Chip curcubeic

Chip Curcubeic

În țipătul primăverii
O umbră roșiatică
Mi se-agață de suflet
Și execută în el un triplu salt perfect.

Necunoscuta atletă se unduiește în gând,
Rotiri în timp execută prin mine
Și chipul și-ascunde în adâncul confuz.
De-ar fi arbitru să-i fiu, un 10 perfect să îi dau,
Nu pot, nu-i cunosc al său nume.

Pașii săi mărunți, delicați,
Trupul său zvelt, țărm rătăcit de mult,
Privirea sa, flacără nestinsă,
Glasul său, răsărit nemuritor
Îmi pictează cu pasiune în zbor
Chipul curcubeic de care mi-e dor.

Inefabil dor

Inefabil dor
Curge călător
Devenind izvor
De lacrimă sfântă
În privirea inalienabilei iubiri
Dintr-un suflet imuabil
Ce luptă-n zadar cu-un apus malefic
Al pasiunii strânse într-un buchet
De reminescențe ale unei mări de trăiri
Secate de arșița clipei
Care aparent a murit
În brațele inimii tale,
Himeră a inimii mele
Ce trăiește într-o
Asiduă frământare
Plămâdită în covata timpului necruțător
Cu dragostea din noi.

Inefabil Dor

Inefabil dor,
Rază de lumină
În întunericul nimicului
Ce adăpostește iubirea dintre noi
Care își scrie testamentul
Cu lacrima fiecărei ploi.

Un vers, doar un vers

Vers

Un vers, doar un vers,
Atât ar putea fi viața
În acest univers,
Dar… viața-i un zid
Ridicat pe tărâmul unui vis,
Pe care sălășluiesc clipe zgribulite
De frigul eternității
Care le cuprinde în liniștea
Buzelor pecetluite în zbor.

Un vers, doar vers,
Atât ar putea fi viața
Ce licărește divers,
Dar…viața e-o roată
Rostogolită din mers
De iluzia renașterii
Din timpul pervers.

Un vers, doar vers,
Atât ar putea fi viața
Ce nu face recurs,
Dar… ea e un parcurs
Al unei lumini ce bâjbâie
Printr-o lume fără discurs
Căutând drumul de întors
În liniștea ce stăruie în stele.

Un vers, doar vers,
Atât ar putea fi viața,
Dar… ea e un poem
Ce nu poate fi șters
Din jurnalul stelelor.

Alter ego

Alter Ego

 

Privesc pe fereastra unui suflet ce cred că-mi e străin,
Văd umbre surâzânde de cer îndrăgostit,
Văd un soare ce luptă cu norii șoaptelor mute,
Dau s-o deschid, dar este blocată de cuvinte fără glas.
Să plec aș vrea, dar ceva mă oprește,
E un chip învăluit de tăcere, cu un rucsac
De temeri în priviri, ce escaladează muntele inimii.
Răsuflă din greu, căci drumul deloc nu-i ușor,
Îl privesc, însingurarea trezește în mine spiritul aparent absent
Ce recunoaște de îndată chipul de dincolo de fereastră.
Ironic la mine zâmbește și-mi spune răspicat:
Uită-te bine la chipul condamnat la tăcere,
Ești tu!
Ironic râd și-i zic:
Nu sunt eu, mă cunosc!
Știu ce sunt, știu ce pot, știu ce vreau
Crezi că știi…
Dar nu știi că ești doar o trestie ce cugetă
Dar nu poate…sau nu vrea
Să se recunoască pe sine
În seamănul său
Ești doar un alter ego ce așteaptă să-și spună discursul.

Tăcerea secundei de iubire

Tăcerea

Mă plimb prin gânduri de resemnări încărunțite,
Mă pierd prin timpul oprit să-mi mângâie așteptarea,
Tăcerea mă-nvăluie, m-alintă, îmi șterge durerea,
Îi simt prezența, știu că-i acolo,
Ascunsă-n parfumul secundei oprite în loc
S-asculte chemarea clipelor de care mi-e dor.
În mine ai rămas, ești o frunză ce-adie,
Se zbate, respiră, se luptă cu moartea,
Se preface în fluture și zboară din celulă în celulă
Și viață îmi dă, și focul reaprinde,
Și-mi e atât de bine prin gânduri pierdută,
În singurătatea iubirii ce știe să-mi fie
Dulce melodie ce poartă un nume
Pe care doar inima îl cunoaște.
Mă plimb prin gânduri aparent indiferente,
Te caut, te găsesc în ființa pierdută
În tăcerea secundei de iubire.