Legământ cu iubirea

Am făcut legământ cu iubirea ascunsă în mine,
Sub cerul senin ne-am spus jurământul,
De mână am pornit pe drumuri virgine,
La viață deodată mi s-a trezit sufletul.

În ritmul frunzelor ce cad,
Dansez cu iubirea încununând unirea.
Privind în ochii săi de jad
Mă pierd cu firea.
Legământ
Secundele prin mine aleargă,
Orologiul ticăie și ele pier.
Clipa netrăită mi-o alungă
Și mă-ntreb: De ce-o fi timpul efemer?

Am făcut legământ cu iubirea ascunsă în mine,
Natura e în sărbătoare,
Toamnă valsează cu frunzele ei divine,
Ce mor dar învie în anotimpuri pline de culoare.

Într-o zi

În sunet de vioară a iubirii, m-am trezit deodată într-o altă lume,
Una în care fericirea aveam s-o cunosc.
Prin flori de primăvară, fără nume,
Am gustat din dulcele leac sufletesc.

Ne îmbrățișau florile nemuritoare în tăcere.
Inimile vorbeau șoptit între ele
Și își trăiau iubirea cu atâta plăcere
Încât timpul în loc s-a oprit, uitând să ne mai fure clipele.

Zi
Când te-ntâlnești cu iubirea,
De-o zi ai nevoie să cunoști fericirea
Ce sufletul ți-l scaldă în raze de soare
Chiar și atunci când norii îți zâmbesc…făcându-ți parcă o favoare.

Într-o zi,
Doi oameni,
Două inimi,
O singură iubire
Pot cunoaște toată fericirea din lume.
E acea zi în care și cerul și pământul le zâmbesc…oriunde ar fi.

Gând de toamnă

Într-o viață nesfârșită  aș vrea să mă-nfășor,
dar simt că nu îmi vor ajunge clipele
să-mi țes din ele un șal.
Sunt scurte. Din ele îmi făuresc
doar zile ce mor și devin ruine
ale unor amintiri zidite în fereastra sufletului,
din lemn de nemurire.
Culeg ploi și răsădesc furtună,
un gând neprevăzut aleargă prin urgie,
dă să se ascundă prin visul încă viu,
ce se oglindește pe caldarâmul udat de intense trăiri.
Îi este frig de dor,
de amintirile pe care le ador.

Gând de toamna
Calcă pe picături fierbinți,
îi ard pasul, și cade.
Inima feste-i joacă,
într-o noapte oarecare,
cu ploi de stele ce o ating în grabă.
Lumini s-aprind și gândul aripi prinde.
Prin univers de doruri infinite zboară.
Cuvinte încâlcite se adună pe pajiștea
cu frunze ruginii ce zugrăvesc un anotimp târziu.
Privesc mirate gândul ce-aleargă prin urgie.
Apare și dispare de prin ceața clipelor ce trec.
E-o veșnică magie.
E-o viață ce trece ca prin farmec.
Cuvintele așteaptă să fie descâlcite,
să se așeze în vers,
așa ca fapt divers,
și gândul din ele să creeze un univers,
care nici de moarte să nu poată fi șters.
Într-o viață nesfârșită aș vrea să mă-nfășor,
dar timpul îmi fură clipele.
Cu ele colindă lumi
pe care nici gândul nu și le poate închipui.
Neliniștea sufletul îmi cuprinde,
trăirea-mi înoată prin valuri de dorințe aprinse.
E un gând de toamnă ce-a promis
s-așeze cuvântul pe o frunză care de copaci s-a dezis. 

Încă puțin

Când inima deodată spune STOP,
O rog încă puțin
S-aștepte în gara vieții
Trenul rătăcit prin
Valuri de pasiuni ascunse.

Încă Puțin
Când nu mai pot nici Eu
Inima mă-ndeamnă
Să te scriu, scoțându-te
Din gând și așezându-te în vers.

Când nu mai pot să scriu,
Când din cuvinte sângele curge șiroaie,
Privirea către tine mi-o îndrept,
Și te citesc,
Și văd cum printre rânduri înflorești.

Când nu mai pot,
Tu poți.
Mă iei de mână
Și mă plimbi
Prin anotimpuri de amintiri,
Prin clipe costumate în iubire,
Prin zâmbete senine.

Când nu mai pot…
Mai pot încă puțin
Să îți ofer iubirea,
Prin versuri cu fir de amor țesute.
De-o vrei,
În gara vieții, pe peronul pustiu, stă o inimă
Ce ține la piept iubirea
Precum o mama își ține pruncul.
Și așteaptă trenul…ultimul tren…încă puțin. 

Deschide-ți sufletul!

Deschide-ți sufletul
Și lasă toamna să-i cânte!
Foșnetul frunzelor e sunetul
Iubirii ce vrea să te încânte.

Ascultă glasul dragostei ce te cheamă,
Privește spre lumină, spre acea damă
Ce te așteaptă pe o bancă,
Pe aleea frunzelor ce nu mai vor să tacă.

De-n mână vei lua o frunză de vreme-ngălbenită
Ea se va tranforma-ntr-o pană
Și îți va scrie despre iubirea menită
Să ne fie la amândoi hrană.

Deschide-ți sufletul
Și lasă ploaia ruginie să ți-l mângâie!
Nu e nălucă, nu e nici vis
Sunt stropi aurii de iubire ce te poartă spre paradis.

Când pământul se îmbracă în frunze
Iubirea nu moare, ci reînvie
Cu fiecare pas parcurs prin ploi de vise,
Cu fiecare cuvânt așternut pe frunza ce-l transformă-n vers.