perioada pandemiei

În prezent, trăim vremuri grele. Din acest motiv, mai mult decât oricând trebuie să avem grijă de alimentele pe care le consumăm. Fiindcă suntem nevoiți să stăm în casă, consider că avem obligația de a ne controla dieta, deoarece lipsa exercițiilor fizice ne poate face să ne îngrășăm.

Dacă vrei să pierzi în greutate, trebuie să urmezi o dietă variată din care să facă parte legumele, fructele și alimentele sățioase. Așadar, nu renunța la ouă, leguminoase, lactate și lichide.

Este adevărat. Ne aflăm în postul Paștelui, dar având în vedere situația dificilă prin care trecem, cred că, înainte de toate, trebuie să ne gândim la sănătatea noastră. Dzeu vede, înțelege și iartă. Cu toate acestea, decizia îți aparține. Trebuie să faci ceea ce crezi că te va face să te simți bine fizic și spiritual.

Dacă ți-ai propus să slăbești, trebuie să conștientizezi că nu există o metodă miraculoasă. Reține că pierderea în greutate necesită un efort din partea persoanei care urmează o dietă. Nu este o sarcină ușoară, cu atât mai puțin în momentele în care nu faci mișcare și ai și frigiderul atât de aproape.

Există multe suplimente care te pot ajuta să îți atingi obiectivele. Cu toate acestea, trebuie să ai mare grijă în privința dietei pe care decizi să o urmezi. Sub nicio formă nu trebuie să-ți pui sănătatea în pericol.

Va trebui să-ți controlezi caloriile și să oferi organismului toți nutrienții de care are nevoie, pentru a te bucura de sănătate.

O dietă nu ar trebui să fie niciodată o pedeapsă, trebuie să o privești ca pe o chestiune temporară care te ajută să-ți atingi un scop realist.

Trebuie să înveți să mânânci bine. Schimbarea obiceiurilor alimentare este mai scumpă decât respectarea unei diete stricte timp de o săptămână, în care vei pierde un kilogram și jumătate.

Iată câteva dintre alimentele pe care le poți consuma pentru a slăbi într-un mod sănătos.

Alimente pe care trebuie să le consumi pentru a pierde în greutate

Proprietățile următoarelor alimente te vor ajuta să slăbești. Lasă-ți imaginația să zboare prin bucătărie și profită de beneficiile următoarele alimente:

Ouă

Ouăle au fost mereu în centrul atenției, mulți spun că îngrașă, mulți spun că au colesterol și alții care sunt foarte benefice.

Se pare că, atunci când le consumăm inteligent, adică maxim 3-4 ouă pe săptămână (trebuie ținut cont și preparatele care conțin ouă, nu doar de oul ca atare), acestea sunt foarte benefice pentru sănătate și ne ajută să ne controlăm greutatea.

Oul este un aliment foarte bogat în aminoacizi esențiali și grăsimi sănătoase. Ne ajută să creștem masa musculară și să prelungim senzația de sațietate.

Pe de altă parte, vitaminele și mineralele sale ne oferă tot ceea ce avem nevoie pentru a ne simți sătui și plini de energie. Din acest motiv și nu numai, este un aliment perfect, care merită inclus în dieta ta.

Legume cu frunze verzi

Legumele cu frunze verzi sunt deosebit de benefice pentru pierderea în greutate și menținerea unei greutăți sănătoase. Merită să le iei în considerare din următoarele motive:

Legumele sunt sărace în calorii și bogate în antioxidanți. În plus, aceste alimente susțin funcționarea metabolismului, ajutându-ne la arderea grăsimilor acumulate.

Ele conțin o cantitate mare de fibre. Sunt alimente foarte sățioase.

Ajută la scăderea absorbției colesterolului rău.

Carbohidrații pe care ni-i furnizează sunt cu absorbție lentă și absorb în mod regulat glucoza.

Poți consuma spanac, varză, diferite tipuri de salate.

Alimente

pixabay.com

Piept de pui

Una dintre cele mai apreciate cărnuri când vine vorba de dietă este carnea slabă de pui. Este un aliment foarte versatil. Conține proteine ​​de înaltă calitate și ajută la întărirea masei musculare. Pe de altă parte, favorizează performanțele fizice și psihice, este bogat în calorii, sațios, dar cu toate acestea ne împiedică să luăm în greutate.

pixabay.com

Legume

Deși sunt mai bogate în calorii decât carnea de pui, legumele merită introduse în dietă, deoarece îți oferă energia de care ai nevoie, fiind bogate în proteine, fibre, vitamine și minerale.

Conțin puțini acizi grași, așa că ne fac să ne îngrașăm. Cu toate acestea, sunt foarte apreciate pentru aportul lor de energie. Legumele sunt ca un combustibil pentru corpul nostru. Este important să consumi legume pentru a elimina colesterolul rău din sânge.

pixabay.com

Avocado

Este o opțiune delicioasă pe care trebuie să o iei în considerare pentru a te bucura de un organism sănătos. Este un aliment plin de nutrienți esențiali.

Acizi grași sănătoși împreună cu carbohidrații te ajută să-ți îmbunătățești metabolismul.

Pe de altă parte, în ciuda faptului că este un aliment bogat în calorii, este eficient în combaterea obezității. Vitamina E și mineralele esențiale protejează organismul contra stresului oxidativ și îmbătrânirii.

pixabay.com

Fructe uscate

Fructele uscate, în ciuda faptului că sunt foarte bogate în calorii, sunt foarte benefice organismului. Trebuie însă să le consumi cu atenție. Nu trebuie să consumi mai mult de 30 de grame pe zi. Sunt o gustare foarte sănătoasă de luat între mese.

Ele te ajută să fii în formă fizic și mental. În plus, fibra dietetică ajută organismul să se simtă sătul mai mult timp.

pixabay.com

Cereale integrale

Cerealele integrale, cum ar fi pâinea integrală sau semințele, ajută la pierderea în greutate fără a-ți afecta în mod direct sănătatea. Acestea sunt bogate în fibre, contribuind la îmbunătățirea digestiei.

Sunt mult mai sățioase decât produsele din făină albă și cele rafinate. În plus, conțin acizi grași omega 3 care previn balonarea și apariția colesterolului rău în sânge.

Carbohidrații sunt absorbiți lent, nu îți va fi foame o perioadă mai lungă de timp. Vei avea sufucientă energie pentru a desfășura o activitate fizică chiar și în casă.

Alimente

În aceste săptămâni de izolare la domiciliu, nu ezita să introduci aceste alimente în dieta ta. Ai grijă de corpul tău pentru a te bucura de sănătate în această perioadă grea. Nu-ți neglija dieta în aceste săptămâni, deoarece te-ai putea simți fără vlagă. Gândește pozitiv! Simte-te la fel!

Urmează o dietă sănătoasă și fă zilnic câteva exerciții ușoare. În felul acesta organismul tău va fi în permanență activ, putând pierde mai ușor în greutate. Succes și multă sănătate îți doresc!

Mituri despre alimentația câinelui tău

Ai un câine și îți faci griji cu privire la alimentația potrivită pentru el? Te înțeleg perfect.

Alimentația unui câine este un lucru cu adevărat important. Nu de puține orice mi-am făcut griji cu privire la acest aspect atunci când m-am gândit la sănătatea prietenei mele necuvântătoare.

În prezent, sunt foarte multe mituri răspândite. Din păcate, ne lăsăm influențați de ele și nu mai reușim să ne dăm seama care este cea mai potrivită alimentație pentru câini.

Din acest motiv, este foarte important să stabilim ce este adevărat și ce este fals din ceea ce citim în mediul online.

Trebuie să reținem faptul că alimentația câinelui trebuie să fie întotdeauna una echilibrată, deși uneori îi satisfacem și câte un capriciu. Dar oare cum poți să reziști acelui suflet care te privește direct în ochi și în limbajul său specific îți spune că vrea și el din ceea ce mănânci tu?

De aceea, trebuie să știi ce să-i dai sau ce să nu dai, astfel încât să-i protejezi sănătatea.

Alimentatia cainelui

pixabay.com

  Mituri despre alimentația câinelui tău/Câinii nu trebuie să mănânce oase

Deși foarte multă lume crede că oasele pot fi consumate de către câini, adevărul este cu totul altul.

Oasele pot provova leziuni grave câinilor. Prin urmare, faptul că oasele pot fi consumate fără probleme de către câini, este unul dintre cele mai răspândite mituri.

Dacă totuși intenționezi să îi dai oase câinelui tău, trebuie să știi că acestea trebuie gătite înainte.

Astfel, vei evita afectarea sistemului digestiv al câinelui. De asemenea, este bine să nu îi dai să roadă coaste sau oase de porc, deoarece acestea se pot așchia și provoca leziuni destul de importante  animalul tău de companie.

Desigur, pe de altă parte, se spune că oasele sunt bune pentru curățarea și întărirea dinților. Însă cel mai bine este să îi dai oase doar pentru a se juca cu ele, având grijă să nu le mănânce.

 Ouă și ulei pentru păr mai mătăsos

Cu toții ne dorim ca animalele noastre de companie să aibă blana mult mai mătăsoasă și mai strălucitoare.

Miturile referitoare la alimentația câinilor indică faptul că atât uleiurile, cât și ouăle sunt perfecte pentru acest lucru. Gălbenușul este o sursă bună de minerale și vitamine, dar nu și pentru câini. Același lucru este valabil și pentru albuș. Deci, trebuie să acorzi atenție și acestui aspect.

Cel mai bun lucru este să îi oferi o dietă echilibrată și să îl piepteni în mod regulat, dacă vrei ca blana să-i strălucească mereu.

Câinii consumă aceleași alimente ca noi

Este un alt mit despre dieta câinilor, de asemenea, foarte răspândit.

Multe persoane hrănesc câinii cu resturi alimentare, dar nu este corect.

Trebuie să acorzi mare atenție alimentației pe care i-o oferi câinelui tău, deoarece sistemul său digestiv poate fi mai delicat decât al nostru.

Există alimente pe care sistemul lor digestiv nu le digeră bine. Asta nu înseamnă că nu îi poți da din când în când ceea ce îi place. Nu trebuie însă să îi dai prea mult.

Lapte pentru puii de câine

Îi vedem atât de mici și neajutorați, încât le dăm lapte de vacă, însă nu este deloc indicat.

Întrucât conține cantități mari de lactoză și, de asemenea, zaharuri, nu este deloc bine  digerat de animale și cu atât mai puțin atunci când aceștia sunt încă pui.

Prin urmare, dacă câinelui este încă mic nu trebuie să îi dai lapte, fiindcă dacă îi dai există șanse mari să vomite și să facă diaree.

Alimentația câinilor trebuie să fie variată

Poate pentru că ne place să ne diversificăm alimentația, credem că și câinii au nevoie de o astfel de alimentație. Dar nu este așa. Cel mai bine este să întrebi medicul veterinar despre tipul de hrană și cantitatea corespunzătoare pentru câinele tău, în funcție de greutatea sau rasa sa.

Astfel, vei ști ce trebuie să mănânce în fiecare zi și cât. Mai mult, dacă îi schimbi brusc hrana de zi cu zi, câinele poate suferi de probleme digestive.

Mâncarea trebuie să fie mereu la dispoziția câinilor

Da și nu. Trebuie să-i dai de mâncare câinelui, dar după un program bine stabilit. În felul acesta sistemul său digestiv va funcționa mult mai bine. Dacă îi lași farfuria plină, el va mânca într-un mod necontrolat și nu îi va fi bine.

Sper că informațiile dezvăluite să te ajute să te bucuri cât mai mult timp de prietenul tău necuvântător.

 

Câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă

Este foarte important să știm câte ore ar trebui să dormim în funcție de vârstă. Somnul variază de-a lungul vieții, există diverse studii cu privire la acest aspect. Fiecare etapă a vieții corespunde unor parametri și tipare legate de somn în funcție de stadiul vieții, orele de somn de care avem nevoie pentru a recupera energie și a avea o atitudine bună a doua zi.

Trebuie să acordăm importanța pe care o merită orelor de somn în funcție de vârsta pe care o avem. Dormitul insuficient poate duce la probleme grave de sănătate dacă nu ne odihnim în acele ore. Cu toate acestea, dacă depășim orele de somn, nici pentru noi nu este sănătos. Somnul este un proces fundamental pentru organism și recuperarea lui, în special pentru creier. Perioada de timp în care fiecare persoană trebuie să doarmă va depinde de mulți factori. Deși este adevărat, sunt ore de somn recomandate în funcție de vârstă despre care vă voi spune mai multe în cele ce urmează.

Câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă/ Importanța unui somn adecvat

De fapt, trebuie să încep spunând că orele de somn sunt o cifră aproximativă, este foarte dificil să determinăm brusc timpul. Există adulți tineri care dorm între 5 și 6 ore și pentru ei funcționează perfect, cu toate acestea, există alții care trebuie doarmă 9 ore pentru a putea lucra corespunzător a doua zi. Pentru a ști dacă dormim suficient, trebuie să fim conștienți de mesajele pe care corpul nostru le generează și ni le spune.

Dacă o persoană se simte adormită în timpul zilei.

Este irascibilă.

Dacă ne simțim obosiți.

Dacă se întâmplă acest lucru, este posibil să nu ne odihnim suficient în timpul orelor de somn. Când o persoană se trezește dimineața și în câteva minute, adoarme din nou, este prosibil să nu fi avut o noapte bună.

Dormi

Sursă: unsplash.com

Ore de somn recomandate în funcție de vârstă

Iată care sunt orele recomandate în funcție de vârsta persoanei. Studiul a fost realizat de  cei de la National Sleep Foundation (NSF), și dezvăluie acele ore minime și maxime în funcție de vârstă.

Nou-născuții dorm între 14 și 17 ore pe zi.

Bebelușii între 4 și 11 luni dorm între 12 și 15 ore pe zi.

Copii mici de la 1 la 2 ani între 11-14 ore.

Copiii între 3 și 5 ani dorm între 10 și 13 ore.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani pot dormi între 10 și 13 ani.

Adolescenții între 14 și 17 ani ar trebui să doarmă între 8 și 10 ore.

Adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani ar trebui să doarmă între 7 și 9 ore.

Vârsta mijlocie de 26 și 64 de ani, ar trebui să doarmă între 7 și 9 ore.

Persoanele în vârstă sau adulții peste 65 de ani, în mod ideal se odihnesc între 7 și 8 ore.

Cum afectează orele de somn

Această relație între ore și somn se datorează anumitor factori pe care îi voi analiza în continuare.

Bebelușii au nevoie de mai mult somn decât un adult, deoarece este esențial pentru dezvoltarea lor fizică și psihologică. În timpul  somnului, organismul copiilor generează  mai mult hormon de creștere. Un hormon fundamental care modulează creșterea organelor și dezvoltarea sistemului nervos.

În mod similar, bebelușii și copiii sunt în proces continuu de învățare. Doar prin somn reușesc să organizeze și să remedieze informațiile primite în timpul zilei.

Pe de altă parte, în adolescență există o nepotrivire temporară a ciclului circadian, care este ceasul nostru biologic intern. Acest  ne face să dormim noaptea și stăm treji în timpul zilei.

De-a lungul timpului, s-a constatat persoanele în vârstă tind să se culce mai devreme și apoi să se trezească și mai devreme. Ele preferă să profite din plin de orele din timpul zilei și să se odihnească când soarele apune.

Dacă nu ne odihnim bine noaptea pot apărea probleme de sănătate.  Odihna este foarte importantă, nu doar pentru că ne simțim bine, ci și pentru că organele au nevoie de refacere  după activitatea din timpul zilei pentru a face față a doua zi. 

Mie îmi place să dorm! Ție?

Sucul de portocale și beneficiile sale

Sucul de portocale este băutura cea mai des consumată la micul dejun datorită caracteristicilor și beneficiilor sale. Mulți oameni se bucura de gustul său, dar ei trebuie să știe că, dacă vor ca portocalele să fie benefice pentru sănătate, din acestea trebuie făcut mereu suc proaspăt. Sucurile comercializate pe piață nu au aceleași proprietăți și, de multe ori, conțin zaharuri și aditivi care nu sunt recomandate pentru sănătate. Dacă doriți să vă bucurați de beneficiile sucului de portocale, consumați-l proaspăt. Preparați-l chiar voi. Iată câteva dintre beneficiile sale.

Sucul de portocale si beneficiile sale

Sucul de portocale și beneficiile sale

Îmbunătățește sistemul imunitar

Portocalele și sucul de portocale sunt o sursă inepuizabilă de proprietăți extraordinare. Este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, care poate fi adăugată la dietă. Un singur pahar de suc de portocale are peste 200% din necesarul de vitamina C al corpului în timpul zilei. Vitamina C, de asemenea, cunoscută sub numele de acid ascorbic, funcționează ca un antioxidant primar în organism, ajutând la distrugerea sau neutralizarea radicalilor liberi înainte ca aceștia să afecteze sistemele corpului.

Organismul are nevoie de vitamina C pentru a stimula alte aspecte ale sistemului imunitar. În plus, acidul ascorbic este unul dintre componentele fundamentale ale colagenului necesar pentru recuperarea și regenerarea celulelor și creșterea țesutului nou.

Previne cancerul 

Vitamina C acționează ca un antioxidant, iar una dintre cele mai importante funcții este de a preveni cancerul. Antioxidanții păstrează ADN-ul din celulele sănătoase prin prevenirea mutației în celulele canceroase, astfel că antioxidanții, cum ar fi vitamina C, sunt prima linie de apărare pentru cancer și alte boli grave. Pe lângă vitamina C, sucul de portocale conține, de asemenea, hesperidina, care ajută la reducerea creșterii tumorii și chiar stimularea apoptozei sau moartea celulară a celulelor canceroase. Deși trebuie continuate cercetările pentru a fi concludente, sucul de portocale este, de asemenea, legat de prevenirea cancerului de colon.

Proprietăți detoxifiante

Pe lângă vitamina C, sucul de portocale este, de asemenea, foarte bogat în vitamina A, care acționează ca un antioxidant moderat. În plus, sucul de portocale detoxifică organismul prin creșterea funcției rinichilor. Vitamina A a fost mult timp legată de sănătatea oculară și întreținerea acesteia. Puteți introduce în dieta voastră suc de portocale pentru a îmbunătăți sănătatea oculară.

 Controlează colesterolul

Colesterolul este unul dintre cele mai periculoase motive care pot provoca boli cardiovasculare, așa că trebuie făcut orice pentru reducerea sa. Acestea nu sunt doar câteva dintre beneficiile sucului de portocale pentru sănătatea organismului nostru, dar care ne indică că ar fi bine să-l includem în dieta de zi cu zi. În fiecare dimineață, un suc de portocale proaspăt  va fi o opțiune excelentă pentru stimularea sănătății noastre.